sâmbătă, 21 aprilie 2018

Dar din lista lui Borges cîte cărți (n)-ați citit?


Firește, însemnarea de față continuă nota asta.


Dacă ar fi după mintea mea, nu m-aș mai sătura niciodată să citesc liste de cărți notate de alții. Firește, cărți de citit neapărat...

Dante n-a lăsat, probabil, nici una și, cu siguranță, nici Shakespeare. Montaigne citea puțin, cronicari și filosofi. De la Petrarca s-a păstrat o listă, Libri mei peculiares, am scris mai demult despre ea aici, citea istorici (Plinius), gînditori moraliști (Cicero, Seneca) și poeți de hexametri (Vergiliu, Ovidiu, Horatiu etc.), dar nu-mi închipui că murea de plăcere (nu i-ar fi stricat Ars amandi), nu consemnează în lista lui nici Satyricon, nici Măgarul de aur. Era un cititor sobru.

Închipuiți-vă, totuși, o vreme, o lungă perioadă întunecată, un șir plicticos de ani, în care n-a existat nici un roman, nici măcar o povestire mai veselă (cu matrone părăsite și cavaleri vicleni, cu aventuri eretice, cu încleștări musculare), doar scrieri extrem de grave, ticsite de o înțelepciune cam uscată. Deveneai, desigur, foarte înțelept. Dar în ce scop?

Așa și cu Petrarca. El pretinde că a iubit-o pe Laura o veșnicie (a zărit-o o singură dată într-o biserică), dar nu s-a întîlnit cu fatala femeie niciodată, s-a rezumat să-i dedice versuri și să devină glorios (deși gloria nu folosește chiar la nimic), mai mult nu se putea în 1333, era o epocă de abstinență și de resemnări monahale. Iar dacă n-ai citit nici un roman (fiindcă nu s-a scris încă unul), nu știi ce-i dragostea și rămîi ca doamna de Rênal stînjenită și fără grai în fața ingratului Julien Sorel. Și te întrebi atunci pe bună dreptate: ce putea însemna plăcerea lecturii în vremea clasicilor?

Tot în legătură cu Francesco Petrarca, mă întreb (încă o dată, ca să par meticulos) dacă a ajuns să citească Decameronul lui Boccaccio. Și mă tem că n-a îndrăznit, citea doar în latină... Dar la trubaduri și la Romanele Mesei rotunde va fi ajuns? Ignoramus...

De la Borges ne-a rămas o listă de „prologuri” la scrierile lui preferate (Biblioteca personală), e imposibil s-o transcriu aici în întregime, citez cîteva, poate ați auzit de ele, poate chiar le-ați citit, uimiți-mă... Semnul (+) înseamnă că am citit cartea, semnul (-) înseamnă că o ignor...


• Gilbert Keith Chesterton, Crucea albastră și alte povestiri (-)

• Dino Buzzati, Deșertul tătarilor (+).

• Leopoldo Lugones, Imperiul iezuitic (-).

• Herbert George Wells, Mașina timpului (-).

• Robert Graves, Miturile grecești (-). S-a tradus de curînd la Polirom. Date despre volum aici. Profitați...

• F. M. Dostoievski, Demonii (+).

• Ariwara no Narihira, Povestiri din Ise (-).

• Arthur Machen, Cei trei impostori (-).

• Joseph Conrad, Inima întunericului (+).

• Henry Michaux, Un barbar în Asia (-)

• Marcel Schwob, Vieți imaginare (+)

• Gustav Meyrink, Golem (+).

• Juan Rulfo, Pedro Páramo (-). Din nou! Cu cartea asta trebuie să fie ceva, o citează prea mulți și nu e o întîmplare, s-o căutăm, așadar...

• Daniel Defoe, Moll Flanders (-).

• O mie și una de nopți (+)

• Robert Louis Stevenson, Noile nopți arabe (-).

• Bhagavad Gita (+). Nu încercați...

• Poemul lui Ghilgameș (+).

• Edgar Allan Poe, Povestiri (+).

Lista lui Jorge Luis Borges mi-a dat idei, îmi mai trebuie curaj (și timp). Cred că a venit ceasul astral să citim Întîmplările fericite și nefericite ale vestitei Moll Flanders...


P. S. Mi-am făcut și eu cîndva o listă. O puteți consulta aici: Cîte cărți contează realmente pentru un om care și-a făcut obiceiul de a citi?

P. P. S. Pentru a redacta această notă am folosit Jorge Luis Borges, Eseuri, Iași: Polirom, 2015.

P. P. P. S. În imagine: Henry Robert Morland (1716 - 1797), Woman Reading by a Paper-bell Shade (1766).

Niciun comentariu: