joi, 1 martie 2018

Vreți să știți care e cel mai inteligent roman neo-shakespearian? Luați de-aici...



Dacă vă interesează, aflați că am trecut astăzi pe la librăria Orest Tafrali (profesor la Catedra de Arheologie și Antichități a Universității din Iași, pînă în 1937), unde am găsit multe scaune și două copile. Scaunele erau pentru o lansare de carte, dar eu aveam curs, iar copilele își aveau rostul lor bine definit prin statut. Drept pentru care mi-am cumpărat, strecurîndu-mă cu greu printre mobile, două cărți, după cum urmează:


1. James Joyce, Hanul lui Finn, traducere de Mihai Miroiu, București, 2014, 156p., 32, 99 lei, un text inedit (zice prefața), încorporat mai tîrziu în Veghea lui Finnegan, în care (zice prefața) „Joyce este angajat în căutarea unui mod de a scrie care să nu fie scriere în sensul oficial, stabil al cuvîntului”. Tot în sensul oficial, stabil al cuvîntului, mărturisesc că dacă citeam fraza asta mai devreme, lăsam cartea la locul ei în raft.



2. Margaret Atwood, Pui de cotoroanță. Furtuna de William Shakespeare reimaginată, traducere de George Volceanov, București: Humanitas, 2017, 306p., 35 lei. După cum deja știți, Pui de cotoroanță face parte dintr-o serie de re-scrieri inițiată de editura Hogarth. Un critic pe cît de reputat tot pe atîta de isteț pretinde, în Times, că ar fi vorba de „cel mai inteligent roman neo-shakespearian” („the cleverest neo-Shakespearean novel I have ever read”) și eu mă întreb: oare cum arată un roman shakespearian, deși nu cred că pot da un răspuns coerent. E ca și cum ai spune că Ulysses al lui Joyce reprezintă „cel mai inteligent roman neo-homeric”, fiindcă a pornit de la Odiseea.



Drept pentru care am redactat acest umil proces verbal într-un singur exemplar perfect autentic și de necontestat. Nu-mi pare rău de bani. Pui de cotoroanță e o carte faină.


P. S. În imagine: John William Waterhouse (1849 - 1917), Miranda (1916). Precizez că Miranda este un personaj din Furtuna.

3 comentarii:

Doru Agafitei spunea...

După cum ştiţi, "Niemand ist perfekt" iar autenticitatea poate fi contestată fără doar şi fără poate ...
Îmi pare bine, însă, că nu vă pare rău de bani!

Valeriu Gherghel spunea...

Adevărat grăiți :)

Valeriu Gherghel spunea...

În legătură cu Hanul lui Finn este o poveste mai lungă. Specialiștii în Joyce (majoritatea) contestă legitimitatea cărții, spunînd că, în realitate, textele adunate sub titlul Finn's Hotel reprezintă ciorne / variante / drafturi rescrise de James Joyce și topite în textul (definitiv) al romanului Finnegans Wake. Am să mai cercetez problema :))