marți, 23 iulie 2019

De ce fabulăm? La ce ne folosesc minciunile...


Jonathan Gottschall, Animalul povestitor, traducere de Smaranda Nistor, București: Vellant, 2019, 264p., 39,90 lei.

„Animalul povestitor” cuprinde o sumă consistentă de banalități, sumă care nu are deloc nevoie de bibliografia științifică și stridentă de la sfîrșit. De obicei, banalitățile nu pretind cine știe ce dovezi. Nu e nevoie să faci experiențe pe creierul șoarecilor pentru a înțelege că povestea este importantă (nu și esențială) pentru om. Nu știm nimic despre șoareci. Dar știm perfect că oamenilor le-a plăcut dintotdeauna să asculte povești, chiar dacă nu ei erau creatorii lor, că și-au spus povești.

Voi cita cîteva banalități:

„Nimic atît de indispensabil condiției umane (Gottschall se referă la faptul de a povesti, n. m.) nu este atît de incomplet înțeles” (p.14). I-auzi, frate!

Autorul scrie de parcă ar fi cel dintîi care a descoperit acest „adevăr” mirabil. Ne place să ascultăm povești, ne place să (ne) spunem povești. Dar nu sînt deloc sigur că faptul de a povesti e indispensabil pentru om.

„Imaginația este un formidabil instrument mintal” (30). Bineînțeles.

„Oamenii sînt creatori de povești, deci povestea atinge fiecare aspect al vieții noastre” (34).

„Ficțiunea ne modifică realmente comportamentul și personalitatea” (179).

E o exagerare... Ar fi minunat să fie așa, dar nu e. Nu are rost să dau exemple. Criminalii iubesc ficțiunea la fel de mult ca oamenii pașnici. Dar iubirea lor nu-i împiedică deloc să comită fapte abominabile.

„Ficțiunea pe care o consumă le modifică oamenilor cele mai profunde credințe și valori morale” (182). Cu totul îndoielnic.

Neîndoios, credințele noastre (dar și prejudecățile care tot credințe sînt) provin în majoritatea lor de la alții: părinți, învățători, profesori, oameni semnificativi pentru noi. Dar nu toți ne-au propus ficțiuni, nu s-au exprimat în versuri, n-au compus alexandrini. Mai degrabă, ne-au dat explicații non-ficționale. În plus, lectura cărților de ficțiune n-a făcut pe nimeni mai bun sau mai rău decît s-a vădit a fi în viața lui de om bun / rău. Oamenii răi citesc cărți pioase și oamenii virtuoși citesc cărți proaste / imorale. Nici un roman bun fără un mic adulter!

Atunci de ce ne plac poveștile, la ce ne folosesc? Aș răspunde cam așa:

1. O poveste (mereu rescrisă) pune oarece sens în viețile noastre dominate de cel mai pur hazard. Ne împiedică să privim limpede, din înalt (așa cum voia Seneca), lipsa de însemnătate a ființei umane. Povestea ne apără de sentimentul nimicniciei și deșertăciunii. Sîntem de fapt niște infuzori într-un ocean neliminat de spațiu și timp. Dar în textele sacre și în poveștile noastre sîntem finalitatea Creației, scopul lui Dumnezeu. Lumea a fost creată pentru om. Și din pricina lui (propter nos homines, spune Crezul).

2. Cunoașterea de sine (întotdeauna aproximativă) provine din povestea despre noi înșine pe care nu contenim să ne-o spunem de-a lungul întregii vieți. Nu sînt sigur că sinele este o narativă (cum pretind unii înțelepți, Oliver Sacks printre ei), dar este natural ca imaginea de sine să depindă în mare parte de povestea autobiografică pe care ne-o repetăm neîncetat.

În fine, nu sînt deloc convins că un ins care rămîne sincer / franc pe tot parcursul poveștii / mărturisirii sale riscă să cadă în cea mai neagră depresie. Mi se pare, încă o dată, exagerat. Mitomania și megalomania (varietăți ușoare de paranoia) sînt rele la fel de mari. Fără spirit critic, fără să ne privim cu scepticism și ironie, nici un progres personal nu mai este posibil.

Traducerea doamnei Smaranda Nistor e lamentabilă. Propune „evoluționar” pentru evoluționist, „comunal” pentru comun („scop comunal”), „slujbă cu timp întreg” (full-time), emisiuni de „realitate filmată” (reality show). Cartea nu a trecut prin nici o corectură. Păcat...


P. S. Mozaic grec cu îndemnul „Cunoaște-te pe tine însuți!”

4 comentarii:

M spunea...

si Harari crede ca fictiunea e esentiala pt om, ca am supravietuit datorita capacitatii noastre de a spune povesti. in Sapiens

Valeriu Gherghel spunea...


Cred că are dreptate. Am supraviețuit datorită faptului că am învățat să spunem și să ascultăm povești, așa s-a transmis cunoașterea (probabil), dar, din păcate, poveștile nu ne-au făcut mai buni, am rămas la fel de cruzi...

M spunea...

pai si cruzimea a ajutat la supravietuire. homo sapiens a inlaturat toate celelalte specii umane. si multe specii de animale. asa cum il descrie autoru asta, homo sapiens ar fi trebuit sa se numeasca homo predator.

Valeriu Gherghel spunea...


Sigur, sigur, nu mă îndoiesc. Cruzimea o să-l ajute pe homo ăsta să și dispară, nu peste mult...