sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Jocul steluțelor: primele zece cărți ale secolului 20. În ce fel le-am notat...



Sigur, cînd citim liste de cărți (mă gîndesc acum la romane) și, mai ales, ierarhii (Top 100 best novels written in English, Top 100 greatest novels of all time), murim de plăcere. Plăcerea e și mai violentă (murim de două ori din aceeași cauză), fiindcă o astfel de listă de titluri și judecăți (toate de gust) ne îndeamnă să ducem exercițiul estimării mai departe. Notăm pe cont propriu și-l blamăm pe inițiator:„Uite, aici ai greșit, stimabile...”. Așa se întîmplă cu orice ierarhie, cu orice canon occidental. A fost propus cu unicul scop de a fi contestat. Nu există și nu poate exista unanimitate în judecata de gust: cartea cutare merită să fie pe locul întîi în listă fiindcă îmi place mai mult decît toate celelalte, cartea cutare a plăcut majorității înțelepților, deci o vom așeza negreșit în vîrf.

Ca să nu teoretizez degeaba, mi-am propus să-mi ilustrez nota cu cîteva ierarhii deja clasicizate. Iată o listă din Le Monde: „Les cent livres du siècle [XX]”. Clasamentul a fost realizat în toamna lui 1999, pornind de la niște liste amorfe. În eseul Ultimul inventar înainte de lichidare, Frédéric Beigbeder l-a considerat irelevant și galo-centrist. Ceea ce mi se pare evident. Să-l inspectăm cu blîndețe, fiindcă e numai o ipoteză...


1. Albert Camus, Străinul, L'Étranger, 1942.

2. Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut, À la recherche du temps perdu, 1913-1927.

3. Franz Kafka, Procesul, 1925 (postum).

4. Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț, Le Petit Prince, 1943. Firește că nu e un roman.

5. André Malraux, Condiția umană, La Condition humaine, 1933.

6. Louis-Ferdinand Céline, Călătorie la capătul nopți, Voyage au bout de la nuit, 1932.

7. John Steinbeck, Fructele mîniei, Les Raisins de la colère, 1939.

8. Ernest Hemingway, Pentru cine bat clopotele, Pour qui sonne le glas, 1940.

9. Alain-Fournier, Cărarea pierdută, Le Grand Meaulnes, 1913.

10. Boris Vian, Spuma zilelor, L'Écume des jours, 1947.

Voi mai spune doar că Numele trandafirului de Umberto Eco este pe locul 14; romanul lui Vladimir Nabokov Lolita (care în topurile englezești se află nesmintit în primele 10), este așezat de gazetarii de la Le Monde pe locul 27; Ulysses de James Joyce pe locul 28; Muntele vrăjit de Thomas Mann e abia pe locul 40; Maestrul și Margarita de Mihail Bulgakov pe locul 94; Sub vulcan pe 99. Un englez și, mai ales, un american ar privi lista din Le monde cu maximă stupefacție. Unii ar socoti că autorii ei nu au fost în toate mințile, sau au alcătut lista într-o crîșmă pe cînd erau obosiți și ebrietați și cîntau Marsilieza. Pentru că listele cu nominalizați au circulat printre neofiți (în Franța), rezultatul final exprimă, nu-i așa, defectele unei nații.

Dacă aș merge pe Goodreads, oare cum aș nota aceste creații? Cîte steluțe le-aș pune? Întrucît am citit aceste cărți (pe unele de mai multe ori), nu voi face un secret din asta: dacă e să mă compromit, măcar să mă compromit pînă la capăt.


1. Albert Camus, StrăinulL'Étranger, 1942. [****]

2. Marcel Proust, În căutarea timpului pierdutÀ la recherche du temps perdu, 1913-1927. [****]

3. Franz Kafka, Procesul, 1925 (postum). [*****]

4. Antoine de Saint-Exupéry, Micul prințLe Petit Prince, 1943. [-] N-am estimat decît romanele.

5. André Malraux, Condiția umanăLa Condition humaine, 1933. [***]

6. Louis-Ferdinand Céline, Călătorie la capătul nopțiVoyage au bout de la nuit, 1932. [*****]

7. John Steinbeck, Fructele mînieiLes Raisins de la colère, 1939. [****]

8. Ernest Hemingway, Pentru cine bat clopotelePour qui sonne le glas, 1940. [**]

9. Alain-Fournier, Cărarea pierdutăLe Grand Meaulnes, 1913. [**]

10. Boris Vian, Spuma zilelorL'Écume des jours, 1947. [***]


14. Umberto Eco, Numele trandafirului (aș fi tradus titlul, așa cum e în original, cu Numele rozei), 1980. [****]

28. James Joyce, Ulysses, 1922 [*****]

40. Thomas Mann, Muntele vrăjit, 1924. [*****]

Am găsit numai patru titluri de care nu mă îndoiesc: Procesul, Călătorie la capătul nopțiiUlysses și Muntele vrăjit. Cel mai influent titlu dintre toate este, cu siguranță, Străinul. În Proces verbal, Le Clézio urmează lecția lui Camus. Și la fel Michel Houellebecq în Extinderea domeniului luptei.

Aș mai preciza că orice ierarhizare s-ar cuveni să menționeze data și ora realizării ei. Ne schimbăm judecățile de gust cu o iuțime absolut incredibilă. Ceea ce mi-a plăcut ieri, nu-mi mai place azi. S-ar putea, totuși, să-mi placă mîine, deși nu garantez...


P. S. În imagine: Marie Godest (n. 1971), Lectrice.

2 comentarii:

Amalia Achard spunea...

Clasamentul meu personal, evident, nu corespunde acestora, dar cui si de ce i-ar pasa.
Ma întreb doar de ce când vine vorba de Saint-Exupery se vorbeste doar despre "Micul print" de parca n-ar mai fi scris si altceva, când el are lucrari mult mai bune (dupa parerea mea de necunoscator în literatura - si-atunci de ce-mi dau cu parerea, nu?)
Iar "Procesul" lui Kafka, mi-a lasat asa o stare, ca n-as avea curaj sa-l mai citesc odata. Recunosc însa ca-i o carte foarte buna.
In rest, "vive Cioran!" (fara nici o legatura), pentru care am o afinitate aparte si speciala. ;)

Valeriu Gherghel spunea...

Amalia, fiecare dintre noi își face un clasament personal. Și e firesc ca acest clasament să nu coincidă cu al altora.

În legătură cu Saint-Exupery, e limpede că Micul prinț este cea mai populară dintre cărțile sale. Pe deasupra, popularitatea ei coincide cu valoarea. Este cel mai potrivit titlu pentru un clasament realizat de francezi.

Și mie Procesul mi-a lăsat o stare :))) Prefer însă Castelul... Cît despre Cioran, zic și io ca Gore Pirgu, are părțile lui...