marți, 25 decembrie 2018

Emil Brumaru



Nu stiu cum se face, dar cînd se apropie sfînta zi a Crăciunului și Anul Nou, ma gîndesc la poetul Emil Brumaru cu o simpatie sporită. Nu e puțin lucru să fii contemporan cu el. Și tare mă tem că nu-l prețuim așa cum s-ar cuveni.

După scripte, liricul ieșean s-a născut pe 1 ianuarie 1939. După marturii demne de crezare, s-a ivit în cuprinsul lumii cu cîteva zile mai devreme, în 25 decembrie 1938, dar a fost declarat de părinți în ianuarie pentru a „cîștiga” un an. Pe vremuri, primarii erau mai toleranți ca astăzi. Cînd vine vorba de om, toată lumea se gîndește la Emil Brumaru ca la o persoană foarte dificilă. Eu nu l-am perceput niciodată așa. Dincolo de aspectul permanent îmbufnat, Emil Brumaru este un om cordial și cu mult umor.

Pe vremea cînd refuza mondenitățile, probabil că nici el însuși nu bănuia cît de distractiv poate fi. Este un bun observator al celorlalți, reține amănunte picante și știe să le nareze cu șarm. De la o vreme, prezența lui (la tîrguri de carte, în librarii, la serbări și aniversări) a devenit obligatorie. Cînd află că va avea ocazia să-l vadă și să-l asculte pe poet, publicul tînăr dă navală. Și nu numai în Iași. Nu de mult am fost în București, la Gaudeamus, și am putut observa și acolo simpatia unanimă de care se bucură Emil Brumaru.

Criticii îl prezintă ca fiind un „clasic în viață” și au negreșit dreptate. Opera lirică a lui Emil Brumaru este impunătoare; universul lui poetic este profund original. Emil Brumaru cîntă și înnobilează făpturile aparent mărunte: bucătăriile, mărarul, piperul, ciupercile, fluturii, pandișpanul, cataramele, budinca. Dar dacă ții seama doar de aceste ființe neînsemnate, nu percepi cum se cuvine gravitatea poetului. Emil Brumaru este un scriitor îndeosebi grav, melancolic și resemnat, care se ascunde în spatele unei figurații benigne, neserioase.

Pe cînd lucram la Opinia studențească, cu mai bine de două decenii în urmă, poetul ținea o rubrică intitulată "Crepusculul civil de dimineață". Pentru a obține poemul rîvnit, urcam la etajul cinci al blocului „Plomba" din Cuza Vodă. Emil Brumaru îmi înmîna de fiecare dată un plic care conținea o pagina dactilografiată. Nu de puține ori dactilograma avea corecturi cu stiloul. Într-o bună zi din 1988, am primit următorul poem, pe care îl transcriu întocmai:


De-aș avea o sumă fabuloasă...

De-aș avea o sumă fabuloasă
I-aș lua iubitei blugi feerici
De-ar ieși toți popii din biserici
Lăsînd nunți, botezuri, parastase

Ca s-o vadă-alene cum se plimbă-n
Ținte și tigheluri, suflecată.
Ci atunci pocnind blazat din limbă,
Eu i-aș cere blugii să și-i scoată

De-ar cădea trăsniți pe loc toți popii
Și-ar țîșni buluc din ziduri sfinții
Pipăindu-i trupul, ca miopii,
Oh, pînă la pierderile minții!


P. S. În imagine: un autograf al poetului...

Niciun comentariu: