luni, 8 octombrie 2018

La ce pagină se cuvine să ne oprim dacă nu ne place o carte? Răspuns științific



Firește, nimeni nu ne obligă să terminăm o carte dacă nu ne place. O putem vinde la anticar, o putem arunca la gunoi, deși nu-i frumos să duci cărțile la gunoi, te pot vedea bibliomanii, intri în polemici interminabile și inutile, și-ți rămîne mult mai puțin timp de citit. Am stabilit, așadar, o evidență, deși evidența n-are nevoie de nici un fel de dovezi: ne putem opri din citit oricînd și oriunde, nu există cărți obligatorii, nici cele din canonul lui Bloom, nici lista de lecturi pentru vară, nici lista fără de care nu poți muri liniștit & erudit...

Totuși, „oricînd / oriunde” sînt termeni cam vagi. În consecință, specialiștii au propus reguli de oprire. În mariaj, regula de aur spune că, după 3 ani, putem deja alege să fim liberi: părăsim frumușel consoarta (printr-un divorț amiabil) și sărim la amantă (sau în barca ei de salvare). După încă 3 ani, procedăm la fel. Și tot așa, o dată la 3 ani modificăm soarta. La țărmul vieții găsim mereu  ambarcațiuni salvatoare...

Dar să vin și la subiect...

Nancy Pearl (n. 12 ianuarie 1945), autoare care a scris multe cărți prețuite de bibliofili, a formulat „regula celor 50 de pagini”. Ea mărturisește că a crescut într-o familie al cărei dicton era: „Termină tot ce ai început...”. Prin urmare, mînca tot din farfurie (chiar dacă i se apleca de la colțunași și clătite cu susan), murmura seara „Pater noster” pînă la capăt de cel puțin 10 ori (chiar dacă murea de somn și avea despre Tatăl ceresc o idee complet nesatisfăcătoare) și, firește, citea pios cărțile de la un capăt la altul (chiar dacă erau prost scrise și prost gîndite). Într-un cuvînt, nu lua nimic în deșert...

Totul a decurs în acest chip pînă cînd a devenit bibliotecar. Ispitele au crescut, a trebuit să ordoneze mii și mii de volume: a înțeles dintr-o dată că viața este prea scurtă pentru a citi tot ce și-ar dori, so many books, so little time. A renunțat la dictonul patern pentru o regulă proprie: „Dă-i cărții o șansă pînă la pagina 50. Dacă n-ai simțit nici un interes, nici o frîngere interioară, nici o plăcere (cît de mică), dacă n-ai izbucnit în plîns, este momentul să te oprești și să cauți alt titlu...”.

Cînd a împlinit 51 de ani, Nancy Pearl și-a amendat ușor regula. I-a adus următoarea completare. Sună cam așa: „Dacă ai 51 de ani sau mai mult, va trebui să scazi cifra vîrstei tale din 100. Numărul rezultat (care devine tot mai mic pe măsură ce îmbătrînești) îți arată exact cîte pagini trebuie să străbați, înainte de a renunța fără căință la o carte. Un proverb pretinde că vîrsta aduce unele avantaje. Iar avantajul suprem este, neîndoielnic, faptul că, atunci cînd ai împlinit 100 de ani, capeți dreptul de a judeca o carte după copertă”.

La 101 ani, te poți apuca de patinaj...


P. S. În imagine: François Bonvin (1817-1887), Woman With Red Shawl Reading.

Niciun comentariu: