marți, 9 octombrie 2018

Cititorul de rea-credință



La întrebarea „De ce citim?” s-au dat atît de multe răspunsuri încît e greu de ales dintre ele răspunsul cel mai sugestiv. Mai aproape de adevăr nu este, totuși, nici unul, fiindcă în acest domeniu nu există adevăr, ci numai aproximație și, de cele mai multe ori, politețuri, complimente, amabilități. Citim, astfel, fiindcă am dori să ne lărgim sinele, să devenim ceea ce sîntem cu adevărat (minți subțiri, firește), să descoperim noi posibilități, să stăpînim universul, să înțelegem natura lui Dumnezeu. Doar prin citit viața prinde sens. Toate aceste răspunsuri nu-și propun decît un singur lucru: să-l flateze pe cititor. Cititul e un sacrament.

Foarte puțini înțelepți au îndrăznit să spună că n-au descoperit o finalitate precisă a lecturii. Că nu citim din pricina vocației pentru frumos sau pentru a atinge un scop foarte nobil (mă întreb care ar fi acela). Citim pur și simplu fiindcă... Fiindcă ne-am făcut acest obicei (costisitor și antipatic), fiindcă nu găsim o preocupare mai interesantă, fiindcă nu ne putem închipui altfel decît în fața unei cărți, fiindcă ne este lene să milităm pentru ceva ori să participăm la un marș pentru pace, fiindcă... Lectura e un act gratuit.

În fine, există și înțelepți care pun cititul cărților pe seama unui motiv de-a dreptul impur. Și, mai precis, pe seama relei-credințe. A citi din rea-credință, iată un temei curios, greu / imposibil de acceptat. De altfel, și bovarismul este o formă a relei-credințe. Să vedem ce a scris în Pourquoi lire? Charles Dantzig. Parafrazez: „A citi lipsit de chef, prost dispus, vindicativ, fără bunăvoință. A nu citi cu adevărat, ci a căuta în paginile autorilor doar ceea ce ne întărește / ne confirmă prejudecățile” (p.47). Este și asta o modalitate de a citi. Un răspuns similar a propus Tim Parks, în eseul „Do we need stories?” (The New York Review of Books, în 26 martie 2012), l-am menționat nu de mult: „Oamenii tind să citească povestiri de orice fel doar pentru a-și confirma părerile / credințele (Beliefs), și nu pentru a le pune la îndoială”.

Nu știu dacă cei doi au dreptate, nu există dreptate în psihologie, nu există sublim în motivația unei acțiuni. A citi pentru a-ți confirma o opinie dragă, a citi pentru a fi adeverit de altul (neîndoios, o autoritate) e mai frecvent decît a citi pentru a-ți interoga prejudecățile. Omul de rea-credință refuză o astfel de lectură. El (re)citește întotdeauna pe alese, numai ce-i place, și devine foarte reticent cînd simte că autorul îi va zdruncina convingerile. Nu folosește lectura pentru a reflecta, ci pentru a-și păstra suma de „adevăruri” primite din vechime.

Ține la identitatea lui, lectura nu-l poate modifica întru nimic... Rămîne mereu același, de la începutul pînă la capătul cărții, din copilărie pînă la moarte, neclintit ca pleoapele lui Buddha ...

Niciun comentariu: