joi, 18 octombrie 2018

Aveți antipatii literare? Da? Totul este în regulă



Nu sînt un cititor bun (well read, zic englezii, om citit), nu m-am considerat niciodată un cititor bun, și nici nu mi-am dorit prea tare să fiu.

Un cititor bun nu are umori, patimi, mîncărimi. Nu cunoaște otrava idiosincrasiilor. El poate citi, cu egală bunăvoință, azi o tragedie de Seneca, mîine un roman de David Foster Wallace, Mătura sistemului, să zicem (nu cred că a citit cineva acest roman), și poimîine Pădurea întunecată de Nicole Krauss (recent apărută la Humanitas). Eu citesc din / de plăcere. Bine, toată lumea citește de plăcere, dar asta nu înseamnă decît că eu, unul, mă înscriu cuminte în rîndurile ei încăpătoare, un individ indiferent.

A, să nu uit. Nici sfînt nu pot fi, deși mi-am dorit asta cu mulți ani în urmă, cînd am suferit de atacuri religioase. Dragii mei, în ziua de azi, cel mai fain și mai fain e să fii sfînt, atragi pelerinii, primești pupături sfioase pe molari sau pe tibia piciorului, în găvanele ochilor, pioșii îți pupă racla încrustată cu pietre prețioase. Cît este viu și în putere, sfîntul privește în jur cu o ecumenică îngăduință, îi acceptă și pe eretici, păsărelele i se așază pe creștet, furnicile i se urcă pe picior, îl înțeapă țînțarii, dar el nu zice nimic, stă așa și zîmbește misterios.

Eu n-am primit această virtute cardinală și, dacă stau bine și mă gîndesc, n-am primit nici una mai acătării. Nu-s smerit, nu atrag vrăbiile, nu spun cuvinte de folos. E limpede că nu-s sfînt. Cînd mă plimb sau țin cursuri nu inspir absolut nimic-nimic. Deși mi-aș dori, dar asta e o ispită diavolească.

Prefer, deci. Am umoarea schimbătoare și naturelul simțitor. De mulți scriitori mă feresc dintr-o antipatie viscerală, pe care nu mi-o pot stăpîni, cum fac (fiindcă pot) sfinții și cititorii buni. Oare ei de ce pot să-și stăpînească instinctele și eu nu? Nici un răspuns, întuneric beznă... Să vin, totuși, și la exemple.

Voi face o listă cu autorii față de care simt o antipatie nepremeditată, dar profundă. Indispoziția mea e veche. Veche ca mine. Veche de decenii. Veche ca vechimea însăși. Cînd am observat că am oarece idei fixe (eu le numesc idei preferate, sună mai interesant, parcă), mi-am zis: „O bună parte din frumusețea lumii îmi va scăpa, nu poți priza frumusețea pe alese, en miettes. Trebuie să fac ceva...”. Și am făcut. N-am mai dat atenție plăcerilor și am citit după liste. Primul canon l-am redactat împreună cu amicul L. C. Ne-am socotit o săptămînă și am decis: „Nu poți fi un cititor bun (un om citit) fără...

Și aici urmează lista: Thomas Hardy, Trollope, Faulkner, Fitzgerald, Musil, Broch, Malcolm Lowry, Michel Tournier, Doris Lessing, Salinger, Susan Sontag etc. Mai în adîncul timpului n-am mers... Am început, bineînțeles, cu Faulkner, Cătunul. Rezultatul a fost nul. Nu numai că n-am priceput ce urmărește autorul, dar n-am simțit nimic, nici un frison, nici o iluminare cerebrală. Asta a fost demult. De atunci n-am mai pus mîna pe un Faulkner decît la îndemnul tăios, apodictic, al unei domnițe cu păr sîrmos (scenaristă, prozatoare, moșiereasă), care merita orice sacrificiu din partea unui bărbat onest. Am parcurs Lumină de august. Parcă spărgeam piatră cu toporul. N-a trecut mult și domnița m-a părăsit. N-am fost suficient de onest. So it goes...

Cel mai tare m-a chinuit J. D. Salinger. Nu cunosc scriitor mai antipatic. Cele Nouă povestiri („Pentru Esme - cu dragoste și abjecție” și celelalte) mi-au plăcut întru cîtva. Cînd am citit însă De veghe în lanul de secară, admirația mea s-a topit imediat. Am făcut, vai, o nouă antipatie.

După cum știm, simpatiile (amorul e o simpatie explozivă, din fericire foarte scurtă), dar și antipatiile nu au rațiuni. Nu poți explica de ce nu-ți place Carnetul auriu de Lessing. Nu-ți place pur și simplu. Poate că este o capodoperă (deși mă îndoiesc), literatura e plină de capodopere, dar acest argument nu mai are nici o putere asupra mea.

Așadar, citesc numai ce-mi place, sînt arbitrar și mă simt bine.


P. S. În imagine: Cowan Dobson (1894–1980), Old Lady Reading (1915).

2 comentarii:

Irina Mateies spunea...

Ceva trebuie sa fie foarte bizar la cititorii fara antipatii :)

heraasku spunea...


mie mi-a plăcut Lumină de August. dar eu sunt mistic existențialist :-))