luni, 29 octombrie 2018

Afurisit pe veci să fie cititorul acestui blog



Cînd scriu o notă pe blog, cel mai dificil lucru este să-i găsesc un titlu. Scriu nota în două ore, dar titlul îmi ia cel puțin patru. Nota poate fi cît se poate de banală, titlul nu. Un titlu subtil vinde orice carte, orice produs, inclusiv o notă de blog banală.

Pentru acest cuvios motiv, astăzi / ieri și alaltăieri n-am scris nici o notă (fiindcă e prea ușor să compui una), dar am inventat o mulțime de titluri (întrucît aici și numai aici stă toată dificultatea!).

În treacăt fie spus, titlul cel mai reușit e acela fără nici o legătură cu textul, după exemplul lui Eugen Ionescu: Cîntăreața cheală. N-am întîlnit încă un titlu mai amuzant și mai potrivit. Și mai știu unul, dar nu e la fel de amuzant: Poștașul sună întotdeauna de două ori. În romanul lui James M. Cain, din 1934, știe toată lumea, nu apare nici un poștaș și nimeni nu evocă această posibilitate terifiantă. Nimeni nu scutură clopoțelul de la intrare...

Deci, azi am realizat un inventar de titluri. Mi-a luat 15 ore, dar am scăpat de obsesie. Le voi pune după hazard deasupra viitoarelor mele articole. V-am spus: titlul nu trebuie să trimită la text și, mai ales, nu trebuie să-l descrie. Dacă-l descrie, de ce am mai citi cartea? Răscoala lui Rebreanu e tocmai un astfel de titlu. Afli că în roman e vorba de o răscoală și ai terminat lectura.

În plus, așa cum a arătat Umberto Eco, titlul nu se cuvine să ofere o cheie de lectură, o dezlegare a enigmei. Pentru acest motiv, Numele rozei / trandafirului e un titlu logic, nu rezultă din text (călugării mănăstirii nu cultivă, din păcate, trandafiri), nu oferă nici o sugestie cu privire la conținut, dar mi se pare cam fad.

În fond, ca să fiu franc, titlul are numai un rol comercial, acela de a-l păcăli pe cititor, cînd rătăcește prin librărie și încă nu s-a decis ce să cumpere. Pînă la urmă, gingaș spus, titlul smulge din pungă banii naivilor. Înainte de orice, bibliofilii cumpără titluri, nu cărți. Așadar, titlul trebuie să-l gîdile, să-l fericească, să-l facă să se simtă cît mai isteț, unic sub soare. A, să nu uit, de obicei, titlul este ceva mai scurt decît ceea ce-i succede (există și excepții, Cîntecul de noapte al peștelui, poemul lui Christian Morgenstern), poți trăi foarte bine doar din lectura titlurilor. Erudiția nu este altceva decît o acumulare plicticoasă de titluri. Cine a învățat pe de rost multe titluri trece drept înțelept, nimeni nu-i pune la îndoială știința, i se ridică statui.

Am recenzat, așadar, titluri. Pe unele le-am formulat eu însumi, altele sînt niște parafraze la titluri mai vechi. Voi cita numai cinci:


1. Nu citi această carte dacă ești fraier;

2. Dragi cititori, nimeni nu vă stimează mai tare decît autorul după ce-i cumpărați cartea;

3. Elegii și elogii pentru femeile mai grăsuțe;

4. Sfintul care mergea săptămînal la bibliotecă pentru a spovedi personalul feminin; asta îmi aduce aminte de o calomnie legată de cardinalul Jean-Guenolé-Marie Daniélou (1905 - 1974), care a murit în timp ce spovedea o curtezană de 24 de ani, Gilberte Santoni, cunoscută în parohie pentru multele ei faceri de bine. Scandalul a fost imens, presa a luat foc (titlul cel mai incisiv sună: „Epectaza apostolului...”), dar nimeni n-a putut dovedi nimic.

5. Afurisit pe veci să fie cititorul acestor pagini (sugestia vine de la titlul unui roman publicat de Manuel Puig, prozator argentinian, în 1980)...


P. S. Și Asasinul orb de Margaret Atwood e un titlu fain.

P. P. S. În imagine: Etienne Adolphe Piot (cel mai enigmatic pictor cu putință, nimic nu se știe precis despre biografia lui, c. 1825 - 1910), Young Girl Reading A Book (1872).

5 comentarii:

Doru Agafitei spunea...

Absenţa prezentă a vocalei "i" permite cititorul să mulţumească ctitorului blogului ...

heraasku spunea...

Vechiul Testament ... ce e acolo, să te iei de cap. Harababură absolută :-)))

Valeriu Gherghel spunea...


Da, o mulțime de titluri... :))

elena diaconu spunea...

Ce parere aveti de titlul asta fara cuvinte? 2666... in cele 892 de pagini ale romanului nu am gasit nici urma de referire la titlu. Nici macar o farama de legatura; initial m-am gandit ca s-ar putea referi la parti, dar nu, sunt 5, nu 4. Bolano, maestru al eufemismului?

Valeriu Gherghel spunea...


Este foarte adevărat, numărul 2666 nu apare în romanul 2666. Într-o altă carte a lui Bolano, Amuleta, citim aceste propoziții: „...bulevardul Guerrero la acea oră seamănă din toate punctele de vedere cu un cimitir, dar nu cu un cimitir din 1974, ci cu un cimitir din anul 2666, un cimitir uitat sub o pleoapă moartă sau nenăscută, cu lichidul apos lipsit de pasiune al unui ochi care, vrînd să uite ceva, a sfîrşit prin a uita tot“.

Mai există cărți cu titluri formate dintr-o singură literă sau din cifre: Kenzaburo Oe, 17.

În acest caz, cred, doar numele autorului e cel care decide dacă volumul va fi cumpărat sau nu.