joi, 11 octombrie 2018

11 amintiri cu cărți din copilărie


Mi se pare destul de ciudat, toate aceste amintiri aparțin de fapt unui copil în care mă regăsesc cu  dificultate. E greu să le fixez în timp. Nu există o poveste coerentă care să le adune la un loc, am, așadar, un sine episodic, o identitate în mișcare, un eu intermitent. Mi-este limpede că „nu poți păși de două ori în același rîu. Și nici măcar o dată”.


I. „Du-te nu știu unde și adu nu știu ce!”.

II. Oare de ce Otilia se poartă atît de crud cu inteligentul Felix, de ce i-l preferă pe decrepitul Pascalopol? Oare toate femeile sînt atrase mai mult de bani decît de finețe și cultură?

III. „Luna atîrna ca un gulden de aur” dintr-o poezie a lui Mihai Ursachi.

IV. „Schiller se pronunță așa cum se scrie”, îmi precizează doct tata.

V. Viteazul Bonemissza Gergely, neobosit, pe zidurile cetății din Eger.

VI. Cînd Danusia moare, oamenii culeg flori sălbatice de pe cîmp și-i împletesc o cunună (Sienkiewicz, Purtătorii de cruce).

VII. Fugeam de la ore ca să citesc în pădurea de la Cetățuia Balada momelii cu picioare lungi de Dylan Thomas. Țin minte și azi:

„Adio de-acum
Bărbatului de pe puntea cu picioare de mare
Pe mulinetă firul auriu cînta
Momelii care a ieșit din sac semeață

Căci noi îl văzurăm aruncînd apelor repezi
O fată vie cu cîrligele prin buze petrecute;
Peștii toți erau spuziți cu sînge
Vestesc corăbiile ce se-ndepărtează...

...

Adio, rămas bun pescarului pierdut pe uscat,
Bătură pentru el lună și soare
El stă în ușa casei sale singur
Își ține-n palmă inima cu lungi picioare”.

VIII. Mirosul de gudron topit de pe acoperișul blocului din strada Primăverii nr.13, citeam Mănăstirea din Parma și priveam intrigat senzaționalele forme celulitice ale doamnei D., care făcea plajă alături.

IX. Îmi doream ca Rodion Raskolnikov să nu-și mărturisească crima, să nu fie un laș; mama făcea cozonaci de Crăciun.

X. „Pe malul unui rîu făceau penitență trei frați pustnici care se numeau: Întîiul, Al doilea și Al Treilea. Prin puterea penitenței lor, cînd făceau baie, hainele lor spălate și încă ude stăteau în aer, fără a fi atîrnate, de frică să nu atingă pămîntul” (Panciatantra, 270).

XI. „Atît a știut. Că se prăvălise în beznă. Și în clipa cînd a știut, a încetat să mai știe...” (Jack London, Martin Eden).

Niciun comentariu: