luni, 17 septembrie 2018

Părerea sfîntului Grigorie despre votul din octombrie




„Nimic bun n-a ieșit vreodată dintr-un sinod” (sfîntul Grigorie din Nazianz).


Sfîntul Grigorie a fost un teolog versat, care a avut naivitatea să participe la un Sinod. Problema supusă discuției era foarte dificilă. O problemă de Crez, firește.

Era în primăvara anului 381. Sfîntul Grigorie a găsit la Sinod cîteva zeci de episcopi venerabili, poate chiar mai mulți. Toți purtau barbă albă, mantii stacojii, cîrje, și toți erau foarte pricepuți la gîndit. Nu erau pe atunci alții mai vrednici decît ei. Aveau de formulat o dogmă, adică un enunț întotdeauna adevărat, un enunț valabil în toate lumile posibile. Ce-i drept, enunțul opus este și el întotdeauna adevărat și valabil î.t.l.p., dar este stabilit de un Anti-Sinod format din anti-episcopi la fel de venerabili și isteți. Fiecare dintre aceste enunțuri este eretic, depinde din care Sinod îl privim.

Mă întorc la Sinodul sfîntului Grigorie. Cum s-au petrecut lucrurile? După Tradiție, bineînțeles. Mai întîi au postit. Apoi au ajunat. Și abia în a treia zi au îndrăznit să mănînce fiecare cîte o smochină și o feliuță de pîine. Unii zic că dospită, alții se îndoiesc, oricum amănuntul este irelevant. În a patra zi s-au rugat și l-au invocat pe Sfîntul Duh, căci fără ajutorul Sfîntului Duh nu poți rezolva nimic. Nici să păcătuiești nu poți. În a cincea și a șasea zi s-au odihnit mulțumiți. Și abia în a șaptea zi s-au decis să înceapă discuția. Au pornit sfios, cu fereală. Se invitau din priviri unii pe alții, dar tot nu cutezau să spună ce aveau pe suflet. Într-un tîrziu, au început să facă ipoteze, propuneri. Au examinat problema din toate unghiurile. Și au văzut că problema este foarte complicată. Apoi s-au odihnit și au amînat dezbaterile pentru o săptămînă...

A trecut săptămîna, s-au reunit din nou. Între timp, unul dintre episcopi a murit de bătrînețe. I-au lăudat smerenia și credința neștirbită și s-au rugat pentru el vreme de o zi și o noapte. Apoi l-au trimis acasă: era din Antiohia, turma l-a plîns. În zilele următoare, au cugetat și mai profund. Unul formula o ipoteză, altul ipoteza contrară și contradictorie. N-au ajuns, firește, la un acord, nimeni nu se aștepta la asta, problema, după cum am amintit, era foarte dificilă, întrebarea de-a dreptul încuietoare: „Oare Sfîntul Duh participă la divinitate în aceeași măsură ca Tatăl și Fiul? Mai mult, mai puțin sau egal?”.

Au teologhisit episcopii cît au teologhisit, au reflectat cît au reflectat, pînă au ajuns la o chestiune atît de subtilă (neomenesc de subtilă!) încît s-au aprins din pricina efortului. Cînd cugeți prea intens, te ia cu căldură. Inima bate cu putere. Dacă te ia cu căldură, începi să ai nervi. Dacă ai nervi, îți tremură buzele. Dacă îți tremură buzele, îți scoți rantia și rămîi în cămașă. Toți purtau cămăși de cînepă lungi pînă la genunchi, indispensabili de molton și ciorapi fini de bumbac. În clădire era frig. Dar nici frigul din biserică nu i-a răcorit cum se cuvine. Și-au scos batistele, și-au șters frunțile și cefele de sudoare și au ridicat tonul. Se certau pînă la ore tîrzii din noapte, dar nici un episcop nu nimerea formula impecabilă. Dormeau pe sponci și deveneau tot mai agitați. Unii ridicau pumnii. Alții înălțau bîtele. Toți roteau deasupra capului crucile pectorale. Fără efect însă, dezacordul era deplin. Clericii vociferau și nimeni nu mai asculta.

Sfîntul Grigorie din Nazianz privea și se mira în sinea lui. Prezida umil disputa. Nu mai nutrea nici o speranță. Își pierduse de mult încrederea în episcopi. Întrezărise oarecum răspunsul. A încercat de cîteva ori să-l exprime. N-a reușit. Unii aveau un glas mai sonor, alții erau mai puternici și mai agili, cei rămași ridicau spre tavan bîte mai lungi și mai grele. N-au catadicsit să-l asculte. Sfîntul Grigorie s-a rușinat și a tăcut.

Cînd a trecut vara și tot nu știau răspunsul, s-au oprit epuizați. Erau complet storși de vlagă, fiecare slăbise între 10 și 15 kg., poate chiar mai mult. Din oamenii de odinioară nu rămăsese decît scheletul. Păreau o adunare de strigoi. Și-au propus să mai mediteze în particular și să se întîlnească în octombrie pentru votul final. Un episcop scobit în obraji și cu nas ascuțit a conchis impertinent: „În numele Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Duh, reuniunea să fie în 6-7 octombrie... Atunci vom supune problema la vot. Fraților, Domnul fie cu voi, good luck, Auf Wiedersehen, sayonara, amin. Ieșiți, vă rog, în ordine, nu vă îmbulziți...”.

Dezamăgit, sfîntul Grigorie din Nazianz a plecat acasă și nu s-a mai întors la Constantinopol. Nici măcar pentru votul final. Atunci a scris propoziția de mai sus: „Nimic bun n-a ieșit vreodată dintr-un sinod...”. A procedat ca un înțelept.


P. S. În imagine: Fra Angelico, The Mocking of Christ.

Niciun comentariu: