vineri, 4 mai 2018

Cât de tare i-a iubit Tolstoi pe Dostoievski și Cehov



Dacă ne luăm după misivele pe care și le trimit uneori, am putea crede că scriitorii sînt oamenii cei mai prietenoși. Dacă ne orientăm după dedicații și autografe, am putea crede la fel, că iubirea dintre ei e totală, cinstită, definitivă. Rareori e așa. Cît sînt vii și contemporani, scriitorii se invidiază pe rupte. După ce au murit nu mai prezintă nici un interes. În fond și la urma urmei, pentru un scriitor viu, un scriitor bun e un scriitor mort.

Am citat nu de mult, un fragment dintr-o scrisoare a lui Tolstoi către N. N. Strahov, 5-10 februarie 1881. După ce află dintr-un ziar că Dostoievski a murit, Tolstoi spune: Mă fac vinovat de păcatul invidiei. Da, l-am invidiat, am fost un vanitos. Și de asta n-am vrut să-l cunosc, dar nu mă pot compara cu el. De cînd am aflat că nu mai este, plîng întruna, se zguduie sufletul în mine de durere, a fost unic... Epistola va ajunge în cele din urmă și în mîinile văduvei lui Dostoievski, Anna Grigorievna. Femeia va merge la Tolstoi și îi va mulțumi din suflet. Tolstoi îi mărturisește cu ochi umezi: „Am scris exact ce am simțit...".

Ce a simțit am văzut din lista pe care i-a trimis-o unui publicist din Petersburg, în data de 25 octombrie 1891, unde enumeră operele care l-au influențat mult, foarte mult, enorm. Tolstoi scrie cam așa. Foarte mult l-a influențat Gogol, Suflete moarte. Enorm, în schimb, David Copperfield de Charles Dickens. Tot enorm și Victor Hugo cu Mizerabilii. Mult dialogurile lui Platon. Foarte mult Esența creștinismului a lui Feuerbach. Cel mai mult, adică enorm: Evangheliile sinoptice, Epictet, Lao Tse, Confucius, viața lui Buddha. După 50 de ani nu mai citește literatură decît sporadic. Se orientează spre așa-zisa înțelepciune orientală, spre Tao, spre zen, spre pacea minții. Vrea în nirvana...

Despre Dostoievski nu va spune absolut nimic în această scrisoare provizorie. Pesemne că, purtat de amintirea lecturilor din copilărie, a bîlinelor, a poemelor lui Tiutcev, l-a uitat.

Va scrie în Jurnal în 1907,  în 1908 etc., sau va dicta medicului său curant, D. P. Makovițki, care-i notează cu evlavie zicerile: Mă surprinde că Dostoievski e atît de prețuit. Proza lui este plină de exagerări. N-a avut niciodată simțul măsurii. Personajele lui sînt dezechilibrate, neverosimile. Nimic nu e credibil în aceste romane. Totul e  confuz. Am renunțat de mult să-l citesc. E ciudat că se bucură de o asemenea glorie (18 octombrie 1910)...

Deduc că enunțul „nu mă pot compara cu el” a fost unul pur retoric (pentru urechile lui Strahov, pentru urechile văduvei), scris sub influența unei mici surprinderi.

Tot în Jurnal, dar despre Cehov de astă dată: A fost un scriitor priceput, dar nu a reușit să exprime nimic. N-a găsit un conținut pe măsura talentului său. Cu Cehov măcar se întîlnise, dar nu pentru că îl căutase el, ci pentru că Antoșa Cehonte îl vizitase pe domeniul de la Iasnaia Poliana. S-au păstrat fotografii. Tînărul îi plăcuse. Îl sfătuise să renunțe la scris (arta e o deșertăciune) și să citească din înțelepții chinezi. Cehov, mă tem, nu i-a urmat îndemnul...

A nu se deduce că autorul notei de față e un heruvim: omenire, te detest 😞.

P. S. Tolstoi pe drum de la Moscova spre Iasnaia Poliana. O poză...

Niciun comentariu: