duminică, 22 aprilie 2018

Merită un gușat și un gîngav să te sinucizi pentru el?



Nu știm prea multe despre sfîntul Valentin (Vechi sau Nou). Nu știm cînd a trăit, în ce țară (în Italia, în Spania, în Paraguay?), dacă a fost decapitat sau nu, dacă a pășit pe cărbuni sau a murit înecat într-un sac (precum filosoful Buridan). Și nici dacă a avut, la rîndul lui, iubite sfioase, dacă a atins cu sfintele-i degete sfînta coapsă a unei sfinte femei sau, mai cast și mai pudic, numai părul odorat al domniței sau corsetul. În dragoste, nu spun o noutate, sînt gusturi și gusturi, ciudățenii și bizarerii, bărbații au imaginație.

Așadar, există un sfînt patron al îndrăgostiților și o sfintă zi de veselă dezlănțuire erotică și energetică. Dar unde există iubire, există și chin. Fericirea implică în chip necesar suferința. Psihologii au stabilit de mult că între iubire și moarte există o strînsă și binecuvîntată legătură. Cum iubești, cum ai de gînd să (te) omori!

Cărui îndrăgostit nu i-a trecut măcar o dată prin cap să-și ia viața? Nu există excepții, firea omenească e oarbă. Pe vremuri, orașul nostru a fost celebru pentru sinucideri. Pentru iubirile lui spulberate. Pentru aprinderile de nervi. Iată cum prezintă flagelul un medic de la Spiridonie, specialist în sinucideri, un fin neurolog:

 “…Cocotele se omoară cu veronal. Vînzătoarele întîi se iubesc cu vreun derbedeu pe la Galata sau Nicolina, sub un măceș înflorit, apoi devin pesimiste și se îndoapă cu sodă caustică pînă le plesnesc ochii. În schimb, se înțelege, femeile din lumea bună se împușcă în dormitor, cu ușa încuiată, perforîndu-și apendicele sau splina cu un glonț rătăcit. Elevele de la pensioane sau de la școala de moașe, fie că nu le-a răspuns individul la amor, fie că le-a profanat sentimentele de totdeauna, se omoară în grădina Copou, lîngă statuia și teiul lui Eminescu, în miros de scoarță de copac, sorbind o litră de tinctură de iod…”.

Dacă ții fierbinte la un amant, trebuie musai să-i faci o surpriză. Puțin alcool japonez, o picătură de acid prusic, un hipnotic bine ales, în amestec, pot face minuni. Bărbatul întîrzie, ca de obicei, fiindcă s-a dus la bibliotecă, să străbată lista lui Borges, și a uitat de întîlnire. Îți faci griji, tragi cu ochiul pe gaura cheii, stai cu urechea ciulită, dar auzi doar țipătul înnebunitor al ambulanțelor, oamenii suferă lîngă tine și tu te gîndești numai la el. Deja a trecut mai bine de un ceas, apoi încă unul, s-a lăsat seara, bezna, ideea răzbunării s-a copt. Izbucnești brusc în hohote de plîns, șoptești printre lacrimi Ingratule!, Ingratule!, și pui mîna pe paharul deja pregătit. Mai stai o oră. Nimic. Iubitul s-a cufundat în lecturi și a uitat, probabil, de întîlnire. Pe la 11 te-ai decis. Sorbi conținutul (are un gust ușor amărui, dar e bun), te gîndești la disperarea lui postumă, va ajunge un dezaxat, și mori.

Bărbatul sosește într-un tîrziu, la 12: 33 noaptea, palpează, zdrobit, un trup inert de o amețitoare frumusețe. Își smulge părul din cap fir cu fir. Rămîne pleșuv pentru totdeauna. Și-a meritat-o, nelegiuitul...


P. S. În imagine: Guillaume Charles Brun, The Young Rag-Gatherer.

Niciun comentariu: