marți, 24 aprilie 2018

Afrodita și librarul lui Bolaño




N-am furat niciodată o carte dintr-o librărie (sau din alt loc). Și n-am procedat așa, fiindcă am avut mereu bani. Nu sînt deloc mîndru de asta. Aș fi vrut să fur ca Bolaño și să fiu prins de librari și amenințat cu bătaia, tot ca el. Asta nu înseamnă că am fost mai bogat decît Bolaño, înseamnă doar că setea mea de înțelepciune s-a trezit ceva mai tîrziu decît a lui.

M-am mulțumit cu puținele cărți din biblioteca de acasă și cu achizițiile întîmplătoare făcute de tatăl meu... Deși lucra de dimineață pînă seara, spre deosebire de mama, care avea mai multă școală decît el, dar renunțase din resemnare la citit, tatăl meu citea asiduu și nu doar cărți, ci și reviste culturale, pe care mă punea să le cumpăr sîmbăta (sau vinerea, nu mai știu precis). Dacă publicam o recenzie, un eseu, nu spunea nimic, dar peste o săptămînă o / le descopeream subliniate cu creionul. Trebuia să deduc din aceste corecturi părerea lui, deși nu și-a exprimat-o direct niciodată, bănuiesc că era negativă.

Cu Bolaño a fost altceva. A furat cărți pînă cînd a fost prins. Era în Mexico City și fura îndeosebi dintr-o librărie numită „Casa de sticlă”. Am avut și noi una în Iași numită la fel. Librarii au pus mîna pe el, i-au confiscat toate cărțile furate și l-au speriat de moarte: dacă mai furi, o să fii expulzat, vom avea grijă de asta... Apoi s-a întors în Santiago de Chile, dar acolo a renunțat la furtișaguri. Acolo a întîlnit un librar reflexiv.

Se afla lîngă raftul cu cărți în limba franceză, răsfoia Afrodita lui Pierre Louÿs, cînd s-a auzit strigat:

- Ce părere ai, tinere? Ai recomanda Afrodita unui om condamnat la moarte?
- Nu știu. Ce înseamnă condamnat la moarte?
- Un cititor deznădăjduit, cred. Un cititor care mai are numai o oră de trăit. Spune-mi: L-ar ajuta cu ceva Afrodita, l-ar face mai fericit?
- Nu știu, chiar nu știu...
- Nici eu nu știu. Și dacă eu nu știu, atunci nimeni nu poate s-o știe.

Bolaño a plătit, s-a îndreptat spre ieșire. În dreptul ușii, a auzit: Aș vrea să știu ce pui de tîrfă ar face una ca asta... Apoi tăcere. Apoi un rîs transformat într-o tuse. Apoi nimic...


P. S. În imagine: Jean-Jacques Henner (1829 - 1905), Madeleine (c. 1885).

Niciun comentariu: