duminică, 4 martie 2018

Ce înseamnă a trăi? Îmi puteți da un exemplu?



Am mai întrebat asta, dar nimeni nu mi-a răspuns pînă acum. Semn că întrebarea este sau îngrozitor de dificilă, sau de-a dreptul insolubilă, sau, cel mai probabil, lipsită de interes. Dar oricît de insolubilă ar fi ea, oricît de obscură, de absurdă, de inutilă, eu tot am s-o repet. Poate de data asta voi avea mai mult spor la public, poate a crescut subit înțelepciunea lumii, deși a mea, recunosc, este într-un regres accelerat.

Nu-mi dau seama dacă pentru a trăi ai nevoie de răspunsuri, deci, dacă pentru a trăi ai nevoie să știi ce înseamnă a trăi. Mi se pare limpede că nu ai nevoie. Dacă pentru a trăi ar fi necesar să-ți dai un răspuns la întrebarea „ce înseamnă a trăi?”, n-ar mai apuca nimeni să trăiască și toți s-ar scobi filosofic în nas. Și, în plus, orice răspuns ai găsi la întrebarea asta (cu condiția să ți-o pui), viața ta n-ar deveni nici mai bună, nici mai înțeleaptă, nici mai lungă. Viața nu depinde de un răspuns.

Deci, între întrebare, răspuns (sau lipsa reflectată a răspunsului) și viață nu există o legătură foarte strînsă, dacă există una (fapt extrem de îndoielnic). Nu poți să-ți spui: „mai întîi și mai întîi, voi răspunde la întrebarea cutare și, abia apoi, voi trăi conform răspunsului găsit”. E ca și cum ai spune că pentru a înota trebuie să definești în prealabil ce este înotul și abia după operația asta să te arunci vitejește în bulboană (și să nu mai ieși niciodată de acolo).

Omul înțelept se aruncă mai întîi în apă și abia apoi, dacă mai iese, începe să-și pună întrebări...

Unii spun că trăim în virtutea unor decizii și atîta vreme cît orice decizie presupune o reflecție (și liber arbitru), trăim în virtutea unui răspuns. Am ales A (sau B) pentru că... Deci, știm ceva. Am ales mărul și am respins bucata de tort, fiindcă este de o mie de ori mai sănătos să mănînci un măr decît o bucată zdravănă de tort (mai cu seamă în post). Am meditat îndelung și am decis. Și tot așa am procedat de fiecare dată cînd a fost cazul să judecăm și să decidem (cînd ne-am născut de pildă etc.). Și chiar și atunci cînd nu am decis (cînd ne-am abținut, fiindcă nu ne era foame), am decis să nu decidem, deci tot am decis.

Dar dacă s-ar întîmpla ca în exemplul de mai sus, am gîndi mai mult decît e nevoie (deși, ca fiu drept, e nevoie de foarte puțin). Nu avem timp să cădem pe gînduri pentru orice fleac. Merg la școală pe jos sau iau un taxi? Dacă încep să fac calcule și să adun ipoteze, mor de frig și nu mai ajung la școală. Deci, iau un taxi. Frigul (adică viața-viață) m-a împins să decid (cu o viteză neobișnuită în alte împrejurări). Dar nu cumva linia / cursul vieții mele provine dintr-o perpetuă împingere? Nu cumva am fost obligat de exterior? Tare mă tem...

Și atunci ce mai depinde de mine? Faptul simplu de a ridica o întrebare și neputința de a răspunde la ea: ce înseamnă cu adevărat a trăi? Sînt sigur că în timp ce îmi pun această întrebare, unii trăiesc pur și simplu...


P. S. În imagine: Emmanuel Benner II (1836 - 1896): Marie-Madeleine au désert (1886).

Un comentariu:

heraasku spunea...

mi-am răspuns la această întrebare reflectând, viclean, la frica de moarte. de ce ne este frică de moarte? de o stare, zic. și ce caracterizează această stare, ce ne sperie la această stare? și mi-am răspuns :-) : lipsa percepției. e frica că nu vei mai percepe și nu vei mai fi perceput, de alții și de tine însuți în principal. deci, ce înseamnă a trăi? a percepe, a te percepe și a fi perceput. cam așa cred :-)