luni, 18 septembrie 2017

Sînt atît de grăbit încît nu mai am timp să citesc repede...



De la o vreme, fac tot posibilul să citesc cît mai încet. A citi încet înseamnă a citi de plăcere. Oricît de ciudat ar părea și oricît de retrograd m-ați găsi, într-o epocă în care toată lumea se grăbește, eu citesc cît pot de încet (am constatat cu surpriză că pot), așezat, metodic, reflexiv...

Să mai spun? Nu-mi place graba nereflectată, graba de dragul ei însăși, graba fără un scop precis (sau cu unicul scop de a achiziționa informații), nu accept agitația ca finalitate metafizică a vieții, și, ca să mă întorc de unde am purces, nu-mi place să citesc repede. Să vă spun și de ce.

Întrebarea cu privire la viteza de lectură m-a frisonat o vreme, demult, cred că încă nu împlinisem 25 de ani. Prietenii mă striveau cu viteza lor. I-am întrebat care este secretul. Mi-au șoptit misterios: „citirea rapidă”, speed reading. Am căutat, deci, un manual de citire grăbită (pe sărite, în diagonală, fotografic etc.). L-am parcurs lent, cu însemnări și extrase, am subliniat unii termeni, ca să-i fac în ciudă autorului. Am mai consultat unul. Nu se deosebea prin nimic de cel dintîi. Principiile erau aceleași: simple. Și arhaice. Le reproduc pentru cei interesați.

În primul rînd, cînd citești, nu trebuie să verbalizezi. Străbați pagina efectiv numai cu ochii, ca sfîntul Ambrosius, magistrul lui Augustin. Limba trebuie să rămînă cît se poate de destinsă...

În al doilea rînd, trebuie să cuprinzi cu privirea cît mai mult dintr-o pagină, un fragment uriaș, o frază inextricabilă, în stilul lui Saramago, al lui Marquez, al lui Immanuel Kant.

În al treilea rînd, trebuie să descoperi cuvintele-cheie dintr-o frază sau dintr-un paragraf. Renunți la verbe, conjuncții și prepoziții, la epitete. Alegi numai substantivele.

Și, în fine, trebuie să ții tot timpul un deget în gură, ca să-l ai umezit și să poți întoarce fulgerător paginile... E nevoie de exercițiu, firește. Și de un scop precis.

Cînd căutăm ceva, un rînd subliniat într-o lucrare, un portret, o sintagmă inedită, un adjectiv monahal, o informație bibliografică, un titlu interminabil, date despre un autor, despre o publicație științifică, fiecare dintre noi va citi rapid. Dar dacă ai terminat facultatea și vrei să înțelegi cît de cît lumea și să te înțelegi și pe tine, lectura rapidă nu se recomandă defel.

Rapiditatea depinde așadar de scop, de natura cărții, de vîrstă, de împrejurări etc. Îi dau dreptate eseistului Joseph Epstein care afirmă într-un articol că străbate cărțile de regulă foarte, foarte încet și că însăși noțiunea de lectură rapidă îi repugnă. Cu cît cartea este mai bună, cu atîta ritmul lecturii se cuvine a deveni mai lent, mai minuțios.

Cam așa citesc și eu. Pricina este simplă: mă tem - ca și Epstein - că nu voi mai avea timp pentru o nouă re-citire. Viața este îngrozitor de scurtă. De la o vîrstă, simțim certitudinea aspră că parcurgem pentru ultima dată cartea la care ne-am oprit și că nu vom avea, în puținul răgaz care ne-a rămas, o altă ocazie de a-i răsfoi paginile, de a cîntări eleganța cutărui epitet, adevărul unui enunț, înțelesul...


P.S. În imagine: Balthasar Klossowski supranumit «Balthus» (1908-2001), Katia lisant (1974).

Niciun comentariu: