sâmbătă, 16 septembrie 2017

Nymphomaniac, 3



N-aș fi remarcat numele Marian Engel, dacă el n-ar fi fost grafiat greșit (cu un s supranumerar) la pagina 35 din cartea lui Alberto Manguel, Un cititor în pădurea din oglindă. Mi-am închipuit eu că Engels nu poate avea o stră-nepoată în Canada.

Spre rușinea mea, n-am știut nimic-nimic despre Marian Engel pînă acum, deși nu mă îndoiesc că unii cititori au auzit de ea și-i cunosc în mare biografia tumultuoasă. Engel a murit de un cancer la 50 de ani, după ce publicase, în 1976, un roman șocant, scandalos, inuman (respins inițial de edituri, hulit, lăudat și premiat, în cele din urmă), Bear, Ursul (și Faulkner a scris o povestire cu acest titlu).

Despre romanul lui Engel s-a spus că reprezintă „the most controversial novel ever written in Canada”. Așa este. E vorba de o povestire „erotică” (unii critici rigoriști au catalogat-o drept „pornografică”), în care protagonista, pe nume Lou, o tînără bibliotecară, se îndrăgostește de ursul care bîntuie domeniul colonelului Cary. Lou fusese chemată pentru a inventaria și cataloga documentele și biblioteca fostului proprietar. Studiază materialul adunat de colonel, citește cu interes o seamă de legende zoologice. În definitiv, Lou visează (și își dorește) o iubire adevărată, dar bărbații pe care îi cunoaște o privesc fără excepție (și o folosesc) ca pe un simplu „obiect erotic”. Lou nu cunoaște decît întîlnirile pe furiș (și în grabă), nici un bărbat nu pare dispus să investească măcar un dram de tandrețe (de iubire nu mai vorbim) în relația cu pătimașa femeie.

Marian Engel a scris, astfel, un roman despre singurătate, despre dorință și frustrare, despre instinct, inocență, interdicție și vinovăție. Redactînd acest roman, autoarea a urmat sugestiile unei legende naționale „totemice”, intitulată The Bear Princess. Romanul ei a primit în 1976 Governor General's Literary Award - din juriu a făcut parte și Alice Munro -, dar a fost invectivat de către Scott Symons ca fiind „o cangrenă spirituală..., o uniune faustică cu diavolul”.

În cartea aceluiași Alberto Manguel, Un cititor în pădurea din oglindă, la pagina 214, am găsit un pasaj semnificativ din Bear, pe care îndrăznesc să-l reproduc în încheiere. Puțin din puțin. Deci:

„A lins. A încercat. Ea ar fi putut fi un purice pe care el îl căuta. I-a lins sfîrcurile pînă ce i s-au întărit și i-a scormonit buricul. Cu mici mișcări l-a orientat spre sud. Și-a săltat șoldurile ca să-l ajute...
- Ursule, ursule, i-a șoptit, jucîndu-se cu urechile lui. Limba, musculoasă, dar capabilă să se lungească ca un țipar, i-a găsit toate locurile secrete. Și, ca nici o ființă umană pe care o cunoscuse, a perseverat în a-i oferi plăcere. Cînd și-a dat drumul, a plîns, iar ursul i-a lins lacrimile”. 

Restul poate rămîne pentru imaginația cititorilor...

P. S. Am copiat din Alberto Manguel, Un cititor în pădurea din oglindă, traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu, București: Nemira, 2016, 248p., 44, 90 lei.

Niciun comentariu: