marți, 12 septembrie 2017

Borges și enigma lui Shakespeare



Jorge Luis Borges știa englezește, chiar dacă vorbea limba cu un accent aristocratic (ceea ce-l făcea greu inteligibil), și era un statornic admirator al lui Shakespeare, despre care, de altfel, a scris mai multe eseuri și povestiri (cea mai cunoscută fiind, am impresia, „Memoria lui Shakespeare”).

Încă din 1964, Borges a compus un eseu intitulat „Shakespeare's Enigma”, în care discuta falsa și inutila problemă a identității dintre autorul tragediilor și sonetelor și individul concret, născut în Stratford-upon-Avon, în 1564, și decedat tot acolo în 23 aprilie / 3 mai 1616. Shakespeare nu făcuse școli înalte (urmase o „școală de gramatică” în satul natal), după care devenise actor (și dramaturg) în Londra. Puținătatea studiilor sale părea în total dezacord cu evidenta erudiție din piesele de teatru. De unde atîta știință la un actor cu numai cîteva clase de citire și scriere? Deci Shakespeare din Stratford-upon-Avon nu avea cum să redacteze tragediile lui Shakespeare din Londra. Scurt spus: Shakespeare nu a fost Shakespeare. Numele Shakespeare e, neîndoios, pseudonimul altcuiva, poate al lui Francis Bacon, poate al lui Marlowe...

Asta fără a mai pune la socoteală faptul că de la Shakespeare (oricine a fost el în realitate) nu s-a păstrat nici un manuscris, nici măcar o pagină. În eseul din 1964, Borges discută ipoteza identității „adevărate” a lui Shakespeare și conchide cu mult bun simț, în pofida opiniilor amatorilor de scandal, că omul care s-a născut în Stratford (și a murit tot acolo) este, chiar este, culmea!, însuși autorul poemelor, sonetelor și pieselor de teatru semnate cu numele William Shakespeare.

În 1976, la Washington D. C., s-a organizat un mare congres dedicat lui Shakespeare la care a participat crema specialiștilor în domeniu. A fost invitat, firește, și Jorge Luis Borges. Prozatorul a anunțat că va discuta despre „enigma lui Shakespeare”. Prelegerea lui trebuia să fie punctul culminant al congresului. Și, în definitiv, a fost. Cu multe ore înainte, salonul de la hotelul Hilton a fost luat cu asalt, fanii lui Shakespeare și fanii lui Borges s-au bătut pentru un scaun. Martori credibili estimează publicul la peste o mie de auditori emoționați. Alții vorbesc de cîteva mii. N-am fost acolo, nu mă pronunț...

Cînd a apărut Borges îndrumat de doi bărbați solemni spre un podium în fața unui microfon, sala s-a ridicat în picioare și a izbucnit în ovații. Manifestările zgomotoase au ținut aproape un sfert de oră. Borges a rămas drept și a așteptat ca mulțimea să-și revină în simțiri. Cînd s-a făcut liniște, prozatorul a început să vorbească. În imensul salon s-a auzit doar un „vag mormăit”. Nu se distingea nimic clar. Din cînd în cînd, cei din față, privilegiații, ghiceau un singur cuvînt: „Shakespeare”. După care mormăitul continua. Și din nou „Shakespeare”, și din nou mormăitul. Prelegerea a durat mai bine de o oră. Nici un savant n-a părăsit salonul. Toți au așteptat într-o sfioasă reculegere. Și nimeni n-a îndrăznit să meargă la microfon și să-l apropie de buzele ilustrului prozator. Microfonul fusese așezat prea sus, nu putuse capta prețiosul verb. La sfîrșitul conferinței, auditoriul s-a ridicat în picioare și a izbucnit încă o dată în ovații. Savanții s-au bulucit să strîngă mîna oratorului, să-l îmbrățișeze cu gratitudine, pradă unui entuziasm subînțeles. Dacă n-au încetat, pesemne că ovațiile se mai aud și astăzi, după atîta amar de vreme...


P. S. O versiune românească a povestirii lui Borges, Memoria lui Shakespeare, pentru cei ce nu au citit-o încă (sau doresc s-o recitească).

P. S. Am găsit anecdota în Alberto Manguel, Un cititor în pădurea din oglindă, traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu, București: Nemira, 2016, pp.95-96. Cel care a asistat la prelegerea lui Borges și a consemnat amănuntele prețioase, notează Manguel, a fost Jan Kott.

Niciun comentariu: