vineri, 7 aprilie 2017

De ce l-a trădat Iuda pe Iisus? Trei răspunsuri



a. O părere personală: Iuda a acționat liber

Pornesc de la romanul lui Amos Oz, Iuda. Mă grăbesc să spun că voi discuta, în această notă sumară, doar figura lui Iuda, chestiunea trădării și rolul trădătorului în scenariul christic. Cel puțin pentru mine, problema e veche și, desigur, nu mai are stringența de altădată. Nu mai simt o înfiorare cînd pronunț numele lui Iuda Iscariotul. Altfel spus, nu mai am entuziasmul să afirm / ori să neg necesitatea lui Iuda și, deci, lipsa lui de libertate.

În opinia mea, cînd l-a vîndut pe Christos, Iuda a procedat cît se poate de liber, așa i-a trecut lui prin cap, așa a găsit el că e mai bine.

În opinia mea, întrucît a fost Messia (și nu un impostor), Iisus nu avea nevoie de un actor suplimentar pentru a-și atinge scopul de a fi răstignit și de a învia (a treia zi, după Scripturi). Se putea preda singur, putea merge direct la preoții evrei și la Pilat din Pont, putea declara limpede că El este Regele Iudeilor, Rex iudeorum (cel vestit de proroci), fără a folosi un limbaj de semne evocatoare (”semnul lui Iona”), un limbaj învăluit etc. În opinia mea, sărutul trădător este o gratuitate și o calomnie, un simplu deget îndreptat spre Iisus ar fi fost mai mult decît suficient, soldații romani nu erau chiar atît de naivi, ar fi putut întreba simplu: cine e cutare și cutare? În fond, scena arestării are ceva teatral, de vodevil, o stridență, îmbrățișarea vînzătorului.

Iuda e mai degrabă un alibi, o scuză, un pretext atît pentru creștini, cît și pentru iudei. Creștinii citesc în gestul lui determinismul divin, planul bine lucrat încă dintru începuturi, evreii văd în Iuda, precum Amos Oz în romanul de față, un creștin dezamăgit (cel care observă doar moartea lui Iisus și nu are răbdarea de a aștepta și Învierea Lui), ori un om înșelat de însuși Învățătorul său, care îi cere, în final, să-l denunțe. Iuda îndeplinește supus porunca și, astfel, îi vine în ajutor lui Iisus - care s-a întrupat, printre altele, tocmai pentru a veni în ajutor unor oameni ca Iuda.

În fine, ideea că Iuda a acționat dintr-o necesitate, că opțiunea de a-l trăda pe Iisus era scrisă cu mult înaintea Întrupării și că el, id est Iuda, ar fi un personaj obligatoriu în drama Răstignirii mi s-a părut dintotdeauna o concluzie trasă de păr. Pentru faptul că s-a întîmplat ceea ce Iisus a dorit să se întîmple, nu este nimeni de vină.


b. Versiunea lui Bistritzky: Iuda a acționat din porunca Mîntuitorului

«Shmuel Asch spuse: - Scriitorul Nathan Agmon, mai cunoscut sub numele Nathan Bistritzky a publicat în 1921 o legendă dramatizată, adică un fel de piesă de teatru, cu titlul Yeoshua din Nazareth. La Bistritzky, Iuda se întoarce în noaptea Cinei celei de Taină de la casa lui Caiafa, marele preot, unde aflase că mai-marii preoţimii hotărîseră că Isus trebuia să moară. Iuda îl imploră pe Isus să-l însoţească, să fugă din Ierusalim în aceeaşi noapte. Dar Isus al lui Bistritzky refuză să fugă, spunînd că sufletul îi era obosit şi voia să moară. Îi dă lui Iuda sarcina de a-l ajuta să moară trădîndu-l, depunînd mărturie că el într-adevăr se pretindea a fi Mesia, sau regele evreilor. Auzind asta, Iuda „se îndepărtează de el cu groază“, „îşi trage mîinile înspăimîntat“ şi îl numeşte pe Isus „şarpe… şarpe eşti, cu figură de porumbel“. Isus îi răspunde: „Calcă-mă atunci“. Iar Iuda îndrăzneşte să-l certe pe Isus prin cuvintele „Nu te sacrifica“, implorîndu-şi dascălul să nu-i dea o asemenea sarcină groaznică. Dar Isus e hotărît: „Eu îţi ordon să mă predai, pentru că dorinţa mea e să mor pe cruce“. Iuda refuză. Se îndepărtează de Isus cu intenţia de a se înapoia în oraş. Dar o forţă mai puternică decît el îl face să se întoarcă în ultima clipă, să îngenuncheze în faţa dascălului şi să ia asupra lui, fără entuziasm, misiunea teribilă care-i fusese încredinţată. Trădătorul, conform acestei opere, nu e altceva decît un ucenic fidel: predîndu-l pe Isus celor care-l urmăreau, nu face decît să-şi îndeplinească supus menirea pe care dascălul i-a atribuit-o» (Amos Oz, Iuda, p.243).


c. Versiunea lui Shmuel Asch (Amos Oz): Iuda a fost un creștin dezamăgit

„Isus şi ucenicii lui erau evrei din tată-n fiu. Însă în imaginaţia populară a creştinilor, singurul dintre ei care le-a rămas în memorie ca fiind evreu – şi reprezentant al întregului popor evreu – e Iuda Iscariotul. În momentul în care trimişii sacerdoţilor şi paznicii Templului au venit să-l aresteze pe Isus, toţi ucenicii s-au speriat şi, îngroziţi, s-au împrăştiat în toate direcţiile, doar Iuda rămînînd pe loc. Poate l-a sărutat pe Isus ca să-l îmbărbăteze. Poate a plecat împreună cu gărzile acolo unde l-au dus pe Isus. Şi Petru a ajuns în locul acela, dar înainte de a se lumina de ziuă îl renegă pe Isus de trei ori. Iuda nu-l renegă. Cât de ironic e acest fapt, notă Shmuel în caietul lui, că primul şi ultimul creştin, singurul creştin care nu l-a părăsit pe Isus nici un moment şi nu l-a renegat, singurul creştin care a crezut în divinitatea lui Isus pînă în ultima clipă a acestuia pe cruce, creştinul care a crezut în mod absolut că Isus va coborî de pe cruce în faţa întregului Ierusalim şi în faţa întregii lumi, singurul creştin care a murit împreună cu Isus şi nu a continuat să trăiască după el, singurul a cărui inimă a fost într-adevăr zdrobită la moartea lui Isus, tocmai el a fost văzut de oameni,  timp de mii de ani, ca evreul cel mai reprezentativ” (pp.184-185).


P. S. Am folosit: Amos Oz, Iuda, traducere din ebraică de Marlena Braeşter, București: Humanitas, 2016, 296p., 32 lei.

2 comentarii:

heraasku spunea...

daca Iuda a fost obligatoriu inseamna ca toti suntem obligatorii deci nimeni nu e obligatoriu :-)

Valeriu Gherghel spunea...

Toți suntem obligatorii, dacă n-am fi niște păcătoși, Iisus nu s-ar fi sinchisit de noi (spune Sf. Augustin).