luni, 10 aprilie 2017

Cele mai faine 5 cărți apărute în 2016 (și citite de mine în 2016, 2017 și 2018)




De obicei, topul cărților dintr-un an se face în 31 decembrie (așa am procedat în 2014) sau cel mai tîrziu în ianuarie... Anul trecut nu m-am învrednicit să fac un top, am citit mai mult cărți de filosofie (m-am omorît cu sensul vieții și cu problema sinelui) și mai puțin romane și literatură în general, așa încît n-am îndrăznit să fac recomandări și îndemnuri de lectură mai devreme. Așa cum mă așteptam, cărțile foarte bune au fost puține, de numărat pe degetele unei singure mîini.

Fac acum un top rapid, fără multe comentarii (cu o excepție). Deci:


1. Roberto Bolaño, 2666, traducere de Eugenia Alexe Munteanu, volumele 1+2+3, București: Editura Univers, 2016.

Un roman despre care am scris de multe ori pe blog și despre care am vorbit prietenilor și studenților cu entuziasm. Înainte de a se interna pentru ultima oară în spital, în preajma morții, deci, prozatorul i-a înmînat Carolinei Lopez (soția sa) 5 dischete (era în 2003, se lucra încă pe dischete). Fiecare dischetă conținea una din părțile romanului. Bolaño a vrut să scoată cinci cărți (onorariile primite ar fi fost, în opinia lui, mai mari), dar Carolina și editorii au hotărit să publice totul într-un singur volum. A rezultat un roman stufos, vădit neterminat, haotic, genial, uriaș, incomparabil. Forța narativă a lui Roberto Bolaño este copleșitoare. Pe lîngă el (prea) mulți dintre premianții Nobel din ultimii 25 de ani par niște mici-pitici. Doar Philip Roth îi face concurență, tocmai pentru că nu a luat Nobelul. Nici Bolaño dacă ar fi avut norocul să trăiască mai mult, nu l-ar fi luat. Partea care mi-a plăcut cel mai mult este, desigur, ”Partea lui Amalfitano” (un profesor de filosofie de la o universitate din Santa Teresa înnebunește treptat și își dă seama că înnebunește treptat, fără să intre în panică; nici fiica lui, Rosa, nu intră în panică). ”Partea lui Fate” (Fate e pseudonimul unui ziarist negru, american desigur, care e trimis în Santa Teresa să scrie cronica unui meci de box, deși nu se pricepe la box) e la același nivel. Și „Partea lui Arcimboldi” e faină. Partea care mi-a plăcut mai puțin (s-o spun, n-o să mă certe Simona, nu-mi va arăta obrazul LuciaT?) este ”Partea crimelor” (chiar dacă criticii o socotesc miezul cărții, nu se leagă de întreg). Neîndoios, nu trebuie să uităm că Roberto Bolaño n-a avut răgazul să-și termine cartea, volumul publicat pornește de la un simplu draft. Ar fi rescris cu siguranță multe pagini, ar fi renunțat la altele, ar fi legat, poate, mai bine părțile, cine știe... Un roman pe care dacă nu-l citești (ori îl amîni), nu faci o treabă înțeleaptă.


2. Roberto Bolaño, Amuleta, traducere de Dan Munteanu Colan, București: Editura Univers, 2016, 152p.

Poate să pară o exagerare, o obsesie, o țăcăneală, că mai pun un Bolaño, dar socot că nu e. Toată lumea a zis că Amuleta este o povestire de trecere între Detectivii sălbatici și 2666. Nu mă costă nimic dacă repet această platitudine, deși cartea e minunată și ar merita mai mult efort din partea comentatorului de față. Poate revin cu o recenzie.


3. Ian McEwan, Coajă de nucă, traducere de Dan Croitoru, Iași: Polirom, 2016, 216p.

Un roman foarte bun. L-am recenzat cu bucurie aici.


4. Amos Oz, Iuda, traducere din ebraică de Marlena Braeşter, București: Humanitas, 2016, 296p.

Vedeți, rogu-vă, aici și aici.


5. Eleanor Catton, Luminătorii, traducere de Irina Negrea, București: Editura Art, 2016, 780p.

Un excelent roman de aventuri (și de complicații zodiacale, la care nu m-am oprit), scris de o prozatoare de 30 de ani, peste Sticletele Donnei Tartt. Se citește cu plăcere, dacă nu-ți bați capul cu trimiterile cabbalistice, oricum inutile. Acțiunea e de ajuns.


5. bis. Și încă:

N-ar fi deloc cuminte să nu amintesc (alături de romanele de mai sus) două cărți monumentale, demne de interesul oricărui pasionat de literatură. Și anume:

Vladimir Nabokov, Scrisori către Vera, traducere de Veronica D. Niculescu, Iași: Polirom, 2016, 732p. Este suficient să menționez că Veronica D. Niculescu a muncit aproape un an la traducerea acestui volum impresionat. Nu am cuvinte să elogiez strădania ei și rezultatul. Viața lui Vladimir Nabokov relatată de el însuși - aproape zi de zi - în scrisorile către soția sa, apriga Vera. De aici știu că Nabokov izbucnea în plîns cînd citea Doamna Bovary.

Mircea Mihăieș, Ulysses. 732, Iași Polirom, 2016, 1016p. O analiză minuțioasă a capodoperei lui Joyce, redactată cu iscusința și verva unui prozator.


5. bis. bis Și încă:

*** Un ev enorm și delicat. Poeți ai veacului de mijloc și ai prerenașterii franceze, tălmăciri și glose de Șerban Foarță, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2016, 240p. Nu se poate rata.


P. S. În imagine, Jean-Baptiste Santerre (1651 - 1717): Jeune fille lisant une lettre à la bougie.

3 comentarii:

K.J. Mecklenfeld spunea...

„m-am omorît cu sensul vieții și cu problema sinelui” - :-)

Cărți și călătorii spunea...

Nutshell și The Luminaries mi-au plăcut și mie.
Bolaño cu 2666, Scrisori către Vera și Ulysses al lui Mircea Mihăieș mi-am propus și eu să citesc.

Valeriu Gherghel spunea...

Gând la gând cu bucurie. Spor la lecturi :)