vineri, 31 martie 2017

Te iubesc atît de tare încît mi-e indiferent dacă exiști



Îmi îngădui să prezint în grabă ce am înțeles eu că este iubirea-pasiune. Ce a fost iubirea-pasiune în sinea ei, și dacă a fost ceva real, trăit de cavaleri și domnițe, ignor.

Primul lucru care îmi vine în gînd este faptul că iubirea-pasiune a presupus dintotdeauna distanța temporală / spațială dintre parteneri. De obicei, amanții nu stau împreună (ori stau prea puțin), unul pleacă în cruciadă și celălalt așteaptă în turnul castelului. Iubirea se verifică astfel prin absență; este o iubire din speța numită mai sus numai și, mai ales, dacă rezistă absenței temporare a unuia dintre parteneri. În al doilea rînd, iubirea persistă și dacă unul din amanți întîrzie sau dispare pentru totdeauna. Moartea nu distruge iubirea-pasiune. Dante continuă s-o iubească pe Beatrice, Petrarca pe Laura, în pofida morții. Mai mult, iubirea-pasiune pare a înflori din moarte. Despărțirea, absența, dispariția nu o afectează.

În plus și în consecință, iubirea persistă și în lipsa laturii sale erotic-carnale. Chiar dacă este o invenție lirică, încercarea, asag, eseul erotic definesc iubirea și o atestă. Amanții observă riguros castitatea, deși încercarea pare de domeniul imposibilului. Puterea de a rezista lîngă amant fără a-l atinge, fără a-l ”macula”, face parte din virtuțile unui îndrăgostit. În acest caz, ne putem întreba dacă erosul fără dorință este realmente posibil... Și ne mai putem întreba, firește, încă o dată, dacă o astfel de iubire caracterizată doar de privațiuni și renunțări este posibilă (chiar dacă totul este posibil atîta vreme cît nu a fost interzis, ori nu s-a împlinit) și în afara fantasmelor poetice.

Am precizat, totuși, că nu mă interesează dacă iubirea-pasiune a fost un fenomen real sau doar unul închipuit, o simplă aspirație, o ipoteză a trubadurilor, un divertisment al unor nobili blazați.

În fine, acum îmi dau seama că iubirea-pasiune, în varianta de mai sus, seamănă perfect cu iubirea predicată de teologii creștini: în mariaj trebuie să respecți castitatea, bărbatul care își iubește prea tare femeia comite adulter. Dar iubirea creștină presupune apropierea (viața e înfruntată împreună), cea pasională părăsirea, solitudinea. Mă mai gîndesc, este și mîine o zi. Cum cad peste ceva interesant, cum vă spun mintenaș ce am în minte...


Despre fin’ amors, iubirea-pasiune, courtly love, puteți citi și aici, dar și aici (etimologia cuvîntului ”amor”, semnificația termenului la anul 800), apoi aici (eros și agape în viziunea lui Anders Nygren), apoi aici (cîteva note despre lucrarea lui Jean Verdun cu privire la dragostea medievală), apoi aici (cele șase discursuri despre eros în dialogul lui Platon, Banchetul). Dacă voi mai scrie despre iubire, voi pune firește link-ul cuvenit...

Iată găsesc și o notă despre cartea lui Alain Besançon, Cinq personnages en quête d'amour: Amour et religion, Paris: Éditions de Fallois, 2010, 215p. Poate fi consultată aici.

Și încă: o notă despre Pascal Bruckner, Paradoxul iubirii, traducere de Irina Mavrodin, Bucureşti: Editura Trei, 2011, 256p. Verificați aici.

Și încă: în opinia lui Pascal (care nu iubea iubirea, ca sfîntul Augustin: amabam amare), iubirea și rațiunea una sînt. Nota mea aici.


P. S. Imaginea de deasupra acestei note apare adeseori ca o ilustrație a ceea ce a fost numit ”amour courtois”.

10 comentarii:

bogdan spunea...

Iubirea ca deposedare de fructul sau - dorința erotica este un ideal și pentru unii tantrici. Dacă mergem pe firul rosu al istoriei unei astfel de iubiri de neînchipuit, să ne amintim și de Sulamita sau de iubirea in afara cărnii a lui Don Quijote. E interesant și provocator să îți inchipuiesti iubirea adevărată că fiind nonintentionala. Probabil că asta înseamnă eliberarea propovăduită de indieni-sa iubești fara să dorești! Mulțumesc pentru Breviar! Mă delectez in fiecare zi cu el...

Valeriu Gherghel spunea...

MUlțumesc pentru amabilul comentariu. Nu m-am gândit la Don Quijote, ar fi trebuit totuși să mă gândesc. Este un cavaler care ilustrează cum nu se poate mai bine iubirea-pasiune :)

Ramona Trifan spunea...

de ce ai scris cuvinte albastre?

Valeriu Gherghel spunea...

Îmi dădeam cu pumnii în ochi atât de obosit eram, s-au învinețit de la pumni.


Și, desigur, ca să întrebi tu :))

Ramona Trifan spunea...

bine ca i doar de asta. începeam sa suspectez ca s niste chei

Lotus spunea...

Mie „iubirea-pasiune” îmi trezește cu totul alte imagini, cuvântul „pasiune” fiind asociat unui eros intens. Iubirea-pasiune este, așadar, iubirea de început, iubirea iubiților sau iubirea amanților. Iubirea fierbinte, iubirea frenetică.

Valeriu Gherghel spunea...

”Iubirea-pasiune” este o expresie folosită de Stendhal și Denis de Rougemont în lucrările lor, m-am referit la semnificația dată de ei sintagmei ”amour passion”.

Ramona Trifan spunea...

uite si o sintagma din literatura romana, tocmai potrivita temei in care ai devenit expert: ,,te iubesc atat de tare/ca vor sa sune la salvare" te las sa descoperi singur autorul:))

Valeriu Gherghel spunea...

:)

Valeriu Gherghel spunea...

Te iubesc atît de tare / Ca pe-o Volgă din parcare.

Nici tu nu știi de unde am citat :)