duminică, 19 februarie 2017

Te iubesc, domniță, pînă peste poate, deși n-am nici un motiv...



A trecut deja și Valentine's day, ba și ziua în care i-am transmis mult enigmaticei K. umilele mele omagii, dar eu tot nu m-am dumirit cum e cu iubirea, cu amorul. Contează, probabil, mai mult s-o / să-l trăiești decît s-o / să-l explici pe înțelesul tuturor și, mai ales, pe înțelesul tău.

Dar asta nu m-a împiedicat să caut articole pe tema amorului (cînd ai mult timp la dispoziție, îți pierzi vremea cu nimicuri), poate pricep cît de cît de ce iubesc toți ceilalți (cu excepția mea). Am căzut astfel peste un text de Aaron Smuts cu privire la non-legătura dintre iubire și rațiune. Mai clar spus, cu privire la faptul că nimeni nu este în stare să-și justifice rațional (și suficient) iubirea. Nici sieși, nici altora. Altfel spus, iubirea nu are rațiuni. Iubim pentru că iubim. Atît.

Nu știm deocamdată de ce se trezește în om iubirea (trăirea ei), cînd se trezește, și din ce pricini, dacă are pricini, deși iubirea ar trebui să aibă o cauză (nu neapărat chimică), nu se ivește chiar din senin (ce s-ar întîmpla într-o lume locuită de un singur om?), chiar dacă îndrăgostitului așa i se pare întotdeauna, că a fost lovit de un fulger din înalt, de săgeata unui orb iresponsabil, evocat de Mihai Eminescu în Kamadeva.

O cauză tot trebuie să existe, crede Smuts, neurologii mai au de lucru, dar într-un final vor izbuti și vor anunța urbi et orbi cauzele. Înțeleg, așadar, că rațiunea (justificativă) e diferită de cauză, Iubirea are cauze (e un afect-efect), dar nu și rațiuni: rămîne imposibil de justificat. Dacă am putea numi cauzele, dacă am găsi o explicație (un de ce), tot n-am putea s-o justificăm. În alte cuvinte, ea nu urmează dictonului logic: una și aceeași cauză produce unul și același efect, cauza și efectul sînt indisolubil legate. În iubire, cutare cauză produce un efect, mai multe sau nici unul.

Cea mai frumoasă femeie din lume (judecata e fatalmente subiectivă) trezește adesea numai un amplu dezinteres. Cel mai frumos bărbat din lume folosește, de obicei, ca ilustrație în revistele de modă. Și la nimic altceva mai consistent. Mai mult, pentru orice femeie extrem de urîtă (judecata este cît se poate de subiectivă, se înțelege) există întotdeauna un nebun (ba chiar doi) care să o găsească fascinantă și să o ceară de soție. Exact nebunia asta nu poate ridica justificări.

Așadar, dacă m-aș îndrăgosti subit de cineva (de o Ea, firește), dacă aș iubi în sfîrșit (cu o iubire de final, ultima, ca o concluzie inutilă a unei vieți inutile) și mi s-ar cere să-mi justific rațional iubirea, să enumăr de ce-urile acestui afect blestemat, n-aș fi în stare, cum n-a fost nimeni pînă acum, nici măcar poeții, cînd și-au cîntat iubirile lor definitive și zadarnice.

O ultimă remarcă: nici Aaron Smuts nu m-a dumirit. Îl voi aprofunda și mîine, articolul lui are 37 de pagini...


P. S. Contribuția lui A. S. poartă titlul: ”In Defense of the No-Reasons View of Love” și poate fi citită pe PhilPapers, aici.

P. P. S. În imagine, Chantal Urquiza: Rencontre sous la pluie.

4 comentarii:

Ramona Trifan spunea...

mai bine apelai la osho. el spune din prima pagina ca cine o simte nu poate vorbi despre ea, iar cine vorbeste despre ea, n-o simte. smutsulica al tau va recunoaste asta in ultima pagina

Anca Soleil spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Valeriu Gherghel spunea...

@ Carla Ramona: Dintotdeauna am recunoscut că Osho al tău e un finuț :)

@ Anca Soleil: Dacă aș fi femeie, n-aș băga mâna în foc pentru nici un bărbat, oricât de îndrăgostit ar părea, dar s-ar putea să mă înșel și, undeva, prin Australia, să existe, totuși, o lebădă neagră, Bărbatul însuși îndrăgostit de femeia lui :)

Ramona Trifan spunea...

a studiat filosofia