marți, 6 decembrie 2016

Dacă eu e un altul, tu nu poți fi decît eu...



A devenit de mult timp literă de evanghelie următorul precept psihologic: știi, afli, înveți cine ești cu adevăratabia dacă poți compune o narativă despre viața ta, o autobiografie. O povestire, deci, despre un eu continuu, identic cu sine ori de cîte ori se trezește din amorțeala somnului.

Altfel spus, oamenii pot afla cine sînt (identitatea lor, cum ar veni) numai dacă sînt în stare să redacteze despre ei înșiși o narativă ”coerentă”. Printr-una și aceeași relatare, printr-unul și același gest fondator, afli nu doar cine ești, dar îți construiești în același timp sinele, eul, identitatea. Relatarea posedă, așadar, o forță constituantă. Eul se face spunîndu-se. Sinele reprezintă un fenomen derivat, ceva secund...

În legătură cu acestă poziție larg împărtășită, nu am de făcut deocamdată decît o singură observație. Și anume:

nu sînt în stare, din multe pricini, să-mi redactez narativa. Am încercat de curînd să-mi trec în revistă cursul vieții, să obțin ceea ce se cheamă pe latinește ”curriculum vitae meae”. În afară de datele principale, pe care oricum le cunosc de la alții (cînd m-am născut, cînd și unde am fost botezat, la biserica Zlataust, ce nume am primit, unde am făcut primele clase de școală, cum se numea învățătorul meu, colegii etc.), nu pot adăuga mai nimic, nu pot acoperi cu nici un chip lacunele. Biografia mea cuprinde cîteva întîmplări mai mult sau mai puțin semnificative, imposibil de situat în timp, despărțite de mari pustietăți, de umilitoare amnezii.

În consecință, nu sînt și nu pot fi un subiect cu o identitate prea clară. Dacă narativa de sine este unica modalitate de a-mi constitui sinele și identitatea, atunci nu prea știu cine sînt. Pot zice doar că ”dețin” un eu episodic și o cunoaștere pe bucăți, en miettes, cu expresia dramaturgului.

Nu mă consolează deloc faptul că și alții au spus despre ei înșiși cam același lucru. Sînt un episodic, dar mi-ar fi plăcut să fiu un diacronic (termenii aparțin filosofului englez Galen Strawson).


Sînt foarte curios să aflu cum gîndesc și alții despre povestea asta...



P. S. În imagine: Joan Miró (1893 - 1983), Le fou du roi (1926).

6 comentarii:

gg spunea...

mai nou (mai exact ca să fim în trend), dacă nu ai facebook, nu exiști. :D
pentru mine este teribil de relaxantă chestia asta.
deruta pleacă de la ideea că atunci când vorbești prea mult despre tine nu numai că există riscul să plictisești într-un mare fel, dar chiar se întâmplă asta - și, cel mai probabil, începînd cu tine.
ca să n-o lungesc, sinele meu este într-un proces asiduu de a face curte eu-lui, încât nici nu-mi propun să trag cu ochiu', darămite să deranjez intervenind (sau viceversa).

Miron Dan spunea...

Hm, grea problemă, oftează eul meu. Dar spunând "eul meu" m-am distanțat de el, fără a deveni obiectiv (cum oare aș putea să mă separ cu totul de el), și constat cu stupoare că am început deja să rostesc o narativă, cum spuneți dumneavoastră. Inevitabil, nu?
Dacă tot vă plângeți că sunteți un eu episodic, și pare o suferință reală, dovadă insistența dumneavoastră asupra subiectului, atunci încep să înțeleg de ce scrieți (aproape) zilnic pe blog. Nu știu dacă asta vă consolează, dar pentru mine ați devenit un eu diacronic. Tot e ceva, nu?

gg spunea...

:) la mine a fost un joc de glezne/cuvinte.. și o generalizare, zic eu, relaxată.
și nu mă plâng, și nu insist, și.. ce mai era acolo? a, da: și nu scriu zilnic pe blog. postez zilnic, asta-i altceva.
sunt cuferele mele. texte mai vechi, pe care le ordonez frumos, eichetîndu-le chiar, cu anii lor. doar câteva de acum se strecoară când și când. vă aștept cu orice critică aveți în vârf de penel. din blog în blog, am ajuns și la ăsta, la care ceva m-a ținut în loc. nimic alarmant, nimic introspectiv. doar dorința de comunicare, pe care, chiar și așa, mi-am satisfăcut=o la nivel punctual.
mulțumesc.

Valeriu Gherghel spunea...

vai, da nici io nu scriu zilnic pe blog, din păcate, n-am însemnări mai vechi, că le-aș posta aici și acum, o să-mi fac provizii la iarnă, promit, și o să scot din sac cu țîrîita, bob cu bob, patriei snop :)

Valeriu Gherghel spunea...

@ Miron Dan, nu e nici o rușine să fii episodic, zice numitul Galen Strawson, episodii au fost: Montaigne, Stendhal, Proust, Iris Murdoch... Deci, a fi episodic e un titlu de mîndrie :)

heraasku spunea...

la multi ani!
Nichita spunea ca omul e ceea ce-si aduce aminte despre sine. ala e. un serial. doar Domnul are privilegiul narativei, a Lui si a noastre. uimiea e ca nu se plictiseste, cred.