marți, 15 noiembrie 2016

Spune tot, nelegiuito...



Pot fi cu totul sincer cînd scriu despre mine? Răspunsul e unul singur: în nici un caz. Și chiar dacă aș vrea cu tot dinadinsul.

Psihologii sar de pretutindeni (mai ales  cei din Japonia) să mă confirme. Cînd vorbește despre sine, pînă și individul cel mai curajos (și mai inocent) nu poate fi absolut și în întregime sincer. Rousseau i-a reproșat lui Montaigne fățărnicia. Tocmai lui Montaigne cel care anunța sus și tare că se va desemna într-un autoportret nemilos. Se pare că n-a reușit. La rîndul lor, analiștii literari i-au reproșat lui Rousseau același lucru. Pînă și pretenția de a fi cel mai sincer de pe Pămînt (și din univers) este o ipocrizie. Nu are rostul să insist, faptul e vădit.

Așadar, nu poți fi absolut franc cu tine și, cu atît mai mult / mai puțin cu ceilalți. Din două pricini. Prima ar fi instinctul de apărare și slăbiciunea. Îți aperi imaginea de sine (draga noastră stimă de sine) și nu posezi temeritatea de a-ți recunoaște public sau solitar defectele. Asta dacă le știi (pe cele mai multe le ignori) și ai puterea să (ți) le divulgi. Ignorăm, deci, cu succes tocmai evidența: viciile, păcatele cu gîndul sau cu fapta. Vedem paiul din ochiul celuilalt, dar bîrna din ochiul nostru n-o vedem cu nici un chip.

A doua pricină e tentația autoficțiunii. De îndată ce vorbești despre tine, compui negreșit o poveste al cărei protagonist este un viteaz, un individ luminos, precum cavalerul Galahad, fără prihană și reproș.

În încheiere, voi repeta ceea ce deja am spus, încă din primul rînd al acestei note minuscule: autobiografia / mărturisirea / confesiunea nu este / nu sînt cu putință. Nici sub patrafirul lui Teofan, nici în confesionalul Papei Francisc. Nicăieri...


P. S. În imagine: Giuseppe Molteni (1800-1867), La confessione (1838).

3 comentarii:

Miron Dan spunea...

Fermecător și convingător, ca de obicei. Dacă nu supărați, aș avea un mic amendament: autobiografia/confesiunea/spovedania sunt cu putință, doar că toate acestea rămân, din motivele pe care le-ați expus, departe de adevăr. Ficțiune. Poate că adevărul ne eliberează, dar strălucirea lui e adesea insuportabilă.

gg spunea...

ba cam da.
atunci când ai foarte bine dozată autoironia.
a te lua singur (și primul) în balon este curativ, dincolo de ce neliniști și neînțelegeri iști prin asta.

Valeriu Gherghel spunea...

gg, adevăr grăiți, fără autoironie nu mai e cu putință confesiunea, chiar dacă riscul e de a fi crezut pe cuvînt.

Miron Dan, mulțumesc pentru compliment, n-am să spun că nu-l merit :))