marți, 8 noiembrie 2016

Numai Dylan, săracul, știe ce este în sufletul lui...



Nu e greu să zdruncini un biet om dacă-i spui perseverent, sistematic, lucruri amabile: că e frumos, că e deștept, că e genial, că are cea mai ageră privire dintre vînătorii de căprioare, că e chiar alesul lui Dumnezeu și ambasadorul lui personal în universul sublunar. Puterea laudelor este imensă. N-am întîlnit pînă astăzi un singur om, un singur subiect montanian (de la Montaigne), care să nu-i fi cedat. Iată, de-o pildă, Bob Dylan!

A stat cît a stat, a meditat cît a meditat, a rămas fără glas cît a rămas fără glas. Și gata... Într-un tîrziu, la care nu speram, ca să fiu sincer și să grăiesc drept, a prins glas și a acceptat Nobelul pentru literatură. Deci, a înțeles negru pe alb, fără greș, că este un urmaș al lui Homer. Așa pur și simplu. S-ar putea să nu vă placă Homer, studenții mei nici n-au auzit de el, e un scriitor vechi și demodat, ieșit din uz. Mai mult, după cum socotea E. Lovinescu, valorile suferă mutații însemnate (și numai în jos!) iar Iliada nu mai poate interesa azi pe nimeni. Cum să-ți placă Ahile care-l înfrînge pe Hector cu ajutorul zeilor? Nimic mai plicticos decît Iliada. Dacă poemele lui Homer nu mai înseamnă nimic (pentru mulți, nu și pentru susiscălitul), numele Homer înseamnă mult prin faptul că e un simbol. Desemnează forța poetică, genialitatea originară și multe altele.

A-l compara pe cineva cu Homer va să zică a vedea în el un inițiator de lume, un individ care epuizează o limbă, într-un cuvînt: un clasic. Mă întreb dacă sărmanul Bob Dylan crede cu adevărat că a epuizat posibilitățile limbii engleze și că este un succesor al lui Homer și al tuturor poeților care își recitau creațiile în fața unui public avizat (printre poeți îi numesc, de o pildă, numai pe Vergiliu și pe Dante). Poate că nu a crezut, dar dacă a acceptat premiul, a ajuns cu siguranță să creadă.

Dacă vrei să-i faci rău unui om obișnuit, laudă-l! Și cu cît mai impresionantă și mai lipsită de temei va fi lauda, tot cu atît mai importantă victima...


P. S. Nu, nu cred deloc că valorile se schimbă după opiniile noastre ori ale criticilor. Numai modul de a le percepe suferă ”mutații”.

P. S. 1. În imagine: Francis Bacon (cel Tînăr), Portrait of George Dyer Riding a Bicycle (1966). Portretul dă, poate, o sugestie despre sucirea minților..

Niciun comentariu: