miercuri, 23 noiembrie 2016

Iubirea durează doar trei zile, cînd durează patru e un abuz și o impertinență



Petrarca m-a interesat dintotdeauna pentru două lucruri. Le enumăr, în această notă, spre știința tuturor:

1. A iubit, pretinde poetul și savantul, toată viața lui o singură femeie (pe ilustra Laura), lucru aproape cu neputință de înghițit, întrucît orice iubire începe, continuă și sfîrșește (de la sine). Începutul e totul, sfîrșitul (inevitabil) e mai puțin important. Din păcate, nu iubim nimic și pe nimeni la infinit. Iubim cu țîrîita, cînd și cînd, fără să ne dăm prea bine seama de fragilitatea afectului. Cînd ne dăm seama, iubirea a murit de mult. De unde trag concluzia că iubirea e mai degrabă un sentiment retrospectiv. Se vădește cu limpezime abia atunci cînd nu mai e (cînd s-a stins), e ca steaua lui Eminescu, azi o vedem și nu e.

Omul nu a fost / nu este în stare de o asemenea ispravă ”petrarchistă” (o iubire eternă, vă dați seama ce grozav sună?), chiar dacă pretinde și susține, ca Petrarca (în sonetele lui), că este. Nu este, nu poate fi, minte.

Puțină biografie. Poetul a zărit-o pe Laura în ziua de vineri, 6 aprilie 1327, și s-a îndrăgostit, firește, instantaneu și definitiv. Așa fac poeții. Din păcate, s-a îndrăgostit la întîmplare, de cine nu trebuia, Laura fiind femeie măritată cu un cavaler egoist. A ataca soția unui cavaler era riscant pe atunci, era ca și cum ai ataca o fortăreață de cremene pe vîrful muntelui Ventoux, înarmat doar cu un pumnal. Petrarca n-a riscat. Prin urmare, n-a îndrăznit să-i exprime frumoasei Laura omagiile și cu atît mai puțin să-i propună întîlniri și legături periculoase. Așadar, iubirea poetului a rămas un secret, dar nu s-a frînt, nici după moartea la 38 de ani a Laurei, tot într-o simbolică zi de vineri, 6 aprilie, dar în anul 1348. Unii vorbesc de ciumă, alții de tuberculoză, femeia era oricum epuizată, născuse de 11 ori. Cavaleriul ei a fost pesemne un sedentar, n-a participat la nici un război, și-a făcut nesmintit datoria de soț și de bărbat cu maximă precizie.

Trec la altceva.

2. Despre Petrarca se spune, s-a spus de multe ori (cu mai mult sau mai puțin temei) că a inventat sinele, eul. Pare curios, dar nu e. Omul s-a definit ca individ și subiect separat și distinct de ceilalți indivizi și subiecți foarte tîrziu. Cînd e întrebat cine e, Ieronim răspunde: ”christianus sum”. Augustin era și mai sec: ”homo sum” (sînt creștin, sînt om). Asta înseamnă a te defini prin apartenența la o categorie. Și astăzi cînd întrebăm pe cineva ”cine e?”, omul răspunde inocent: ”sînt cizmar”. Ce este el în sinea lui nu știe. Fiindcă nu s-a gîndit. Primul care s-a gîndit la chestia asta a fost Petrarca.

Voi reveni...



P. S. În imagine, un portret presupus al iubitei lui Petrarca, Laura de Noves (1310 - 1348).

Niciun comentariu: