vineri, 25 noiembrie 2016

În ce chip îți poți pierde vremea aiurea, chiar dacă te numești Petrarca (1)



N-aș vrea să fiu în această notă prea personal (știu că nu voi reuși), fiindcă nu am fost și nu sînt un exemplu, un parangon al înțelepciunii.

Deci, ca să fiu franc și să dezvălui (în sfîrșit!) tot adevărul (a venit momentul), n-am talente, virtuți, înzestrări excesive, supărătoare: nu ilustrez specia omenească (apărută în univers printr-o eroare a hazardului, pe care muritorii nu o deplîng îndeajuns) decît prin defecte (și vechi metehne, ca să citez dintr-un clasic). Ce-i drept neînsemnate, după cum v-ați dat seama de multișor. În rest, am toate virtuțile la care poate spera un individ înzestrat...

Așadar, nu doresc să fiu foarte personal. Nota de față ar risca să devină o predică și o apostrofare. Dar există o slăbiciune, recunosc, o slăbiciune care nu-mi place și de care nu sînt vrednic, întrucît nu o practic. În popor (și aiurea), i se zice ”bîrfă”, filosofic poartă un nume prestigios, id est: ”constatarea obiectivă a defectelor unui caracter”.

Cei mai mulți oameni nu bîrfesc, nu judecă pe nimeni, Doamne ferește, ei ”constată cu tristețe rătăcirile unui caracter”.

Sînt ferm convins că a-ți da cu presupusul despre talentele și slăbiciunile celorlalți reprezintă o pierdere de vreme și o prostie imensă. Avem atîtea lucruri mai bune de făcut pe lumea asta, încît mi se pare inutil să insist. Mai mult: a ține seama de ce spun alții despre tine (a fi afectat, a te lamenta că ai fost nedreptățit) este o prostie și mai mare. Ceea ce declară pe la spate (sau pe de lături) alții despre tine îi privește direct și personal numai pe ei, e problema lor exclusivă, doar ei o pot dezlega, dacă au vreme și dispoziție. Dacă dai atenție clevetirilor sau, mai rău, dacă ripostezi, comiți o nouă prostie, intolerabilă: cele mai multe polemici au ca origine bîrfa, arta inșilor lipsiți de ocupație: unul a spus așa, altul a spus așa și pe dincolo, e strigător la cer, trebuie să răspunzi neîntîrziat și să-l pui la punct pe infam, să-i dai o lecție.

Viața e mult prea scurtă, abia dacă avem răgazul să privim o roză, să-i sorbim aromele, că vremea a și trecut, închidem ochii și gata... È finita la commedia! Nu-i păcat? Atenția distributivă (spre mulțimi și adunări) nu folosește la nimic. Nu-mi plac deloc pamfletarii, polemiștii, lupii moraliști, ei trăiesc cu iluzia că oamenii pot deveni mai buni decît sînt (ei, lupii, fiind oricum desăvîrșiți), cu condiția să-i cerți vîrtos. Greșit! Nimeni n-a învățat niciodată nimic din predicile popilor. Nici din constatările întristate ale filosofilor. Și nici din bîrfele binevoitorilor...



O victimă a clevetirilor a fost, în vremea lui, însuși Petrarca. În toate sensurile, dar mai ales în sensul cel mai rău. A răspuns bîrfitorilor săi în epistola (o numește carte) cu titlul:

Despre ignoranță: a sa și a multora, ediție bilingvă, traducere din latină de Ioana Costa, studiu introductiv de Andrei Bereschi, Iași: Polirom, 2016, 238p.

Dacă aveți vreme, răsfoiți cartea...

Niciun comentariu: