marți, 22 noiembrie 2016

Din lipsă de pescari, peștișorul de aur a făcut o depresie



Faptul că nici ”școlerii” din Anglia și nici cei americani nu-s mai silitori decît ai mei nu mă încîntă cu nimic.

Nu cred că lipsa de interes față de cărți este o stihie împotriva căreia nu-i chip să lupți. Omul nu renunță la plăceri decît dacă n-a gustat din ele. Iar cititul este o plăcere desăvîrșită. Așadar, mă repet, dezinteresul față de lectură nu este o necesitate, un destin scris de degetul arătător al lui Dumnezeu, o poruncă din Înalt, o apocalipsă.

În fond, eu nici nu cred în destin (ori în stihii puritane), aici sînt de părerea lui Michel de Montaigne, care a fost un spirit treaz (chiar dacă mult prea agitat, după gustul meu). Lumea e guvernată de hazard ca și viața; în opinia mea, hazardul nu reprezintă cîtuși de puțin celălalt nume al necesității. Hazardul e doar hazard. Cine crede că este un produs și o consecință a necesității ori e geniu, ori opusul lui (contrar și contradictoriu).

Foștii mei studenți, îndrăzneții, s-au răspîndit prin lumea largă. Au dat examene dificile. Au întîlnit somități. Au devenit, la rîndul lor, profesori. Nu este meritul meu. N-am nici un amestec. Dar sînt mîndru de ei. Am astfel de prieteni în Marea Britanie (cel puțin 3), în State (cel puțin 2), în Franța și Germania, lucrează la universități prestigioase. Ba am și în Canada. De la ei am aflat că se citește și acolo foarte puțin și numai pe sărite. De la ei am aflat că imaginile și filmele (nu cărțile) sînt principalul material didactic. Nu-i normal. Filosofie înveți de la Kant, nu de la Hitchcock.

Deci, cam peste tot, nu se mai citește. Sau citesc doar bătrînii. Bibliotecile, librăriile dau faliment, cel puțin în România. Se întîmplă ceva cu școala, cu profesorii, cu sistemele didactice, cu pedagogia (care pretinde că e o știință exactă). Din cîte am observat, cititul nu este o tortură, un chin drăcesc. Enunț o banalitate, dar această banalitate este imposibil de evitat. Nimeni nu renunță la o plăcere inocentă. La vicii ar fi bine să renunțăm cu toții, eu am viciul fumatului, din păcate. O să ajung în iad... Împreună cu necititorii. Va fi o companie plictisitoare. N-o să avem ce ne povesti...

M-a bătut adesea gîndul să renunț la blog. Mai ales, în ultima vreme. Ce mare scofală este să scrii despre cărți, să anunți o noutate editorială, să lauzi un autor? Voi fi citit de ceilalți bloggeri și, desigur, de prietenii de pe Facebook, care, oricum, sînt, ei, la fel de buni cititori ca și mine (chiar mai buni, dacă este să fiu drept și să vorbesc franc). Cu siguranță, ei n-au nevoie de recomandările mele. Alteori, mă cuprinde un feeling optimist. Cine știe? Dacă scriu despre un roman ieșit din comun, despre 2666, să zicem (tot n-am scris despre acest minunat roman), întîmplarea (și numai ea!) poate face ca privirea unui necititor să cadă peste rîndurile mele, să trezesc o curiozitate, să provoc un fior, să salvez un păcătos.

E ca la pescuit. Dacă nu arunci undița în Volga, peștișorul de aur rămîne ascuns și deprimat de faptul că nu poate îndeplini cele trei dorințe proverbiale. Și ce tare ar vrea!



P. S. În imagine: Konrad Witz (c. 1400 - a445 / 1446): La Pêche miraculeuse (1444).

5 comentarii:

Monica spunea...

M-ar mâhni foarte mult să nu mai pot lua notițe de aici. S-ar supăra și mama: de când vă citește, cadourile pentru mine sunt cărți despre care povestiți aici. "Dacă nu-ți va plăcea cartea asta să-i spui domnului Gherghel!", mi-a zis ultima oară.

Cărți și călătorii spunea...

„M-a bătut adesea gîndul să renunț la blog. Mai ales, în ultima vreme. Ce mare scofală este să scrii despre cărți, să anunți o noutate editorială, să lauzi un autor? Voi fi citit de ceilalți bloggeri și, desigur, de prietenii de pe Facebook, care, oricum, sînt, ei, la fel de buni cititori ca și mine (chiar mai buni, dacă este să fiu drept și să vorbesc franc). Cu siguranță, ei n-au nevoie de recomandările mele. Alteori, mă cuprinde un feeling optimist. Cine știe? Dacă scriu despre un roman ieșit din comun (...), întîmplarea (și numai ea!) poate face ca privirea unui necititor să cadă peste rîndurile mele, să trezesc o curiozitate, să provoc un fior, să salvez un păcătos.”

De câte ori nu gândesc și eu la fel... :(

Valeriu Gherghel spunea...

Mulțumesc din suflet pentru gândul bun.

Gândul de a renunța m-a bătut, dar criza a rămas în urmă :)

Zic și io ca pionierii: Tot înainte!

Ramona Trifan spunea...

bine ca ti-a trecut. io altfel pe laur nu l-as fi luat in veci. nu mi-a prea placut, dar i-a placut lui alex

Simeona spunea...

Tot cu grija bibliotecarilor și a librăreselor ați rămas :) Deh, au apărut mijloacele digitale, cu căști, cu lumină pentru nocturnă, cu posibilități de a lua notițe și de a lista. Tehnologia merge înainte și noi cu ea :) Citim, citim... nu chiar o carte pe săptămână, dar citim :)