joi, 10 noiembrie 2016

Căutarea lui Averroes în Poetica lui Aristotel



În povestirea intitulată Căutarea lui Averroes, Borges se întreabă cum de a fost cu putință ca marele comentator arab să nu priceapă ce semnificație au, în Poetica aristotelică, termenii ”tragedie” și ”comedie”. Voi adăuga imediat că Averroes înțelegea prin tragedie ”poem de laudă, omagiu versificat, eulogie, panegiric” (cam același lucru!), iar prin comedie înțelegea ”satiră, imprecație, mustrare, vituperare, reproș” (tot cam același lucru).

Noi ne-am feri să vedem într-o tragedie greacă, în primul și în primul rînd, un poem laudativ. Tragedia, de obicei, nu are nici o legătură cu lauda în versuri; dimpotrivă, adeseori, corul deplînge soarta protagonistului și nechibzuitele lui opțiuni. Deplînge soarta lui Oedipus, nu-i cîntă un panegiric, nu-l laudă în nici un fel.

A, în treacăt fie spus, noi înșine ne putem închipui cu mare dificultate ce era, cu adevărat, o tragedie originală, cum se desfășura în amfiteatrul lui Pericle din coasta Acropolei un spectacol tragic, cum arătau actorii (nu prea mulți, 1-2, cel mult 3, remarcă Aristotel), ce fel de măști purtau, ce gesturi făceau, cum pronunțau replicile, în ce chip reacționa publicul (plîngea, ofta, țipa?)... Teatrul de azi, așa cum îl știm, mai mult ne încurcă decît ne oferă o lumină cu privire la ceremoniile din Atena antică.

Mă întorc la Averroes (a trăit la Cordoba între 1126 și 1198). A fost un polimat, cum se zice, un erudit, un mult știutor. A comentat opera lui Aristotel tratat cu tratat, verset cu verset. A lăsat deoparte doar Politica. În pofida cunoștințelor sale variate și a inteligenței dialectice, a murit fără să înțeleagă mare lucru dintr-o tragedie, nici măcar numele acestei specii literare nu l-a intuit cum se cuvine. De ce?

Jorge Luis Borges presupune că obstacolul cel mai mare a fost iconofobia generalizată a arabilor, care sancționa (și reprima) laolaltă imaginile și reprezentările de orice fel (inclusiv reprezentările teatrale). De altfel, în vremea lui Ibn Rushd (numele arab al filosofului), teatrul fusese uitat cam peste tot în Europa, lumea nu mai avea timp și chef de tragedii, arta spectacolului decăzuse, sub amenințările și disprețul Sfinților Părinți (să ne gîndim la tratatul lui Tertulian, la obiecțiile sfîntului Augustin): ”teatrul” se rezuma deci, numai la ceremonia opacă a liturghiei, pe care oricum n-o înțelegea mai nimeni (cu excepția călugărilor și prelaților care știau limba latină).

Motivul invocat de Borges e foarte serios. Dacă nu ai experiența unui lucru, e greu să sesizezi (chiar din relatările unui călător prin China) ce înseamnă precis numele acelui lucru. Dacă nu ai văzut o tragedie (și, în genere, un spectacol cu actori și replici, cu acțiune), nu pricepi semnificația termenului și te mulțumești, precum Averroes, cu cîteva ipoteze fanteziste. Mai rău, vezi în tragedie o ilustrație a poeziei lirice și citezi abundent din creațiile poeților arabi pre-islamici...

Eu aș adăuga un al doilea motiv, și mai serios. Averroes a comentat Poetica după o versiune arabă care era traducerea unei versiuni siriace care, abia ea, era o traducere după originalul elin, așadar, după însuși tratatul lui Aristotel. Prin urmare, Averroes nu știa limba greacă și, de asemenea, nu bănuia cît de mult se pierde din semnificația unui text dacă este trecut prin mai multe traduceri (și minți omenești).

Așa îmi explic erorile lui Averroes. Și tot așa îmi explic spusa lui că paginile Coranului cuprind multe tragedii și comedii.


(Pe scurt, cam asta am spus la colocviul organizat de Centrul de Hermeneutică, Fenomenologie și Filosofie Practică, la care am participat astăzi de la ora 12: 30 încolo).


P. S. În imaginea de sus vedem o mască ”tragică”. V-am spus, cred, că actorii greci purtau măști...

3 comentarii:

Miron Dan spunea...

Mi-a plăcut povestea. Foarte interesantă ipoteza dumneavoastră. Nu sunt un specialist al problemei, dar mă îndoiesc totusi că Averroes, cu background-ul său islamic, ar fi înțeles teatrul grecesc, chiar dacă ar fi avut acces direct la opera lui Aristotel. Simplificând lucrurile, dacă universul e guvernat de voința implacabilă a lui Allah, ce sens ar mai avea tragedia și comedia? Să fie întâmplător că Averroes n-a comentat și Politica? Mă întreb și eu ce o fi aia filozofie practică? N-aș vrea să comit greșeala lui Averroes de a mă mulțumi cu niște ipoteze fanteziste...

Valeriu Gherghel spunea...

Cam așa bănuiesc și eu, contextul îi făcea foarte dificilă înțelegerea, poate imposibilă :)

Valeriu Gherghel spunea...

Nici eu nu știu prea bine ce este ”filosofia practica”. Sintagma este folosită îndeosebi de gînditorii analitici.

Kant vorbește de o rațiune practică (în, firește, Critica rațiunii practice) valabilă în etică, atunci cînd întreb ce trebuie să fac, ce fapte e bine să comit, cum să evit răul, fărădelegea :)