vineri, 1 iulie 2016

Intuiții


Filosofii cer ca opiniile noastre să fie sprijinite cu argumente. Ei au numit acest proces ”întemeiere”. O opinie se cade a fi, deci, întemeiată. Sau, cu un termen care și-a pierdut, din păcate, sensul originar, ”cuvioasă”.

Mai există o specie de întemeiere: aceea prin intuiție, folosită cîndva de către Descartes, în Meditații. ”Cogito, ergo sum” este o intuiție. Propria existență nu poate fi dovedită decît printr-o intuiție. Precar, deci. Și, în același timp, imposibil de respins la modul logic.

Tot pe intuiții se sprijină și următoarele păreri (le-am ales anume ca să se contrazică). Iată o acceptare a vieții din partea unui ”Ja-sagender”: "Este o vitejie câteodată să trăiești, spune Montaigne. Cred, într-adevăr, că există o povară a zilei, o povară ce se adaugă la cea a vîrstei pe care o poți avea, dar cît sînt de fericit, în ciuda greutăților mele, că mă aflu pe pămîntul acesta, că respir, că trăiesc” (Julien Green).

Și iată o negare a prețului vieții din partea unui stoic vestit (altoit pe un cinic), împăratul Marcus Aurelius, un ”Nein-sagender”, prin definiție: ”În curând, vei fi cenuşă sau un schelet, şi un nume sau nici măcar un nume; şi numele: un zgomot şi un ecou. Lucrurile cele mai apreciate în viaţă sînt goale, putrede, mărunte...“ (Gînduri către sine însuşi).

Rețin că, în deosebire de Julien Green, Marcus Aurelius nu era deloc fericit că trăiește. Viața este ceva demn de cel mai adînc dispreț. Nu pot decît să accept ca atare această opinie, care vine mai degrabă dintr-o intuiție decît din desfășurarea unui argument. Ca atare, n-am cum s-o invalidez. Evul Mediu a păstrat această senzație.

Împotriva unei intuiții nu poți argumenta. Cum i-am putea dovedi împăratului roman că greșește și că viața este ceva bun, că merită să fie trăită? Și cum l-am putea împinge pe Julien Green să se sinucidă, atîta vreme cît faptul de a trăi i se pare o fericire?


P. S. În imagine Ève Tellier Bédard (Canada): Euphorie (acrilic pe pînză).

Niciun comentariu: