duminică, 24 iulie 2016

Hodoronc-tronc!


Andreea (să nu vă închipuiți că am să dezvălui cine este Andreea, trebuie să vă descurcați singuri!) găsește că o propoziție din Scrisoarea către tată a lui Franz Kafka cuprinde o adîncime și o citează euforic pe Facebook, ca să ne-o vîrîm în cap, firește, și să medităm la ea (cînd avem timp și chef).

Propoziția sună și arată precum urmează: ”Semnificația vieții este că se termină”. Hodoronc-tronc! Mie mi se pare că singura virtute a acestei propoziții constă în faptul (irefutabil, admit) că este foarte scurtă. Nu ascund că mi-ar fi plăcut să fie și mai scurtă, muuuuuuult mai scurtă. Ca viața însăși, pentru a vorbi gingaș. Din păcate, nu tot ce-i succint, laconic, scurt este și adînc.

Probabil că Andreea găsește în propoziția lui Kafka o înțelepciune ascuțită. Viața are un sfîrșit și tocmai acest sfîrșit pare să-i dea un sens. Mulți gînditori au propus această soluție. Dacă viața nu ar sfîrși undeva și cîndva, n-ar primi sens. În consecință, un om nemuritor ar duce o viață de nimic și de mare plictis. Așadar, trebuie să gîndim viața dinspre moarte, de-a-ndăratelea, ca să-i aflăm sensul.

Un franțuz isteț și cam iute de mînă (numitul Malraux) a găsit de cuviință să afirme că ”moartea transformă viața în destin” și puhoaie de înțelepți i-au repetat enunțul, aproape mecanic, fără să observe că numita afirmație nu spune în realitate nimic. Moartea încheie un șir de evenimente (fără a fi ultimul eveniment), este evenimentul de după șir, dar seria evenimentelor dintr-o viață de om nu devine - prin însuși acest fapt / eveniment / hazard - o serie necesară (= un destin). De altfel, viața nu este niciodată o serie necesară de întîmplări, evenimente etc.

Slăbiciunea propoziției formulate de Kafka - în scrisoarea lui prea bine cunoscută - este că poate fi cu (prea) mare ușurință parodiată, re-scrisă. Dacă semnificația vieții e că se termină (la 20, la 40 sau la o sută de ani), nu cumva semnificația morții e că începe imediat - și cu o exactitate de Regină - după ce viața se termină? Cum să nu? Trăim cît trăim și la un moment dat, momentul cel mai întîmplător cu putință, vuști, firul se rupe și totul se rezolvă o dată pentru totdeauna.

Și, ca să vezi, tocmai chestia asta de negîndit dă semnificație vieții...


P. S. În imagine: Alfred Agache (1843 - 1915), Vanité (1885)

2 comentarii:

Ramona Trifan spunea...

esenin zice cam acelasi lucru mai pe lung. andreea a gasit citatul potrivit

Ioachim Folea spunea...

D-le Valeriu Gherghel, este insuportabil sa nu mai stim nimic despre dvs ....si nu-i nici politicos. Sper din toata inima ca sinteti sanatos si v-ati retras doar umpic, in felul lui Zamolxis, pt a reveni curind....da' ziceti-ne si noua.