sâmbătă, 9 iulie 2016

Cum să devii tot mai bogat scriind cărți de ficțiune


Mereu mă frămîntă cîte o întrebare metafizică, nu trece ziua fără să-mi pun o astfel de întrebare, nu fac din asta un secret. Azi, de pildă, m-am întrebat cum stabilesc editorii tirajul unei cărți și n-am ajuns la nici o concluzie în afară de una singură: nu-i deloc simplu să fii editor, ai nevoie de un simț în plus, de inspirație și, mai ales, de noroc.

Să zicem că traduci Sticletele de Donna Tartt, știi că acasă la ea cartea a fost un bestseller, s-a vîndut într-un milion două sute de mii de exemplare (zic unii, dar trebuie să fii prudent și să iei cifra cum grano salis, filosofic), presa a mai strîmbat din nas, dar n-a avut ce face, Donna Tartt reprezintă un fenomen spiritual. Publicul este, la urma urmelor, jupînul, și el hotărăște ce vrea și cît vrea. Iar publicul din America vrea Donna Tartt. Dar publicul din România? Vrea și el Dona Tartt? Mă îndoiesc.

Deci, traduci Sticletele și-ți propui să vinzi cartea în cît mai multe exemplare. Dacă nutrești iluzia că Sticletele va fi un bestseller și la noi, te înșeli amarnic și riști să dai faliment. Nu poți tipări un milion de exemplare, fiindcă în România nu ai un milion de cumpărători, trebuie să te gîndești, așadar, la o cifră ”românească”. Revin la întrebare: cum o stabilești? Probabil că începi cu puțin: să zicem cu o mie cinci sute, pentru început. Dacă Sticletele se vinde într-o mie cinci sute de exemplare, îți scoți banii pe care i-ai băgat în editare și tipărire, dar nu mai mult. Nu mai mult. Iar tu vrei să scoți un ce profit din afacere, să te dezvolți, să faci concurență lui Gallimard.

Din cîte știu, dacă în România o carte se vinde în două mii de exemplare, apariția se socotește un succes. Dacă ajunge la cinci mii, e un triumf. Iar dacă un autor se vinde în zece mii de exemplare, faptul ar trebui consemnat în letopiseț, trecut în Biblie la minuni.

În consecință, un autor român nu poate trăi din scris, trebuie să practice o meserie, să spargă lemne la casa unui grof, să cultive legume, să fie angrosist. Ca să trăiești din scris, trebuie să vinzi cel puțin 15-20 de mii de exemplare. Și asta nu e cu putință pentru un scriitor autohton. În treacăt fie spus, dacă Thomas Mann, Vladimir Nabokov, Philip Roth, Thomas Pynchon (și chiar Donna Tartt) ar fi avut ideea sinucigașă de a scrie în românește, ar fi fost muritori de foame (sau ar fi emigrat). În consecință, dacă vrei să ajungi un scriitor bogat, trebuie să muncești. De preferință la Stat...

Mă întorc încă o dată la întrebare: cum stabilesc editorii tirajul cărților? Am impresia că această întrebare mă va obseda și mîine...


P. S. Precizez că am folosit romanul Donnei Tartt cu titlu de ilustrațiune didactică. Romanul ei nici nu mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut, chiar dacă este compus după o rețetă vizibilă și chiar dacă i-am dedicat o recenzie lipsită de entuziasm...

P. S. 1. În imagine: Marinus Claeszoon van Reymerswaele (c.1490 - 1546), St. Jerome in his Study (1541).


2 comentarii:

dragoş c spunea...

ar mai fi un aspect de luat în calcul: dacă scriitor român fiind, ești tradus în străinătate, lucrurile se îmbunătățesc.

Valeriu Gherghel spunea...

Se îmbunătățesc spre rău? Scriitorii români sunt traduși în străinătate în tiraje nesemnificative, din câte știu. Nici cei (tot la scriitorii de etnie română mă refer) care scriu într-o limbă străină și apoi sunt traduși în românește nu se vând mai bine. Nici în străinătate, nici pe piața românească. Asta e...