joi, 7 iulie 2016

1912 + 1


Florian Illies, 1913: Vara secolului, traducere de Vasile V. Poenaru, Iași: Polirom, 2016, 296p., 32,95 lei noi.


Iată o carte care mi-a plăcut și o să placă și altora, sînt sigur. Autorul spune că a redactat niște note de subsol (textul principal lipsește, adică) și asta mi-a adus aminte de Enrique Vila-Matas și de al său Bartleby & Co, volum construit cam la fel, dar mai apăsat ficțional.



Avem de a face, așadar, cu o culegere de amănunte istorice semnificative, de anecdote, de incidente, de întîmplări adeseori amuzante (sau măcar curioase), ca mărunțișurile dintr-un Flea Market, în care nu valoarea în sine a obiectelor contează, cît bizareria și pitorescul lor. Notele urmează cronologia anului 1913, în definitiv, e singura lor organizare: dacă își respectă meseria, un istoric doar așa poate proceda. În rest, cartea oferă din belșug un amestec de personaje (îndeosebi artiști plastici, dar și poeți, muzicieni, proroci), de replici, de pățanii, de entuziasme și nevroze, și pe asta se sprijină tot farmecul ei

Autorul s-a ferit de o privire teleologică, ar fi fost prea simplu. Toți știm ce a urmat acestui an. În 1914 a izbucnit războiul, dar lumea din 1913 nu bănuia nimic și se bucura de viață: este vorba, în fond, de ceea ce s-a numit la belle époque. Nimeni nu-și închipuia ce va urma, nici măcar profeții și politicienii. De împăratul Fanz Joseph ce să mai zic? Mai mult, un Norman Angell teoretiza o pace nesfîrșită între popoare, vegheată de negustori și de interese economice, mult mai puternice decît instinctul belicos.

În 1913, din cîte am reținut, protipendada (și nu numai ea) suferă cumplit de neurastenie (deși numai Trakl, săracul, nu este un simulant) și-l îmbogățește pe Freud, care, arghirofil, pretinde fix 100 de coroane pe ședință (leafa unui slujitor din casa lui pe o lună) și are cel puțin 10 clienți pe zi, termină de-a dreptul epuizat. Pacienții își descoperă astfel tot felul de morbidități.

Idealul de femeie rămîne, deocamdată, unul planturos, masiv, mai rațional decît azi, doamna / ducesa / baroneasa trebuie să aibă îndeosebi rotunjimi și moliciuni, oarece țesut adipos are întotdeauna pe vino-ncoa, un bărbat înțelept va aprecia negreșit detaliul. În fond, a fi zvelt înseamnă în epocă a fi bătut de soartă / sărac / nefericit. În consecință, pîntecul proeminent (ca la sociologul predestinaționist Max Weber care pune totul, inclusiv grăsimea în exces, pe seama necesității) și obrajii puhavi sînt semne certe de bunăstare și distincție spirituală.

În acest an, ca și în anii precedenți, de altfel, iubirile sînt fulgerătoare și sfîrșesc dramatic, mult mai devreme decît jurămintele amanților. Iubirea dintre Else Lasker‑Schüler, de mai multe ori divorțată, și Gottfried Benn nu durează mai mult de un an. Dar ce an! Aprinderea erotică se sublimează la amîndoi în poeme nenumărate, care descriu iubirea ca pe o încleștare sălbatică între fiare însetate de sînge fierbinte și de absolut (p.114).

Alte cupluri notabile: Alma Mahler & Oskar Kokoschka, Felice Bauer & Franz Kafka (se întîlnesc de două ori în Berlin, odată stau pe o buturugă într-o pădure, a doua oară se plimbă prin Grădina Zoologică), Coco Chanel & Igor Stravinski, Lou Andreas Salomé (și altele) & Rainer Maria Rilke, Ludwig Wittgenstein & David Pinsent, Marcel Proust & Alfred Agostinelli, Gertrude Stein & Alice B. Toklas etc. etc..

Prenume și nume de femei: Emma Maria Frieda Johanna von Richthofen (soția de mai tîrziu a lui D. H. Lawrence), Sidonie (Sidi) Amálie Vilemína Karolína Julie Marie Nádherná von Borutín (a avut o relație dificilă cu publicistul Karl Kraus).

Dar cea mai senzațională apariție în cercurile artistice rămîne Else Lasker-Schüler, ”poeta cu şaptesprezece ani mai în vârstă [decît Benn], recent divorţată de cel de al doilea soţ, încurcată cu toate personajele notorii ale boemei berlineze... [Else este] fiica unui bancher din Elberfeld, odinioară ocrotită, săracă lipită pămîntului acum, hrănindu-se săptămîni la rînd numai cu nuci şi fructe, chinuită de febră, umblă cu fiul ei prin noapte, adăpostindu-se pe sub poduri şi prin pensiuni şi căutînd mereu pe cineva care să-i plătească fiecare ceaşcă de cafea. Cu ponositele-i haine orientale, ea arată ca un vagabond... Îşi scrie poeziile pe formulare de telegramă şterpelite de la oficiul poştal central” (p.53). Și încă: ”femeia ce îşi creşte singură copilul, cu hainele ei ponosite, avînd gîtul şi braţele acoperite de podoabe false, lanţuri şi cercei. Şi pentru că îşi tot dădea la o parte de pe frunte o şuviţă de păr rebelă, în jurul ei se auzeau mereu zdrăngăneli” (p.115).

În 1913, Thomas Mann publică Moarte la Veneția, Marshall B. Gardner dovedește științific faptul că pămîntul e gol pe dinăuntru (golul fiind locuit de mamuți), Marcel Proust publică În căutarea timpului pierdut: Swann, iar Virginia Woolf predă editurii primul ei roman, Călătorie în larg.

Tot acum, Albert Schweitzer bifează un al treilea doctorat (în medicină) cu o teză intitulată Evaluarea psihiatrică a lui Isus.

Mai sînt și altele, la fel de interesante. Numai să le căutați...


P. S. Corecturi pentru un eventual re-print: aș înlocui sintagma ”o altitudine extrem de înaltă” (p.101) cu ”o înălțime foarte mare”, aș pune ”paricid” în loc de ”patricid” (care se folosește tot mai rar). Versul lui Gertrude Stein (citat la p.31) se traduce astfel: ”O roză este o roză este o roză este o roză” (de trei ori) și face parte dintr-un poem lung de opt pagini, Sacred Emily, nu dintr-o ”poezie scurtă”, cum pare să creadă Florian Illies. În fine, mă cam îndoiesc că salamandra are ”pielea palidă” (p.186). O are mai degrabă tărcată galben cu negru...


P. S. 1. În imagine: Egon Schiele (1890-1918): Kniende in orangerotem Kleid (1910).

Niciun comentariu: