miercuri, 4 mai 2016

Zis-a Nesăbuitul în sinea lui: viața nu are sens



Vă rog să considerați următoarele opinii:

1. ”Dacă Dumnezeu nu există, viața nu are finalitate / scop, și, fără un scop, viața nu are sens. Și, în absența oricărui sens, viața nu este decît deșertăciune și lipsă de speranță” (un apologet contemporan).

 2. ”Dacă universul nu este guvernat de un principiu divin: id est de către Binele absolut, toate eforturile noastre pe termen lung sînt lipsite de orice speranță: viața nu are sens” (C. S. Lewis).

Mulți gînditori rezolvă, așadar, problema sensului vieții printr-un apel la asistența lui Dumnezeu. Există o Providență binevoitoare. Sîntem pacienții unui Destin amabil. Cineva a gîndit pentru noi, înainte de noi și pentru (propter, zice Crezul) mîntuirea noastră.

În pofida acestor opinii, unii filosofi (nesăbuitul de care vorbește un psalm) susțin că nu există nici o legătură între Dumnezeu și finalitate / sens. Viața are / nu are sens oricum ar fi, indiferent de prezența / absența lui Dumnezeu. Pentru a da numai un exemplu, voi rezuma rapid argumentul lui Kai Nielsen (a fost profesor la o Universitate din Canada).

Raționamentul lui Nielsen se sprijină pe noțiunea de ”finalitate  și / sau plan ale lui Dumnezeu (God’s purpose or plan)”. Să presupunem că Dumnezeu există și că are un plan cosmic. Avem două (și numai două) posibilități: fie putem, fie nu putem devia de la planul suprem. Dacă nu stă în puterea noastră să-l evităm - dacă planul lui Dumnezeu este suveran și obligatoriu -, atunci tot ceea ce facem în viață nu ține în fond de voința noastră, ci de planul divin. Realizăm / împlinim astfel intenția lui Dumnezeu. Ignorăm intenția noastră, care, oricum, nu are nici o greutate. Vrerea omului nu contează deloc. În acest caz, liberul arbitru devine o iluzie. Nu avem opțiuni. Nu suntem liberi. Nu putem alege, căci am fost deja aleși. Și n-ar trebui cu nici un chip să vorbim de sensurile și intențiile nostre. Pentru că, în realitate, nu sînt ale noastre.

Pe de altă parte, să presupunem că planul lui Dumnezeu nu este suveran (și ineludabil) și că este posibil pentru noi să-l evităm (în urma unei examinări nemiloase). Pur și simplu vom ține seama de el numai sub condiția de a-l valida. În acest caz, spune Nielsen, pînă nu-l judecăm  ca fiind bun / rău și pînă nu ni-l asumăm printr-o decizie personală, nu avem nici un temei să-l considerăm ca fiind al nostru. Prin urmare, ne apucăm să cîntărim planul divin. Dacă ne convine îl acceptăm, dacă nu, nu. Dacă îl socotim bun și îl acceptăm, planul devine de fapt al nostru. Opțiunea depinde de judecățile noastre de valoare. Dumnezeu se vădește, în fond, inutil.

Altfel spus, argumentează Kai Nielsen, ne confruntăm cu o dilemă. Sau putem devia de la planul lui Dumnezeu (putem să nu ținem seama de el) sau nu putem (oricît ne-am strădui). Dacă nu putem devia de la planul lui Dumnezeu, atunci viețile noastre sunt lipsite de sens fiindcă, de fapt, scopurile și obiectivele nu ne aparțin. Pe de altă parte, dacă putem devia de la planul lui Dumnezeu, avem temei să ne supunem planului divin numai și întrucît l-am socotit ca fiind bun (și preferabil). Dar dacă putem estima în mod liber în ce măsură planul lui Dumnezeu este bun, atunci Dumnezeu nu ne determină sensul și semnificația vieților noastre. La urma urmelor, acestea depind numai și numai de noi înșine. Oricum ar fi, semnificația / sensul și finalitatea vieților noastre nu sînt determinate de Dumnezeu.

Așadar, chiar dacă Dumnezeu există și are un plan apodictic pentru fiecare individ în parte, acest fapt nu are nici cea mai mică importanță pentru sensul vieților noastre. Sau pentru absența lui (cf. Kai Nielsen, “Linguistic Philosophy and ‘The Meaning of Life”, Cross-Currents, 14: 3 (1964): 313-334).


P. S. În imagine: William Blake, The Ancient of Days (1794).

4 comentarii:

heraasku spunea...

Dumnezeu nu are cum avea un plan. e parte a planului. teonomie :-)

Valeriu Gherghel spunea...

Unii vorbesc de un plan, totuși. De pildă, părintele Serghei Bulgakov, în Ortodoxia. Eu nu știu ce să mai cred. Și nici nu sunt teolog.

heraasku spunea...

Părintele Bulgakov a fost suspect. Era pe muchie :-). Dar asta e chestiune de teologi.
Voiam să spun ca ideea asta cu a avea un plan nu e tocmai cinstită. E un deism subtil aici. Luați planul, descurcati.vă și la final vine scadența. Puțin cam infantil cred. Așa că la începuturile gândirii. Putem vorbi de meta.plan dar e tot aia.

Valeriu Gherghel spunea...

:)