miercuri, 18 mai 2016

Te-apucă milele...


Trec zilnic pe lângă (cel puțin) două librării, mai și intru, când am parale și mă interesează un titlu, când n-am, mă uit în vitrină sau admir librăreasa, nu fără a-i plânge de milă, e nașpa să fii librar astăzi, în România, vinzi doar creioane, ascuțitori și poze cu Arsenie Boca, mori de foame și de urât. Iar pe mine mă năpădește vinovăția.

Oamenii cumpără tot mai puține cărți, se citește frugal, doar ce recomandă doamna învățătoare la clasa întâi, sau nici măcar atât, nu se mai citește deloc, deloc, cititul a devenit o chestie caraghioasă, doar pentru babe și moși, când nu se ciorovăiesc între ei și nu au o criză de reumă.

Faptul că lumea e săracă și disperată nu a reprezentat niciodată o scuză. Dacă vrei cu tot dinadinsul să citești, mergi la bibliotecă și împrumuți, mai cauți o carte în PDF, faci ceva, te descurci, dar la noi nația română atotbiruitoare, pavăza creștinătății, nu mai vrea pur și simplu să citească, a luat un virus, a prins o fobie, o indispoziție masivă față de obiceiul de a citi. Librăriile sînt goale, nimeni nu mai mângâie cotoarele, bibliotecile au vizitatori doar în sesiune. E jale! Te apucă milele, vorba lui Tudor Arghezi, lacrimile și mânia. Asta fuse România? Pe vremuri a fost altfel. Știu pentru că am văzut. Oameni bătându-se de la cărți...

Iar eu mă simt, cum am spus, vinovat. Nu-mi vine acum să enumăr beneficiile cititului, mă adresez de fapt unor cititori, poate mai îndârjiți și mai subtili decât mine, și tocmai asta mă roade. Cititorii se încurajează ei între ei, bloggerii se ”întreglosează”, cum spune Montaigne într-un eseu, pe FB, toți prietenii mei semnalează titluri, și titluri, și titluri, dar efortul e în deșert, ne mișcăm într-un cerc foarte restrâns, tot mai restrâns, pe cale de dispariție.

Faptul că am un blog unde cogitez despre cărți nu mă consolează câtuși de puțin, faptul că scot citate semnificative din 2666 și le postez pe FB e ca și cum aș avea un picior de lemn (nefricționat) și l-aș da cu lac sau, și mai bine, i-aș da foc, ca să mă încălzesc, s-a făcut frig în casă și nu strică să ai un picior de lemn, ca Ahab, după ce te încălzești, îți cumperi unul nou (sau două, să ai și de rezervă, dacă va fi crivăț, zloată, nămeți în iunie?).

Persoanele cu influență reală în naturelul simțitor al românului discută despre politică și nătărăi sau, în cel mai bun caz, despre ei înșiși. Crâșmele sînt pline, lumea se distrează, poeții privesc stelele, păsărelele cântă. E o feerie - de nu pot s-o descriu - peste tot. Dar asta nu mă împiedică să mă simt și să fiu vinovat...


P. S. În imagine: Jean-Jacques Henner (1829 - 1905): La liseuse (La femme qui lit), 1883 (recto).

10 comentarii:

dragoş c spunea...

din fericire, eu, circulând cu metroul, văd multă lume citind: mai ales la orele de vârf. așa că mă mai consolez un pic.
dar în provincie, știu că e dezastru.

Simeona spunea...

V-apucă milele, dar nu cred că vă apucă de unde trebuie.
Păi, domnule profesor, e normal să vă simțiți vinovat, pentru că sunteți profesor și nu unul care predă tehnologia materialelor ci, domnule profesor, predați o materie care ar putea să le schimbe radical viețile studenților, și ale cititorilor de prin toate mediile în care scrieți... Câteva bloguri mai încolo spuneați că abia vă vin 15 studenți la oră... atunci de ce vă mai mirați că nu le pasă de postările dumneavoastră pe pereții virtuali? Apoi, nici altfel de oameni nu văd înghesuindu-se să comenteze pe aici, deși postați subiecte extrem de interesante... și poate că nu din cauza ignoranței lor, ci din cauza ignorării dumneavoastră. Și eu m-am simțit de câteva ori aiurea, deși am câteva cărticele în ghiozdan - chiar voiam să vă întreb de ce nu scrieți undeva ce categorii de oameni doriți să vă calce "pragul", că mie îmi cam place să violentez simțul comun, vorba lui Blaga.
Înainte de a pretinde ca ceilalți să se ridice la standardele dv., poate c-ar trebui să faceți un efort și să le oferiți piedestalul cunoașterii și al modestiei... altfel, pretindeți degeaba aripi de șindrilă.
Și încă ceva, domnule profesor. Și dv. faceți parte din rândul persoanelor cu influență reală în naturelul simțitor al românului, așa că, arătați-ne ce puteți... dacă puteți... dacă nu, ascundeți-vă în cărțile dumneavoastră și nu ne mai scoateți ochii cu ceea ce ne oferiți din prea-plinul orgoliului dumneavoastră.

Semnez: cealaltă, din "ceilalți", cum m-ați numit mai zilele trecute

Lecturi în pauza mare spunea...

Dragoş c, şi eu circul cu metroul şi-mi dau seama că ai dreptate, dar în tramvaie e jale. :)) Mărturisesc că abia după 2 ani de când urmez un anumit traseu (cap-coadă) am văzut - recent - o bătrânică citind. Pur şi simplu nu-mi venea să cred. Îmi venea s-o strâng în braţe şi să-i spun ceea ce gândeam, dar nu găseam niciun eufemism pentru "bătrânică" (ar fi putut fi "persoană în vârstă", dar nu era cel mai potrivit fiindcă ea era chiar bătrânică). În general, bătrânicile din tramvaie cară cărucioare către sau dinspre piaţă, nu cărţi, doamne-fereşte! Păi cărţi să le pui bărbatului şi nepoţilor pe masă?! Pentru a-ţi întreţine silueta de trunchi de copac secular trebuie să stai departe de cărţi, cu siguranţă!

Nu înţeleg unde vrea să bată Simeona fiind avocata diavolului. Cred că ea însăşi (sau e un el?) e o persoană foarte citită.

mariana spunea...

da, lumea cumpara șmakuri si foanțe si multa mâncare pe care o aruncă apoi si mai ales bautura multa si proasta..
Stiu pe cineva cu pretentii care afirma bucuros ce bine ca au aparut filmele si nu mai trebuie citita hârțăgoraia...
Suntem un neam anapoda, pretuim doar superficialitatea si mizeria si rautatea si ne crestem copiii cu repere false, de mucava..
Cumpar cărți, las carti pe banci, donez si adun carți pentru biserica din cartier care a deschis un asezamânt/ biblioteca pentru copiii care n-au nicio carte acasa, dar totul pare in zadar...

K.J. Mecklenfeld spunea...

Of, știu că este dificil să adopți o atitudine pozitivă chiar și atunci când te afli într-o societate în care ești bombardat constant cu vești negative, dar, zău, Valeriu, oricât de simplist ar suna, diferența o face setarea noastră mentală, o atitudine pozitivă în loc de una negativă în fața aceluiași eveniment neplăcut.
Nu vreau să o fac pe deșteptul, însă trăind într-o țară unde majoritatea oamenilor au o atitudine pozitivă (față de România unde este exact invers) am învățat că singurul lucru pe îl pot schimba este această schimbare a mea de atitudine, din negativ în pozitiv. Nu înseamnă că sunt în toate zilele ca un pițigoi, am și eu perioadele mele mohorâte, ca tot omul care îmbătrânește, dar mă străduiesc să fiu cât de mult pot pe latura pozitivă. Ajută mult și obții rezultate foarte bune pe termen lung, zău așa :-).

Valeriu Gherghel spunea...

N-ar fi rău un metrou în Iași. Dar dacă am vedea în vagonul unui metrou o persoană care citește și am trage de aici concluzia că toată lumea citește am face o inducție eronată. Viziunea noastră despre lectură e greșită. Vedem ce vrem să vedem. Îi vedem pe prietenii noștri citind, vedem oameni pe FB citând din cărți (deși unele citate sunt luate din colecții de citate precum Citatepedia), și totul începe să se învârtească într-un cerc vicios: ei ne văd pe noi și noi îi vedem pe ei, iar concluzia noastră e că toată lumea citește, ceea ce e perfect fals.

Producția de carte în România e un sfert din producția unei edituri franțuzești: un sfert din producția Gallimard. Asta spune totul.

Profesorii nu au nici o modalitate de de-i convinge sau constrânge pe elevi și studenți să citească. Am studenți în anul III care nu au apucat încă să citească măcar o singură carte. Asta e :)

Valeriu Gherghel spunea...

Vai de mine, n-am sadismul de a scoate ochii, dar tare aș vrea să vă scot ochii, domnișoară Simeona :)))

K.J. Mecklenfeld spunea...

Sunt convins că singura modalitate de a influența (nu constrânge, nici convinge) un student este prin exemplul personal. Vor fi întotdeauna oameni care nu vor citi nicio carte în viața lor, precum și oameni care citesc biblioteci întregi și nu vor spune asta nimănui. Nu știu dacă asta spune ceva despre cărți și citit.

Fără să vreau să te școlesc (haha), diferența între o atitudine pozitiă și una negativă ar fi:
- articolul tău se numește "Te-apucă mila" și în el apare librăreasa "ce vinde ascuțitori și moare de foame și de urât" (aceeași atitudine pozitivă/negativă se aplică și vânzătorilor de carte din România, btw - cine vrea să intre a doua oară și să cumpere o carte de la un personaj cu colțurile gurii căzute, îmbrăcat neglijent, care nu te privește în ochi, își plânge de milă și mai are puțin și își pune funia de gât?)
- o atitudine pozitivă ar fi fost: să fi numit articolul "Librăria mea preferată", ar fi remarcat zâmbetul librăresei (eventual bluza ei din mătase precum aripile fluturilor și fusta ei scurtă și înflorată), cărțile frumos aranjate în vitrina care te îmbie să intri, colțul din librărie unde îți place ție să îți petreci timpul răsfoind o carte, liniștea din magazin la acel moment și care ți-a permis să citești pasajul X din cartea Y pe care ai decis să o cumperi, etc.

Librăria și librăreasa sunt acolo unde le-ai lăsat, vor fi și mâine tot acolo până cine știe când, iar singura diferență este atitudinea ta și ceea ce ne transmiți nouă prin articol, nu-i așa? La fel este și în viața reală, nu numai în cea virtuală.

Cu drag, un urs-scriitor care se străduiește din răsputeri să fie pozitiv :-)

Simeona spunea...

Hehe, vă mulțumesc pentru că rămâneți bine intenționat, domnule profesor... păi, de-aia am și ales ca blogul dv. să facă parte din reperele călătoriei mele :))

Simeona spunea...

A, mai voiam să spun ceva. Apropo de cititul tramvaie și metrouri. Craiova are 81 km pătrați, iar Bucureștiul 228 km pătrați. Media traseelor zilnice parcurse de călători în Craiova e cam de 6-8 stații, ceea ce înseamnă cam 10 - 15 minute, fără să mai punem înghesuiala și atenția la portmoneu...