duminică, 15 mai 2016

Și statuia aceea ieșea din mare...



Veți spune, probabil, că citesc prea încet, că ar trebui să parcurg romanul mai repede, într-un ritm din ce în ce mai accelerat (200 de pagini pe zi, 300, 700 ș.a.m.d.), dar eu am ritmul meu personal și caracteristic (cam 35 de pagini pe oră), cînd vine vorba de Roberto Bolaño, nimeni nu este în stare să citească mai lent decît mine, devin imbatabil, înregistrez valori de lectură negative.

Deci, încă n-am terminat 2666. Și nici nu am de gînd să termin cartea într-o săptămînă, la urma urmelor nu există un început și un sfîrșit în povestea despre fantomaticul prozator Benno von Archimboldi și despre fanaticii lui admiratori, și, oricum, 2666 este un roman neterminat și, în principiu, neterminabil, cînd mai ai foarte puțin de trăit poți începe numai un astfel de roman care se poate încheia oriunde și nicăieri.


Transcriu de plăcere două pasaje:

”Dacă voința avea vreo legătură cu o exigență socială, cum credea William James, și prin urmare era mai ușor să mergi la război decît să te lași de fumat, de Liz Norton se putea spune că era o femeie căreia îi era mai ușor să se lase de fumat decît să meargă la război” (p.20).

Fragment dintr-un vis:
”Și Pelletier o striga pe Norton, și o striga, dar nimeni nu-i răspundea, ca și cum liniștea ar fi înghițit strigătul lui de ajutor. Și atunci Pelletier începea să plîngă și vedea că din fundul metalizat al mării se ridica ceea ce rămăsese dintr-o statuie. O bucată de piatră fără formă, roasă de vreme și de apă, dar pe care încă se putea vedea, foarte clar, o mînă, încheietura și o parte din antebraț. Și statuia aceea ieșea din mare și se ridica deasupra plajei și era groaznică și în același timp foarte frumoasă” (p.102)


P. S. În imagine: Giorgio de Chirico, Les muses inquiétantes (1916).

2 comentarii:

Simeona spunea...

"era groaznică și în același timp foarte frumoasă" - frumusețea groazei... Maya, cea cu fața de copil, pe care își pusese amprenta femeia matură, trecută prin multe, rezultând un chip asemenea unei petreceri de la care au plecat cu toţii - maturizarea copilului interior înainte de vreme... efectul interiorului asupra exteriorului... puterea luminii asupra întunericului.

Demult, nu mai știu când, am văzut filmul E.T. Extraterestrul (1982 - Steven Spielberg) și m-am întrebat, pentru prima oară, ce anume face ca urâtul să poată fi atât de frumos. De-atunci am început să caut de unde vine acest gen de frumusețe - iubesc acest gen de frumusețe și mă bucur ori de câte ori am prilejul să o întâlnesc - în cărți, în filme, în viața de zi cu zi.

Și, ca să închei într-o notă veselă, expresia "era groaznică" mi-a trezit o amintire dragă. La serviciu aveam o colegă foarte pricepută la bucătărie, "coana prăjitureasa" îi ziceam. Obișnuiam ca în pauza de masă să punem la un loc ce aduceam de-acasă și să mâncăm împreună. Într-o zi, cineva a adus salată de fasole uscată și, deodată, ne trezim cu tanti Gela (prăjitureasa)că zice: "E groaznică fasolea asta". Toți ne-am oprit și ne-am uitat nedumeriți la dânsa ... "Ce vă mirați?. E minunată, gustați si voi!", ne zice... hehe... ce frumoasă e frumusețea groazei :)))

Simeona spunea...

Azi am limbariță :)

O chestie care mi-a plăcut: "Spune, dom'le ce ai pe suflet... spune, chiar dacă e o prostie... în momentul în care ai spus-o, nu mai este a ta ci, este a tuturor... şi o putem purta cu toţii, nu-ţi face griji... în felul ăsta o exorcizăm "... hehe
(Mulţumesc, domnule Marius Cruceru)

dar nu pot să mă abţin să adaug ceva care îmi place și mai mult:

decât să tac şi să mă creadă lumea proastă, mai bine vorbesc şi astfel alung orice fel de îndoială =))