marți, 17 mai 2016

O poveste spusă de un înțelept, plină de zgomot și furie



Duminică dimineață, pe la 7 AM, m-am dus la biserica Sf. Nectarie (basilica, în stil moldovenesc, este situată chiar lîngă Piața Alexandru), să ascult liturghia și, mai ales, predica. Au un preot foarte pătrunzător. Virtuos. Chipeș. Drept. Preotul ne-a privit mai întîi în ochi, pe fiecare în parte și apoi pe toți laolaltă, cu un zîmbet amuzat, a șezut un minut pe gînduri, a clipit de cîteva ori, și apoi, cu glas inspirat, ne-a grăit așa (reproduc întocmai):

”Frați creștini, mielușei ai Domnului, au nu suntem toți praf și cenușă în fața lui Dumnezeu? Au nu sîntem toți numai niște bieți păcătoși și niște netrebnici? Au nu sîntem toți niște insignifianți, niște saci plini de fumuri, de iluzii și deșertăciuni? Cum să nu? Cum să nu? Vai nouă! Amar de acest univers care mai are de trăit doar vreo 10 miliarde de ani! Ce-i viața? O clipă și nici atît. Ce-i lumea? O clipă și nici atît. Viețile noastre n-au nici un sens. Trăim și ne zbatem în deșert și nimic nu ne mulțumește, nimic nu ne satură. Vai nouă! Vai, vai, și iar vai!

În acest moment culminant, preotul a făcut o pauză semnificativă, a închis din nou ochii și s-a uitat (pe sub gene) la noi ca să vadă efectul. Mulțimea gemea îndurerată. Trei femei leșinaseră. Un credincios le dădea cu săruri pe la nas și le punea picături (Tobradex) în ochi.

Preotul a tresărit, s-a contorsionat de suferință și povară și, într-un elan duhovnicesc, și-a reluat discursul cu același glas surd, inspirat, suitor, vaticinar: ”Frați creștini, mielușei și oițe, berbeceii lui Dumnezeu, sus inimile, fiindcă nu-i totul pierdut: există o speranță. Căci iată ce am găsit pe un blogul binecredinciosului Bill Vallicella, Maverick Philosopher, ascultați, dar, și luați aminte:

Prima: trăiți-vă viața ca și cum ar fi, înainte de orice, o căutare a adevărului și virtuții!
A doua: trăiți pe cît cu putință autentic!
A treia: nu uitați că totul poate fi, în același timp, semnificativ și absurd, ”Viata nu-i decît o umbră mișcătoare,/ un biet actor care se-agită și se umfla-n pene în ora lui pe scenă; o poveste spusă de-un idiot, plină de zgomot și furie,/ și fără nici o noimă”; sau, în original: „Life’s but a walking shadow; a poor player / That struts and frets his hour upon the stage,/ And then is heard no more: it is a tale/ Told by an idiot, full of sound and fury,/ Signifying nothing“ (Macbeth, V: 5).
A patra: nu puteți trăi ca și cum constatarea lui Shakespeare ar defini realitatea.
A cincea: căutați și veți găsi!
A șasea și antepenultima: trăiți ca și cum ați fi găsit deja ceea ce căutați!
A șaptea și penultima: nădăjduiesc să veniți și duminica viitoare.
A opta și ultima: pe Bill Vallicella îl puteți citi aici. Notați-vă, dar, adresa. și mergeți cu Domnul. Cînd ieșiți din sfînta biserică, nu uitați să vă faceți cruce, dar cu fața la Sfîntul Altar, nu cu spatele, dragilor!”

Din fericire, n-am uitat nimic, nici măcar citatul în engleză. Îl voi rosti la cursul de Ontologie, peste o oră.

P. S. În imagine: Domenico Veneziano (c.1410 - 1461): Carnesecchi (1435)

3 comentarii:

Simeona spunea...

La ora 7AM?... mă mir... știam că duminica începe la 8 AM programul liturgic - cel puțin, la noi,în sud, așa începe. Dar, mă rog, cu stilul dv. nu-mi prea dau seama când vorbiți serios - de aceea, m-am obișnuit să citesc cu doi ochi ceea ce scrieți (uneori cred că ar fi fost suficient cel de-al treilea dar, în lipsa lui, folosim ce avem).

De asemenea, mă mai surprinde ceva. După câte știu, Mitropolitul Teofan își păstorește oile trăgându-și seva din Biblie, din Filocalie, din Scrierile Sfinților Părinți - mă rog, din pășunea creștinismului ortodox - și o face atât de bine, încât m-aș mira ca păstorii de pe imașul dânsului să aducă iarbă de import... În afară de asta, știu că în Moldova tradiția ortodoxă e mult mai respectată decât în celelalte zone. Dar, mă rog, în lumea lui De-a-ndoaselea e posibil orice.

Acuma, despre cele opt puncte. "E plină lumea de prooroci și de profesori", spunea un profesor (hehe) de la Facultatea de Teologie din Craiova... și mare dreptate avea. Toată lumea dă porunci și rețete, dar nimeni nu le practică. Cele opt puncte îmi aduc aminte de sloganurile care circulă pe pereții site-urilor de socializare, și de așa-zisa dezvoltare psiho-personală sau mai știu eu ce metodă de vânzare a fericirii. Iisus Hristos tocmai asta a adus nou omenirii: faptul că a redus mulțimea de porunci evreiești (cele 613 Mitzvoturi)la numai două care, de fapt, la un moment dat, pot deveni una singură, pentru că amândouă se reunesc în iubire (iubirea Dumnezeului tău și a aproapelui tău ca pe tine însuți... dar nu te poți iubi pe tine însuți decât dacă îl iubești pe Dumnezeul tău - subliniez, "al tău" - și din asta curge și iubirea aproapelui tău). De aceea, mă umplu de "zgomot și de furie" când văd că toată lumea dă rețete... toți știu rețeta fericirii în timp ce trăiesc ca niște nefericiți, lipsiți de iubire... Of! și câte aș mai zice...

Notă: până în 2008, Mitropolitul Teofan a fost în Oltenia, de-aia îl știu

Valeriu Gherghel spunea...

Si eu cred ca porunca e una singura: sa ne iertam si sa ne iubim :)

Simeona spunea...

Am uitat ceva: mulțumesc pentru link!