luni, 30 mai 2016

Nimic nu este de crezut. Cum se naște o profunzime



Dintre apostoli cel mai simpatic trebuie să fi fost - și mi-a fost - Toma Scepticul. Nu mă îndoiesc că necredinciosul nostru știa obiecția / argumentul prin care este înfundat orice sceptic stricto sensu.

Argumentul sună așa:

”Dacă nimic nu e de crezut, atunci nu e de crezut nici faptul că nimic nu e de crezut, deci, poți să nu crezi și să crezi măcar acest fapt că nu e de crezut că nimic nu e de crezut, fiindcă nimic nu e de crezut”. Argumentul împotriva scepticilor nu instituie, totuși, un trebuie (ci doar un: ”dacă ai chef să crezi, atunci crezi și gata”) și nu se referă la toate opiniile împărtășite de bieții muritori. Oricât de ingenios, argumentul nu-l obligă pe apostol să creadă dacă nu vrea să creadă, ci îi oferă doar posibilitatea credinței.

Nu sunt deloc sigur că rândurile de mai sus au vreun sens, dar ce mai contează? Oricum, insul uman este condamnat să creadă și când se întâmplă, rar de tot, să nu aibă o opinie în care să creadă, împrumută una de la vecin, iar dacă vecinul e filosof nici nu se mai obosește s-o verifice.

Asta îmi aduce aminte de sofismul lui Sartre: ”ești condamnat să alegi, chiar dacă nu alegi, fiindcă faptul de a te abține să alegi este tot o alegere”.

Cum ar veni: aleg să nu aleg, deci aleg. Dar dacă nu alegi o femeie și zici că, prin însuși faptul de a nu alege o femeie, ai ales, totuși, ceva (la fel de prețios), și anume libertatea, riști să rămâi ca măgarul lui Buridan (care și el s-a abținut să aleagă), rămâi, deci, liber și mort de foame între două brațe identice de fân, între două brațe dalbe de fecioară.

În consecință, credeți și optați, dar numai dacă aveți convingerea că nu aveți chef să aveți chef...


P. S. În imagine, ilustrul măgar litografiat - într-o tiparniță din Epinal - sub titlul (suprarealist avant la lettreNymphe aérostatique sortant de figurer à l'opéra (sec. XIX)

Niciun comentariu: