joi, 12 mai 2016

Măgarul merge la însurătoare



Toată lumea a auzit de măgarul lui Buridan și de soarta lui tragică. Precizez în treacăt că numitul Buridan a fost un filosof din Evul Mediu (c.1295 - 1363). Pe lîngă faptul că a avut un măgar (ca orice filosof din Evul Mediu), Buridan a murit înecat în Sena. Cel puțin așa pretinde o legendă - versificată și de François Villon. Buridan a fost pus într-un sac și aruncat în apă. Spre uimirea asistenței, n-a mai ieșit.

Deci, Buridan a avut un măgar. Măgarul lui nu era un măgar ca toți măgarii: gîndea, poseda free-will, era foarte isteț. De aici i s-a tras moartea.

O versiune cît se poate de eronată afirmă că măgarul lui Jean Buridan a murit, fiindcă n-a fost capabil să decidă ce-i mai bine pentru el (într-un moment dificil al vieții lui de măgar filosofic: îi era foame, dar îi era și sete): să bea din găleata de apă sau să mănînce o grămăjoară de fîn / paie. Dacă acesta ar fi fost cazul, măgarul s-ar fi descurcat cu succes, n-ar fi murit de inaniție / sete și ar mai trăi cu siguranță și astăzi: el s-ar fi întrebat pur și simplu dacă setea lui e mai mare, mai presantă decît foamea (și invers). Ar fi băut sau ar fi mîncat în funcție de preferințele sale. Deci, versiunea e logic falsă.

Anecdota spune în realitate altceva. Măgarul n-are voie să prefere. Așadar, i s-au oferit două căpițe / brațe de fîn perfect identice. Cîte fire avea prima căpiță, tot pe atîtea și a doua. Nimic nu le deosebea. Vorba lui Leibniz: erau pur și simplu indiscernabile. Abia acum măgarul a rămas pe gînduri, nehotărît, bleg, și a staaaaaat așa pînă a murit, în cele din urmă, de sfînta foame. A murit fiindcă impulsul de a gusta din prima căpiță era contracarat de impulsul de a gusta din a doua.

Anecdota este, bineînțeles, apocrifă. Chiar dacă filosoful a posedat un măgar (nici atunci, și nici astăzi nu era o rușine să ai un asin priceput în umanioare), măgarul lui Buridan a murit de moarte bună. Anecdota a fost fabricată de către dușmanii gînditorului francez. Nu aveau păreri concordante în problema libertății.

Dar anecdota e mai veche decît Buridan. La Aristotel, e vorba de un cîine care ajunge la o răscruce și nu mai știe pe unde s-o ia. Nu se poate decide și moare.

Eu am comis o variantă și mai interesantă, pornind de la burlacul lui Bertrand Russell. Implic Omul :)) În deosebire de burlacul lui Russell care nu se va căsători niciodată, eu am ales un burlac care ar vrea să scape de solitudine. Precizez că burlacul meu nu e un preot catolic. Deci, ar putea să se însoare, dacă ar binevoi. Binevoiește. Și plecă în căutarea unei femei. Una are un neg pe nas și o refuză, alta are 70 de ani și merge în cărucior, a treia se ocupă cu studiul filosofiei și e prea luminată pentru burlac.

În sfîrșit, burlacul meu are noroc. Aflat într-o vizită la un marchiz putred de bogat, este întîmpinat de fiicele acestuia. Amîndouă nespus de frumoase. Una: ochi albastru-verzui, cealaltă: ochi albastru-verzui. Una: Sâni, cealaltă: Sâni. Una: binecredincioasă, cealaltă: binecredincioasă. Una: o aluniță sub ochiul drept, cealaltă: o aluniță sub ochiul drept. Burlacul nu mai știe ce să creadă, e de-a dreptul buimăcit. Cere un scotch. Se așază într-un fotoliu. Marchizul îi spune la ureche: ți-o voi da pe cea mai frumoasă, dar trebuie să te anunț că fetele mele sunt gemene și nimic, dar nimic nu le deosebește. Tot ce are una are și cealaltă. Prima se numește Erika. A doua se numește Erika. Așa se numea, de altfel, și mama lor: tot Erika.

Deci, a continuat melancolic marchizul: Care e cea mai frumoasă?

De atunci au trecut mulți ani. Și omul meu încă se gîndește...


P. S. Unii filosofi spun totuși că măgarul ar fi supraviețuit: ar fi optat fără să prefere. Burlacul meu preferă fără să opteze...


P. S. 1. În imagine, Dima Dmitrev. Girls with red flowers.

2 comentarii:

Simeona spunea...

Hahaha!... daaa... free-will... în loc să opteze, preferă să ofteze. Măcar se alege cu ceva, cu oftatul. Dacă întâlnea una cu un neg pe nas, de 60 de ani și filosoafă închipuită, ar fi fugit mâncând pământul, uitând să și prefere. Hehehe, preferințele astea :)

Apropo de măgarul gânditor și cu will-ul liber (hehe), îmi vine în minte că, în "ospiciul lumii" - lumea lui De-a-ndoaselea îmi place mie să-i zic - mulți ne petrecem viața crezându-ne Buridan... de-aia ne și trezim (?!) deseori cu căpițele de fân în fața ochilor. :)

Valeriu Gherghel spunea...

De atat oftat / Magarul n-a mancat / Si moartea l-a luat / In raiul minunat. / Iar bietul Buridan / a plans mai mult de-un an :)