miercuri, 11 mai 2016

2666, Bolaño



Ca tot omul, G. Ibrăileanu a avut o mulțime de ciudățenii. Printre altele nu-i plăceau microbii. Dar nici medicii. Nici mie nu-mi plac medicii și nici microbii, deși tare mă tem că ambele specii, de o perversitate extremă, sînt inevitabile. Fără medici n-am afla niciodată cît sîntem de bolnavi, nu ne-am face griji și am trăi la infinit.

Într-un pamflet celebru, Lovinescu l-a luat în rîs pe Ibrăileanu pentru multiplele lui fobii. Pretindea că istoricul literar ieșean avea pînă și fobie de tramvai. De fapt, Ibrăileanu era boier, locuia foarte aproape de Universitate, și mergea prin oraș cu trăsura condusă de muscal. Și, cu toate acestea, cei doi critici au avut o fobie comună: nici unuia nu i-a plăcut prenumele primit la botez (Garabet, Eugen) și, pe cărți, nu-și puneau decît inițiala. În treacăt fie spus, și Călinescu a fost un fobic. Nici lui nu i-a plăcut prenumele (Gheorghe). Dar nu despre asta vreau să scriu. M-am luat cu vorba.

Mi-am amintit de G. Ibrăileanu în dimineața asta luminoasă, fiindcă mă pregătesc să citesc un roman. Un roman minunat! Cînd voia să recitească Război și pace, Ibrăileanu își lua concediu de la Facultate, cel puțin două săptămîni, anunța din vreme absența de la cursuri, și se pregătea să repete o veche și neîndoioasă bucurie. În vremea lui, Ibrăileanu a fost unul dintre puținii admiratori ai prozei lui Proust (cel puțin în Iași), îl citea cu metodă, avea și un index al pasajelor mai importante din În căutarea timpului pierdut, dar și mai mult, mai presus de orice, i-au plăcut rușii, Tolstoi îndeosebi. Deci, își lua concediu și o îndruma pe soție, mult îngăduitoarea lui Elena, să spună vizitatorilor că nu e acasă. Nici un intrus n-avea voie să-i strice plăcerea. Două săptămîni de bucurie intensă!

Eu, unul, n-am ritualuri de lectură și fobii, dar simt că a sosit timpul să-mi fac. Voi lipsi motivat de la Facultate cam 21 de zile, pînă începe sesiunea de examene. Voi anunța că particip la un congres științific în Uppsala și că am o comunicare urgentă de ținut despre „sensul vieții”. Mă voi întîlni acolo și cu Thomas Nagel. Scopul acestor pretenții mincinoase este, desigur, unul cît se poate de nobil. O, nu voi răsfoi Război și pace. N-am răbdarea lui Ibrăileanu. Voi citi altceva la fel de întins. Și anume...

N-o mai lungesc, așadar. Prin bunăvoința unui medic de microbi, firește, am făcut rost de romanul lui Roberto Bolaño intitulat 2666. Nu poți citi 2666 așa cum citești romanele lui Ken Follett, Stîlpii pămîntului, să zicem. 2666 este o capodoperă, nu un bestseller. Am emoții. Și să nu mă căutați la telefon. Îl voi ține închis. Doar Simona Sora știe ce-i în inima mea :)


P. S. Iată și coordonatele romanului: Roberto Bolaño, 2666, traducere de Eugenia Alexe Munteanu, București: Editura Univers, 2016, 1104p., 3 volume, 149.99 lei.

8 comentarii:

Cărți și călătorii spunea...

Ce preludiu frumos! :) Lectură plăcută! E o carte mult așteptată, sper s-o citesc și eu curând.

Valeriu Gherghel spunea...

Multumesc :)

Valeriu Gherghel spunea...

:)

roșu vertical spunea...

Hehe, ce mi-a placut anecdota despre Ibraileanu. Mai vrem, si cu altii, de ce nu?

Si spor la citit!

Valeriu Gherghel spunea...

multumesc,sa va dea Dumnezeu sanatate :)

dragoş c spunea...

dar detectivii sălbatici i-ai citit?

dragoş c spunea...

ps. io sunt acum la război și pace :)

Valeriu Gherghel spunea...

I-am citit pe Detectivi... și acuma pot pentru ca să recunosc că am citit și 2666. Sunt foarte mulțumit de mine :)