joi, 3 martie 2016

Nimic nu contează. Și nu contează nici faptul că nimic nu contează


Mă întorc la blog spăsit, după o perioadă în care am dat un concurs și am fost obligat să citesc din filosofi de toate felurile (analitici, continentali, sceptici, anarhiști, creștini, eretici etc.). Am ținut și o prelegere în fața onoratei comisii. Treabă destul de obositoare, nu-i așa? Și fiindcă am dat un concurs, țin două norme (în semestrul ăsta, de pildă, am 3 întîlniri cu studenții, la anul 1, la anul 3 și la master 1), nu doar cursurile mele: mult timp pierdut cu pregătirea lor, bibliografii dificile, rezumate, note pentru curs, jale, suspin, frică și cutremurare, vorba lui Kierkegaard.

Viața nu-i o chestie ușoară, țineți minte această profunzime, o să mă pomeniți...

De citit literatură n-am prea citit. Nu fac nici un secret, deși mi-e rușine. N-am avut timp. Am început cîndva Orbirea lui Elias Canetti, ăsta nu-i un roman de aruncat, dacă vrei să te numești om citit. Fără să fi parcurs măcar o dată romanul lui Canetti, nu ești om întreg. Degeaba faci umbră pămîntului și cheltuiești banii statului. N-am ajuns la final din pricina expusă mai sus (concursuri, cursuri, arsuri), voi încerca să-mi trag sufletul și să recuperez timpul pierdut.

Aseară am pus pe FB o frază din Thomas Nagel, autorului unui prețuit articol despre Absurd. Am citat aproximativ, din memorie, dar am păstrat esența: ”Dacă în viața asta de rahat, nimic nu contează, atunci nu contează nici faptul că în viața asta de rahat nimic nu contează”. Departe de a exprima o opinie serioasă, fraza în cauză este mai degrabă un joc de cuvinte, o glumă. Mai precis, o banală tautologie: ”Dacă nimic nu contează, nimic nu contează”. Nu vă bucurați, nu e nimic adînc și misterios aici, repetînd această condițională (p implică p, deci p), viața noastră nu capătă sens, nu devine mai importantă decît este.

Dacă e să ne uităm într-un manual de logică, tautologia este propoziția întotdeauna adevărată. Pe lîngă adevărul ei statornic, tautologia nu spune nimic, dar absolut nimic despre viața noastră. Ea consemnează impresia pe care o au unii filosofi și, poate, o avem și noi în legătură cu viața noastră de nimic: nu are nici un rost și nimic nu ne poate justifica.

Ca să vedeți cît de goală și zadarnică e tautologia de mai sus, voi formula altfel: ”În viața asta în care nimic nu contează, nici măcar suferința ta nu contează”. ”Ei, nu...”, va răspunde bolnavul, ”chiar așa? Faptul că sufăr acum și aici nu contează? Face parte din jocul cosmic? E un amănunt nesemnificativ? Dar suferința mea e reală, o simt. Dacă ai suferi și tu cît de cît, n-ai mai avea curaj să reciți mecanic din filosofii cinici: ”Dacă în viața asta de rahat, nimic nu contează, atunci nu contează nici faptul că în viața asta de rahat nimic nu contează”.

Orice ar afirma Thomas Nagel, pentru mine suferința mea contează, va conchide amărît bolnavul. Și nu prea ai ce să spui în fața suferinței celuilalt (pe care ți-o poți numai închipui, fiindcă nu ai posibilitatea efectivă s-o trăiești și tu).


P. S. În imagine: Sylvia Adjabroux, Don Quichotte (2005). Ulei pe pînză.

4 comentarii:

Simeona spunea...

Eh, daaa... "de glumeț,glumeț era moș Nichifor", zice Ion Creangă.
Până acum, nu mi-a venit în gând să mă-ntreb cum se numește jocul acesta de cuvinte după care, deseori, mă dau în vânt. Pentru mine, că o fi tautologie, că o fi antanaclază, sau altceva, habar n-am, iar acum, când încercai să am habar, mai mult îmi prinsei urechile (haha). Așa că mă lăsai păgubașă de insistența de a da, neapărat, un nume la ceea ce-mi place.

Postarea dv. mi-a adus aminte că, în tinerețe aveam un coleg cu care ne jucam de-a înțelesurile și, plecând de la expresia "de cântat, cântă, dar habar n-are ce-nseamnă versurile", i-am pus întrebarea dacă ar fi corect să zicem "de fost, este" (eu cred că, da). Ei, nici până-n ziua de azi (sunt 35 de ani de-atunci) nu am ajuns la un consens dar, de fiecare dată îmi zice: "daaa, de fost, ești, dar îmi ești dragă așa cum ești" (hehe)

Și, ca să continui un alt comentariu de-al meu, zic:
...dacă mereu suntem unde nu suntem, suntem altceva decât ceea ce trebuie să fim sau, pur şi simplu, nu suntem... numai ajungând să fim mereu unde suntem, putem să spunem "sunt unde sunt, pentru că am fost unde eram şi, de aceea, voi putea fi unde voi fi".

:) :) :)

Valeriu Gherghel spunea...

:)))

Nu prea mă pricep la cuvinte, trebuie consultați poeții :)

Marian Popescu spunea...

ȘI TOTUȘI EXISTĂ EXCEPŢII.

heraasku spunea...

dar daca eu sufar suferinta ta sau exult la bucuria ta atunci asta e singurul lucru care conteaza. adica, singurul lucru care conteaza este singurul mecanism care poate lega doi oameni, care poate transmite real pe unul celuilalt, dragostea. cica doar asta ramane nimic altceva neramanand. tare!