luni, 4 ianuarie 2016

Cinci. În topul plăcerilor trecute...


Dacă nu vreți introducerea, puteți sări direct la top...


Cînd ai blog și ești harnic, este foarte ușor să-ți controlezi biografia și să însemni cu o cruce (+) locul și momentul în care ai greșit. Oameni sîntem, numai Papa de la Roma este infailibil. Așa am făcut ieri. Am pus cruci. Și așa fac ori de cîte ori, în posturi, de Paște, de Crăciun, de Bobotează, merg la duhovnic să mă spovedesc. Îi duc o foaie plină de cruci, își pune, săracul, mîinile în cap, nimeni nu-i mai păcătos decît mine în toată parohia Sf. Nectarie. Chestia e că niciodată nu-ți dai seama imediat că ai greșit (și ar fi bine să adaugi o cruce). Ai nevoie de timp, de o conștiință nemiloasă și, mai ales, de o temeritate in-es-ti-ma-bi-lă ca să-ți tragi sufletul și să te reculegi. O criză de plîns, un moment de căință, un frison mistic, o extază nu strică niciodată. Nimănui.

Ieri m-am recules. Am fost necruțător. Am meditat la anul care a trecut (aproape degeaba). Am pus cruci. Cînd au devenit prea multe, m-am plictisit și am renunțat la ele.

Concluzii. Am citit puțin, fără spor, fără elan. Am scris și mai puțin (măcar aici pe blog). Am un teribil sentiment de vinovăție, simt, așa, o sfîșiere în rărunchi, un piron în moalele capului (ca să fiu foaaaaaaarte precis, în ceea ce anatomiștii numesc ”prosencephalon”). Numai în pielea mea să nu fiți.

A fost, într-un fel, prin voința proprie, anul Coetzee: am parcurs vreo cinci romane semnate de el (și traduse la noi de-a lungul anilor), dar nici unul nu m-a încîntat peste măsură. Coetzee reușește să fie mereu interesant, fără a fi cu adevărat un prozator memorabil, de neocolit, un prozator pe care să nu-l mai lași din mînă. Îl poți lăsa fără să păcătuiești. Marea lui calitate (dar și marele lui defect) rămîne ambiguitatea, lipsa premeditată a unui ”pentru că”, a unui ”întrucît”, a unui terorist ”deoarece”. Mesajul lui este, de cele mai multe ori, minor. Maestrul din Petersburg, ca să dau un exemplu, n-are nici o miză. Nu sugerează nici pe departe, deși asta ar vrea, probabil, coliziunea dintre două ideologii (nihilismul și ortodoxia creștină). Totul pare pînă la urmă un joc de măști, o dispută între umbre lipsite de viață, între stafii. Așa și în Copilăria lui Iisus. Întotdeauna egal cu el însuși, J. M. Coetzee nu trezește cititorului din mine nici un entuziasm.

Dar am citit și cărți care mi-au plăcut și pe care le recomand urbi et orbi. Voi menționa, după obiceiul pămîntului, numai cinci. În ordinea crescătoare a plăcerii:


Top 5

5. Shalom Auslander, Speranța: o tragedie, traducere de Carmen Scarlet, București: Editura Univers, colecția ”Globus”, 2014, 261p. O recenzie aici.

4. Jón Kalman Stefánsson, Între cer şi pământ, traducere de Magda Răduţă, Iaşi: Polirom, 2014, 236p. A se vedea aici. Și aici.

3. Evgheni Vodolazkin, Soloviov și Larionov, traducere de Adriana Liciu, București: Humanitas, 2015, 322p.

2. Bohumil Hrabal, O singurătate prea zgomotoasă, traducere de Sorin Paliga, București: Editura Art, 2014, 176p. O recenzie aici. Și alta aici.

1. Philip Roth, Pastorala americană, traducere de Alexandra Coliban, Iași: Polirom, 2014, 580p.


P. S. N-ar fi rău să amintesc, într-o paranteză finală, că am citit cu interesul cuvenit unui scriitor adevărat și volumul de povestiri al lui Roberto Bolaño, intitulat în românește Convorbiri telefonice, traducere şi note de Dan Munteanu Colán, București: Editura Leda, 2011, 224p. L-am consemnat aici.



P. P. S. În imagine: Jeanne Lorioz, Bonne intention, Bio JL: née en 1954, Jeanne Lorioz a étudié à l'Ecole Supérieure des Arts Appliqués de Paris. Depuis 1992 elle est présente dans de nombreuses galeries (Samagra Paris, Opera New York, Ry Sfeir Paris) et salons.

2 comentarii:

catiamaxim1 spunea...

Mulțumim pentru recomandări!

Valeriu Gherghel spunea...

Să creșteți mare și voioasă :))