joi, 17 decembrie 2015

Amor intellectualis



Gata! M-am hotărît, nu mai fac nici un secret din mister, nici o taină din enigmă. Voi mărturisi - aici și acum - tot ceea ce am pe suflet. Deschis, bărbătește, cu maximă franchețe. Mă voi confesa, așadar, urbi et orbi, dacă se mai poate spune astfel, precum sfîntul Augustin odinioară, deși sfîntul în cauză și-l luase drept destinatar pe însuși Dumnezeu. Eu nu cutez a privi atît de sus.

Deci, vreo lună și ceva n-am scris pe blog. nu că n-aș fi vrut sau că m-a apucat vreun moft, vreo depresie, vreo langoare monotonă, vreo țîfnă. Nici nu m-am amorezat, din păcate. La vîrsta mea, o atare dramă se exclude de la sine și prin ea însăși. Și, în fine, nici n-am lenevit. Noooooooooo, dacă ați gîndit despre mine asta, rău ați gîndit. Dacă v-a sfătuit cineva să gîndiți astfel, rău v-a sfătuit. Sînt un individ silitor. Pur și simplu, n-am putut să scriu. Din trei pricini. În primul rînd, din lipsă de timp. În al doilea rînd, din lipsă de timp. În al treilea rînd, din lipsă de timp. Știm de la Immanuel Kant că timpul este o chestie subiectivă, care iese binișor din capul nostru a priori (sau intră în el, tot a priori) și cuprinde în deschiderea lui încăpătoare tot ceea ce ni se întîmplă, fie bun, fie rău. Iar ceea ce ni se întîmplă, fie bun, fie rău, este tot o chestie subiectivă. Asta o știm de la Epictet.

Se pune, deci, întrebarea: de ce n-am avut timp, cînd toată lumea se plictisește dintr-un prea plin temporal și vrea să-l omoare (la timp mă refer) pe Facebook sau la televizor, la Masterchef? Simplu. Fiindcă țin cursuri într-o veselie. Adică țin două norme didactice. Mai întîi, norma mea și, în plus, peste norma mea, încă o normă - care nu mai este propriu-zis a mea: este, în realitate și de fapt, norma nimănui, dar se cuvine a fi ținută de cineva (în viață) tocmai din această pricină cuvioasă. Cred că v-am dumirit. Deci, țin cursuri.

Și pentru a ține un curs (care nu este - sau nu trebuie să fie - un produs al spontaneității, o poezie care urcă dintr-o inspirațiune divină), sînt nevoit să citesc diverse lucrări de filosofie, cărți despre a căror profunzime mi-e și teamă să vorbesc, atît sînt de adînci și întunecate pentru mintea tuturor. Cînd, uneori și, mai degrabă, rar, o dată la trei săptămîni, pricep un substantiv (substantivul ”ectoplasmă”), o propoziție (propoziția ”filosofia este o creație de concepte”, un gînd metafizic (esse est percipi), dau un chiot peste munți și văi de vuiește întreg cartierul. Întru atît sînt de fericit, încît încep dintr-odată și brusc să iubesc umanitatea (atît în sens colectiv = toți, cît și în sens distributiv = fiecare). Dar nu o iubesc cu amorul omenesc, cu amorul banal cu care iubim femeile, ci cu amorul lui Benedict Spinoza. Simț, adică, în străfunduri, cum mă ia cu căldură și mă transportă pînă, hăt, în văzduhuri un fior, o trăire ce se numesc filosofic ”amor intellectualis”. Ca să fiu și mai exact: o aprindere la ficați.

Dacă-mi măsurați, în acel moment de iluminare supremă, temperatura, sînt mai fierbinte, mai clocotitor decît fierul încins. Deci, nu se recomandă cîtuși de puțin să vă apropiați de mine.

De-aș scăpa odată. Mi-e dor de-un roman cinstit...

6 comentarii:

Simeona spunea...

Ei, asta numesc eu orgasm total :))

K.J. Mecklenfeld spunea...

Bre, Valeriu, tu și cu Prometeu ce mai suferiți cu ficatul... :-)

Valeriu Gherghel spunea...

Mă gândesc că din păcate și unii poeți români au avut probleme cu ficații. Prometeu e doar Întâi-Stătătorul obștii:))

leucon dan spunea...

la mai mare! care romanas n-ar vrea sa transceada o dragoste asa de mare!

capricornk13 spunea...

Fantastic!:) Ce verva de zile mari! Ce bine c-ati revenit:) Craciun fericit, linistit si cald. Poate aveti putin timp, ii ignorati pe alde Schlink (i-am citit si eu alt roman caruia i-am uitat deja si titlul - apropo, nu credeti ca la Cititorul a fost pur si simplu subiectul elementul de hazard la care va referiti?) si va apropiati de o capodopera, Solenoidul lui Cartarescu. Va garantez cutremur autentic!

Valeriu Gherghel spunea...

Mulțumesc din suflet. Vă urez la rându-mi: Crăciun fericit!