joi, 6 august 2015

Trei motive vulgare de a cumpăra cărți și un motiv nobil


Mi s-a părut dintotdeauna că gestul de a cumpăra o carte nu are nevoie de nici o explicație. E ceva firesc. Mai firesc decît atît nu se poate.

Faptul de a cumpăra o carte pare desăvîrșit în sine și are, probabil, o noblețe evidentă, pe care prea puține dintre gesturile noastre o dețin. Cumpăr cărți pentru că așa am învățat din vechi și pentru că și alții (foarte puțini) fac la fel: intră într-o librărie și se uită curioși la cotorul cărților, căutînd prin rafturi cartea la modă, cartea despre care discută spiritele avizate, bloggerii. Într-un cuvînt: Cartea cu c mare. Deci, faptul de a cumpăra o carte nu m-a pus niciodată pe gînduri, nu i-am căutat motivații abisale, n-am analizat-o, așa cum nu m-am întrebat niciodată în mod serios de ce sînt ironic și sceptic, în loc să fiu deprimat și credul. Așa mi-a fost scris. Probabil.

Pînă de curînd...

Pînă de curînd, cînd mi-am dat seama că erudiții nu numai că raționează asupra gestului de a achiziționa o carte, dar au motive foarte bine stabilite pentru această activitate extrem de subtilă. Eu sînt un cumpărator mai degrabă compulsiv, intru în librărie / anticariat ca să iau o carte și ies din tavernă cu două (cel puțin). Savanții în cauză sînt mult mai complicați și mai lucizi decît mine. Să vă dau un exemplu.

Cu mulți ani în urmă, în Londra, pe o străduță îngustă și tenebroasă (ca toate celelalte din Londra), s-au întîlnit doi clasiciști, unul mai tînăr și celălalt mai bătrîn. Unul purta frac, celălalt o mantie cenușie, roasă la coate. Amîndoi aveau baston. S-au recunoscut de îndată. Fiecare și-a ridicat în slăvi țilindrul. Și-au făcut plecăciuni pînă în pămînt și s-au oprit (luîndu-se afectuos de braț) pentru o mică și erudită conversație. Primul se numea William Walrond Jackson și purta o barbă cîrlionțată, precum rabbinii, al doilea, Ingram Bywater avea doar mustață și era foarte mîndru de ea. Numai al doilea ne interesează cu adevărat în această poveste captivantă. În treacăt fie spus, Ingram Bywater (1840 - 1914) s-a ocupat de vechii filosofi greci și i-a tipărit în ediții renumite. I-a tradus pe Platon și Aristotel și i-a comentat minuțios.

Cel dintîi ținea sub brațul drept, cu multă afecțiune, o lucrare impozantă, ediția Stephanos a dialogurilor lui Platon. Această ediție costă astăzi pe puțin cîteva zeci de mii (de dolari, firește), nu mint, întrebați-l și pe Umberto Eco, el știe exact. Așadar, nu are rostul să insist. În istorie, sînt clipe astrale. Eu descriu tocmai o astfel de clipă. William Walrond Jackson cumpărase cartea la o licitație. Un coleg, profesor de Greacă la Trinity College, Cambridge, răposase de curînd. Moștenitorii i-au scos biblioteca la vînzare. El achiziționase un Stephanos și era foarte mulțumit de afacere.

Ingram Bywater, omul nostru, a exclamat: „Da, este o carte frumoasă și n-ai făcut deloc rău că ai cumpărat-o. Există motive diverse de a achiziționa cărți. Unii le cumpără pentru conținut și acesta constituie, după mintea mea, un motiv foarte vulgar; alții cumpără cărți pentru legătura lor, și motivul lor este un pic mai temeinic și nu chiar atît de vulgar precum cel dintîi; alții cumpără cărți pentru tipăritură, pentru aspect, și acesta este pe bună dreptate un motiv foarte bun; dar adevăratul motiv de a cumpăra cărți este marginea paginii! Cercetează întotdeauna marginea paginilor!”.

Să mai spun că Ingram Bywater a fost un pasionat „marginalist”? Se înțelege de la sine.

Acestea fiind spuse, cei doi savanți s-au despărțit la fel de ceremonios. De atunci nu s-au mai văzut. Ce s-a întîmplat mai departe nimeni nu știe...


P. S. În imagine: Tommaso da Modena: Cardinalul Nicholas de Rouen - fragment dintr-o frescă (1352).

Niciun comentariu: