marți, 25 august 2015

Poetului impecabil, magicianului desăvîrșit...


Această notă
se dedică în exclusivitate
neprețuitului meu
Creier.
V. G.

Am mai scris despre dedicații. Scriitorii și, îndeosebi, poeții și-au dedicat cărțile tuturor făpturilor din universul sublunar, ba și celor de dincolo: Muzelor, sfinților, îngerilor, arhonților, lui Dumnezeu Tatăl, Duhului Sfînt, Fiului, Papei, cardinalilor, arhiepiscopilor, regilor, țarilor, lui Mecena (și oricărui potentat care a jucat rolul unui Mecena), conților, ducilor, feldmareșalilor, Femeii Unice, urmașilor, dușmanilor, invidioșilor etc. etc.

Din toată afacerea asta, ei au omis, și nu-mi explic deloc lipsa, tocmai propria lor persoană, cauza eficientă a noilor apariții senzaționale. Dacă n-ar fi fost geniul lor, fantezia lor, ingeniozitatea lor lexicală, răbdarea lor, silința lor, într-un cuvînt, sacrificiul lor, editorii și noi, cititorii, am fi murit de foame. N-aș fi avut ce recenza pe blog. N-aș fi cunoscut plăcerea textului. M-aș fi pierdut în mulțime. Dacă exist, asta se datorează numai și numai poeților, productivității lor generoase.

Există, așadar, cîteva entități neglijate de poeți și de scriitori, în genere, emisferele cerebrale de pildă, intuiția. Mi-ar plăcea nespus să citesc pe prima pagină a cărții, imediat sub titlu:

”Acest volum minunat se dedică geniului meu incomparabil”.

Sau:

”Dedic această carte de neuitat imaginației mele dezlănțuite”.

Sau:

”Această carte (mi-)o dedic, în primul și în ultimul rînd, Mie Însumi”.

Sau, în fine:

”Dedic lucrarea de față lobului meu occipital, care mi-a stat alături la bine și la rău, funcționînd la parametri optimi în toată această dificilă perioadă de creație”.


P. S. În imagine, pompoasa dedicație a lui Charles Baudelaire pentru Théophile Gautier.

Niciun comentariu: