duminică, 16 august 2015

Lacrimile lui Ulysse


Înțelegem adesea prin lectură doar căutarea și sesizarea unui sens, „nunta mistică dintre intelect și text”, cu formula lui Georges Perec. Dar lectura este o experiență mult mai complexă decît ne învață hermeneutica. Ea cuprinde și o latură afectivă. Un cititor afectiv este, de exemplu, Ulysse în episodul următor. Îl povestesc acum fără adnotări. Dacă dă Dumnezeu, mîine îl voi comenta. Dacă nu, nu...

Deocamdată precizez că, în opinia lui Karin Littau (Theories of Reading: Books, Bodies and Bibliomania, Cambridge: Polity Press, 2006, pp.65-69, 94), ”lacrimile lui Ulysse” reprezintă epitoma / rezumatul exemplar al lecturii afective. S-ar părea că primul cititor afectiv este Ulysse. Mai precizez că în Antichitate se citea cu voce tare, lectura era un fenomen sonor, publicul asculta pe raposd / poet. Și uneori, izbucnea, ca Ulysse, în plîns.

În cîntul al VI-lea din Odiseea, Ulysse este întîmpinat pe ţărm de fecioara Nausikaa şi condus în cetatea lui Alkinou, la palatul stăpînului, lucrat din pereţi de aramă şi kyanos, care e un fel de smalţ azuriu. Uşa de aur e păzită de doi cîini nemuritori, lucraţi anume de Hephaistos din metal preţios, spre a-l terifia pe vizitator. Din fericire, cîinii nu-l pot remarca pe Ulysse, întrucît e învăluit într-un nour de ceaţă (din nou, un tertip al zeiţei Atena), care îl face invizibil şi inodor. Abia cînd ajunge în faţa lui Alkinous, poate fi văzut.

Nu spune precis cine este, dar îl convinge pe amfitrion că a venit cu gînduri paşnice. A doua zi, este invitat la ospăţ, unde va trebui să-şi depene povestea autobiografică. Şi unde va fi, de altfel, martorul copleşit al propriilor sale aventuri, avînd privilegiul narativ, ca să zic aşa, de a se inspecta pe el însuşi din afară. Ajung, aşadar, la cîntul al VIII-lea.

Masa este întinsă. Convivii, mulţumiţi. Pe un jilţ sprijinit de un stîlp înalt, stă însuşi Demodokhos, bardul orb, cu lăuta aproape. Cînd se face linişte, cîntăreţul începe să aducă laude versificate vitejilor aheieni. Şi astfel, Demodokhos “cîntă un cîntec, a cărui veste ajunsese pînă în slavă: cearta lui Ulysse cu Ahile, cum ei odinioară la un ospăţ al zeilor se sfădiră cu vorbe grele… etc.”.

La auzul poveştii, spune Homer, musafirul lui Alkinou îşi acoperă faţa cu straiul, spre a nu-şi trăda slăbiciunea: “Poetul cînta aceste fapte, în vreme ce Ulysse îşi trase mantaua de purpură roşie peste cap, ca să-şi ascundă în ea frumoasa-i faţă, că nu voia să lase pe feaci să-l vadă cum îi picurau lacrimile din ochi. Cînd cîntăreţul se opri din cîntec, el îşi şterse lacrimile, dădu la o parte veşmîntul şi ridică un pahar ca să-l închine zeilor, dar cînd, după îndemnul feacilor, cîntăreţul porni din nou, el îşi acoperi iarăşi faţa, ca să-şi ascundă lacrimile de ochii tuturor. Numai Alkinou, care şedea alături, îi văzu durerea şi-i auzi suspinele adînci”.

După această petrecere, mesenii fac o pauză şi se întrec în jocuri atletice. În ziua următoare, se întîlnesc din nou la masă şi-l ascultă încă o dată pe Demodochos. Rapsodul narează, acum, la îndemnul lui Ulysse, căderea cetăţii Troia, izbînda aheilor şi lupta finală din preajma casei lui Deiphobos, fiul lui Priam şi al Hecabei (cf. Iliada, XII, 94-95; XIII, 402-416, 455-468, 516-539). Musafirul începe, încă o dată, să plîngă: “lacrimile i se scurgeau pe pleoape spre obraz, cum plînge o femeie ce-şi sărută soţul căzut în faţa cetăţii…; martor al morţii şi al suspinului din urmă, ea se aruncă peste leş şi scoate bocete jalnice… La fel plîngea şi Ulysse, de ţi se rupea inima”.

Am folosit Odiseea în traducerea lui E. Lovinescu.


P. S. În imagine: Sir William Russell Flint (1880-1969): Ulysses and Calypso.

9 comentarii:

Trifan Ramona spunea...

un ascultator afectiv e ulysse

Valeriu Gherghel spunea...

în Antichitate nu citea nimeni (rapsodul recita pe de rost), cititul era, deci, o ascultare, dar tu nu cred ca ai știut asta pana la nota mea, o sa-ti scriu mai mult in particoler :)))

Valeriu Gherghel spunea...

În vremea homerică, Trifan Ramona Carla, se citea cu urechile :))))

Trifan Ramona spunea...

atunci fii bun si recita mai tare, ca nu pot citi cu urechea stanga!

Trifan Ramona spunea...

Aici ai fentat. Precizarea asta ai adaugat o in postare ulterior

Valeriu Gherghel spunea...

Blogul imi da mereu posibilitatea asta, nu te pune cu un blog :))))

Trifan Ramona spunea...

:))))o sami vad de treaba aldata

Trifan Ramona spunea...

pune tu o cratima

Diana spunea...

"Odiseu cel din vechime nu ştia cum că Omir
Ticluise vicleşuguri ce credea că 'el' scornise
Şi că tot el peţitorii la fămeia lui trimise
Şi că 'el' grăia prin gura-i şi că nici un fir dân păru-i
Nu clintea făr-ca aedul să nu-l lase. Adevăru-i"

(Mircea Cărtărescu, Levantul)