luni, 10 august 2015

Cum să ordonezi o bibliotecă numai cu închipuirea


Pînă astăzi n-am reținut numele Anne F. Garréta, deși ar fi trebuit, e vorba de o prozatoare franceză, cu doctorat trecut în America și deținătoare a premiului Médicis pe anul 2002 pentru romanul Pas un jour, apărut la Grasset, un roman de amor. Dacă am înțeles bine, Garréta e lesbiană, în toate pozele prezintă curioșilor un chip din care toate trăsăturile feminine au fost șterse cu mare grijă. Ciudată figură... Arată cam așa:



De ce ar fi trebuit să-i țin minte numele? Nu pentru premiul Médicis. se înțelege, un premiu oricît de prestigios nu spune aproape nimic despre forța unui autor. Ci pentru un eseu oulipian foarte amuzant (pe care l-am citit online de mai multe ori), în care Garréta discută diferite moduri de a ordona o bibliotecă oarecare (și oricare ar fi ea) folosindu-ți numai imaginația.

Textul sursă, inspirator, este eseul mai vechi al prozatorului (și eseistului) Georges Perec, ”Notes brèves sur l'art et la manière de ranger ses livres”, din volumul Penser / Classer (2003: 31-42). Eseul lui Perec este ironic-jucăuș, cel compus de Garréta urmează firește aceeași cale. Poartă titlul Impensé / Déclassé și este scris cu o vervă binefăcătoare.

Așadar, în cîte feluri putem aranja cărțile dintr-o bibliotecă? Asta depinde de numărul și de formatul cărților, dar și de puterea noastră de închipuire și diviziune a întregului în fascicule. Pînă și o infinitate de tipărituri poate fi, totuși, împărțită în două (și numai două!) părți (exclusive), arată pe bună dreptate Anne F. Garréta. Iată secretul:

1. cărți în care ne amintim că apare măcar o dată cuvîntul ”carte”;
2. cărți despre care nu ne amintim că ar conține în vreun paragraf obscur cuvîntul ”carte”.

Alte moduri de a clasifica tomurile:
1. cărți în care nu apare litera ”e” (Georges Perec a scris o astfel de carte);
2. cărți în care nu apare niciodată, din fericire (sic!), linia de dialog;
3. cărți redactate doar cu substantive, în care nu apar, deci, verbe de nici un fel;
4. cărți din care nu ne putem da seama de genul masculin / feminin al personajelor (o astfel de carte a scris chiar Anne F. Garréta, sub titlul Sphinx);
5. cărți redactate fără a respecta punctuația și ortografia;
6. cărți care nu trezesc nici un interes printre cititori și critici, deși sînt capodopere;
7. cărți proaste.

Alt principiu de împărțire:
1. cărți apăsat patetice care ne lasă de gheață;
2. cărți apăsat erotice care ne lasă de piatră etc.

Și încă unul:
1. cărți pe care nepăsătorul Rodolphe le-ar fi putut împrumuta înflăcăratei Emma, dacă s-ar fi întîmplat să fie libertinul viconte de Valmont și nu Rodolphe însuși;
2. cărți din colecțiile bibliotecii Vaticanului care pot justifica actul gratuit al lui Lafcadio; aluzia este, desigur, la o renumită carte a lui André Paul Guillaume Gide,
Și, aș adăuga de la mine,
3. cărți pe care necruțătorul Jorge din Burgos le-ar fi putut înghiți liniștit, fără să-și pună viața în pericol și, mai ales, fără să amenințe viața celorlalți călugări din mănăstire.

Pentru curioși, semnalez că eseul ei poate fi citit în întregime aici.

Dacă urmăm exercițiul inițiat de Perec, am putea căuta un criteriu care să dividă totalitatea cărților în două varietăți:
1. cărți pe care le-am citit (vreo 5-6 mii);
2. cărți pe care nu le-am parcurs și nici nu am auzit de ele (restul, milioanele).

Sau:
1. cărți în care autorul folosește cuvîntul ”cuvînt”;
2. cărți care nu cuprind acest cuvînt cu etimologie latină (din „conventum”, se pare).

Sau:
1. cărți din care putem recita fragmente iubitei în parcul Teatrului Național din Iași, în sfînta noapte de Înviere; mai nou, obiceiul de a recita fragmente semnificative iubitei a devenit desuet;
2. cărți memorabile din care n-am reținut nici o propoziție, nici o frază și, poate, nici măcar titlul, fiindcă era mult, mult prea lung (precum Porunca lui rabbi Akiba: Ceremonia lecturii de la sfîntul Augustin la Samuel Pepys. Eseuri și autofricțiuni exegetice).

Să trecem la clasificări triadice:
1. cărți care sînt citite de cei care ajung în Paradis;
2. cărți pentru cei din Purgatoriu:
3. cărți îndrăgite numai de cei care au fost pedepsiți la Infern;

Sau:
1. cărți pe care le-am citit deja (pînă la jumătatea vieții, să zicem);
2. cărți pe care le vom citi pînă cînd vom închide ochii pentru totdeauna și nu vom mai putea zări nimic-nimic-nimic, nici o literă, nici o vocală;
3. cărți pe care nu vom apuca să le citim în această viață și nici în lumea de dincolo, fiindcă vom avea ceva mai bun și mai prețios de făcut.

O clasificare tetradică ar arăta în felul următor:
1. cărți citite în anotimpul primăverii cînd dă firul ierbii (altfel spus, cînd ciobanii vestesc că este vremea mieilor);
2. cărți citite în lunile iunie, iulie și august, pe caniculă, la Balcic sau la Vama Veche, unde bărbații sînt înveșmîntați în costumul Evei, iar femeile în costumul lui Adam;
3. cărți citite toamna, cînd se liniștește și sufletul și începe o ”vreme de lacrimi”;
4. cărți citite pe cuptor, ascultînd crivățul.

În sfîrșit, propun și o falsă clasificare a mulțimii cărților:
1. cărți în care autorul a folosit conjuncția ”și”;
2. cărți în care nu-și face apariția nici un ”și”; totuși, pentru un autor cu principii Oulipo, această categorie nu e cu totul imposibilă.

Ca epilog, m-am gîndit la o clasificare / diviziune perfecte cu exact 2015 membri / categorii (nici mai mult, nici mai puțin); ea va rămîne valabilă pînă în data de 1 ianuarie 2016:
1. cărți compuse în anul 1 după Christos;
2. cărți compuse în anul 2 după Christos;
3. cărți compuse în anul 3 după Christos;
4. cărți compuse în anul 4 după Christos;
....
2015. cărți compuse în anul 2015 de la Chrisos.

Dacă aveți insomnii repetate, puteți șopti calm, fără nici o grabă, de mai multe ori, întregul șir livresc. Efectul soporific al enumerării este garantat și instantaneu. Nu ajungeți mai departe de cifra 1955...

P. S. În imagine: Jean-Baptiste Santerre (1658 - 1717): Jeune Fille lisant une lettre à la bougie.

2 comentarii:

Cărți și călătorii spunea...

Am (și am citit) și eu Sfinx al lui Garreta. Mi-aduc aminte că mi-a dăruit-o chiar traducătorul cărții, domnul Vasile Zincenco, însoțită de o poveste despre redactarea ei (se pare că unul dintre corectorii de la editură, neștiind că în original lipsesc cu totul pronumele și, deci, că nu se poate deduce dacă protagonistul este de sex masculin sau feminin, a început să le insereze în traducere, făcând astfel inutilă munca traducătorului și intenția autoarei. Noroc că răul a fost reversibil.
Revenind la ideea aranjării cărților și a multiplelor modalități (fanteziste) de a face asta, cred că am putea adăuga și alte categorii: cărți cu poze sau fără, cărți în română, în engleză, în franceză, în germană... etc., cărți cu coperte groase sau subțiri, cărți cu coperte multicolore sau monocrome... ah, simt deja cum mă ia somnul... :)

Valeriu Gherghel spunea...

Da, mi-am reluat nota azi și am propus si eu niste clasificări.

Hazliu episodul cu corectorul :)))

Multumesc pentru atenție :)