duminică, 19 iulie 2015

Iubirea e atunci cînd bărbatul te tîrăște pe podea, te dă cu capul de masă și te face în multe feluri


Raymond Carver, Despre ce vorbim cînd vorbim despre iubire, traducere de Liviu Bleoca, Iași: Editura Polirom, 2015, 190p., 14.95 lei.


Dacă aș avea 15 lei, n-aș sta mult pe gînduri și mi-aș cumpăra cartea lui Carver. Pur și simplu, pentru că, în genul scurt, el este / rămîne cel mai mare și cel mai influent. Știu, în România, povestirile nu se vînd prea bine, chiar dacă cel care le-a scris se numește Borges, se numește Cortazar, se numește Carver, se numește Bolaño. Și e păcat. Nu știu exact ce se vinde, dar eu, repet, mi-aș cumpăra fără să stau mult pe gînduri (și fără să clipesc) cartea asta. Aș face o investiție sigură.

Raymond Carver (1938 - 1988) a impus un stil și o modă. A compus o proză laconică, fragmentară, din care lipsesc toate conjuncțiile ”cauzale” (pentru că, fiindcă, deoarece, întrucît etc.), ceea ce o face de-a dreptul enigmatică. Autorul trece peste explicații și nu-l lasă nici pe narator să se destăinuie pînă la capăt. Povestitorul este, de obicei, un individ simplu și aproximativ educat. Mai este și instinctiv (ca la Faulkner). Nu-l duce capul la definiții riguroase, la generalități filosofice, la explicații fine. Nici măcar cînd discută despre iubire. ”Iubirea era atunci cînd Ed mă tîra pe jos și mă dădea cu capul de podea; iubirea era atunci cînd mă făcea tîrfă”, mărturisește în extaz o doamnă (Teresa) după cîteva păhărele de alcool. Povestitorii lui Carver vorbesc cu un haz nespus, fără să-și dea seama de umorul lor instantaneu, nepremeditat. Singurul care este conștient de acest rezultat este autorul. Dar el nu face nici un comentariu.

În „Pungi”, un părinte cu mari întrebări etice încearcă să-i explice fiului cum a căzut în păcat fără să vrea. Ceasul rău! Povestește întîmplarea după cum urmează:

„Ei, și nu peste mult timp rîde scurt de ceva ce spusesem. Ceva ce putea fi interpretat eventual în două feluri. Apoi [femeia] mă întreabă dacă o știu pe-aia cu vînzătorul ambulant de pantofi care-i face o vizită unei văduve. Rîdem amîndoi, după care îi spun una un pic mai deocheată. La care ea rîde de se strică și-și aprinde încă o țigară. Apoi, se-ntîmplă că dintr-una-n alta, mã-nțelegi. Am sărutat-o, ce mai. I-am așezat capul pe spătarul canapelei și am sărutat-o și numai ce-i simt limba strecurîndu-se în gura mea. Înțelegi ce zic? Poți să o duci așa și să respecți toate regulile, apoi deodatã nu mai contează nimic. Pur și simplu dă ghinionul peste tine, știi? Dar totul a durat foarte puțin. Iar dupã aia, ea zice: `Probabil mă crezi curvă sau așa ceva` și pleacă. Eram atît de agitat, știi? Am aranjat canapeaua și-am întors pernele. Am împăturit toate ziarele și am spălat pînă și ceștile din care am băut. Am curățat și ibricul în care făcusem cafeaua. Și-n tot timpul ăsta mã gîndeam cum o să dau ochii cu maică-ta. Mi-era frică” (pp.53-54).

Capodopera acestui volum, recunosc, este povestirea „Atît de multă apă atît de aproape de casă”. Cîțiva tipi găsesc o fată înecată într-un rîu, dar continuă să bea și să pescuiască într-o deplină indiferență două zile la rînd și abia cînd trebuie să se întoarcă acasă anunță poliția. Devin, firește, principalii suspecți. Soțiile vor să-i părăsească. Au noroc însă și vinovatul e prins. Femeile, ca de obicei, se răzgîndesc.

În încheiere, aș mai adăuga un „dacă”. Dacă aș fi foarte tînăr și aș avea de gînd să scriu proză, mi-aș cumpăra negreșit volumul lui Carver și l-aș citi la infinit cu creionul în mînă. De la nici un alt prozator nu poți învăța mai mult cu privire la conciziune și la așezarea epitetului potrivit lîngă substantivul potrivit. Ceea ce, se cuvine să recunoașteți, nu-i puțin lucru.


P. S. În imagine: Amelie Aby: Ophelia.

5 comentarii:

Valeriu Gherghel spunea...

Cam așa

capricornk13 spunea...

mi l-am cumparat deja, va multumesc! proza scurta e cea mai fascinanta "descoperire" a mea de cititor adult:)

Valeriu Gherghel spunea...

Eu l-am descoperit pe Borges în primul an de studenție, întîlnirea m-a marcat :)

Mucegai Ales spunea...

Am să caut cartea. Ce spun, deja caut. ACUM.

Trifan Ramona spunea...

asa ai zis si de laur si apoi am constatat ca ma puteam limita la ,,Vraciul" lui delaney, care e o carte pt copii si as fi stiut tot despre arseni