vineri, 24 iulie 2015

De ce citesc în loc să povățuiesc mulțimile?



Întrebarea ”de ce citim?” a primit multe răspunsuri istețe de la oameni însemnați (Frédéric Beigbeder, Charles Dantzig, Mark Edmunson etc.). Nu mă interesează (măcar acum, cînd compun această notă) ce au spus alții, îi privește direct și personal. Vreau să uit înțelepciunea lor. Mă întreb, așadar, pe mine însumi, in petto, cum ar scrie San-Antonio: de ce citești, musiu? Și aș răspunde cam așa:


Pentru că nu sînt în stare să merg pe bicicletă precum Chris Froome. Dacă aș avea o bicicletă de 10 mii de euro, m-aș lăsa imediat de citit. Dacă nu știți cine e numitul Chris Froome, vă invit să vă uitați la Turul Franței, mîine este penultima etapă și se rulează în munți. O minune!

Pentru că meseria de profesor îmi cere să citesc măcar din cînd în cînd texte filosofice, și filosofia nu mă mai interesează din pricina gînditorilor de cuvinte, a indivizilor care vorbesc oracular și abstrus numai ca să nu pară la fel de proști și de imbecili ca noi toți; în consecință, am decăzut și am ajuns în halul de a citi pînă și romanele lui Coetzee (interesante, dar nu mai mult decît atît, n-a reușit încă să redacteze o capodoperă).

Pentru că la vîrsta mea nu mai pot isca / trezi în Femeie, în sufletul Ei nemilos (e oarece nevoie de această precizare în contextul politic actual), nici o iubire năprasnică și definitivă. Din păcate, toate Heloisele mele sînt în trecut. Keyra Aleph nu mai e, a dispărut din universul locuit de mireni / profani. Romanița îl iubește pe altul și umblă cu el prin păduri. Și nici Dana Floareș nu mai ține la mine la fel de mult ca acum jumătate de jumătate de veac...

Pentru că mi-am pierdut iluzia că pot fi de vreun folos lumii înconjurătoare, umanității, sistemului planetar heliocentric, inclusiv poporului român, mărețului și neînfricatului popor român. Cată să exclam ca bietul Sabbath: ”N-am făcut, vai, nimic pentru România” și asta mă roade de nu vă puteți închipui. Nu mai dorm nopțile. Mi-am răsfirat pe drum toate idealurile, mi-am cheltuit în van toate speranțele, mi-am realizat planul de înfrîngeri. Rezerva mea de istețime și bravură a secat. Sînt mai inutil decît hîrbul care rîde sardonic de oala spartă.

Pentru că nu mai pot avea decît aventuri de ordin pur livresc. Dacă aș fi cu puțin (cu foarte puțin, ca să vorbesc franc) mai tînăr, mai vioi, aș zbura cu planorul în jurul lumii, m-aș duce definitiv pe Marte, pe Pluto, aș vîna tigri în taiga, aș mînca fursecuri, cozonac, susan, m-aș arunca în abis cu coarda elastică (aș practica, așadar, bungee jumping), mi-aș stoarce și mi-aș cheltui pînă și ultimul strop de adrenalină.

Pentru că nu-mi mai pun nici o speranță în specia umană. Nu are nici un viitor.

Pentru că PIB-ul României reprezintă doar 1 la sută din PIB-ul Uniunii Europene.


P. S. În imagine: Albert Anker (1831–1910), Le vieux buveur d'eau de vie (1900).

2 comentarii:

Miron Dan spunea...

Mai ramaneti un pic pe divan. Pentru ca sunteti de fapt scriitor de literatura si va reprimati cu cruzime. N-am uitat cum ati procedat cu Keyra Aleph. Dar mai aveti o sansa, domnule Valeriu Gherghel. Da, stiu ca v-ati prins, Keyra Aleph.

Valeriu Gherghel spunea...

Rămân, rămân, măcar cât să iasă oboseala asta din mine. Keyra Aleph a intrat deja în legendă :)