joi, 16 iulie 2015

Chiloții lui Proust prin raport cu chiloții reginei Victoria


Alain de Botton, Cum îți poate schimba Proust viața, traducere de Mihaela Ghiță, București. Editura Vellant, 2014, 196p.


Răspunsul e unul singur: în bine. Dar numai dacă îi citești cărțile, saga romanescă, eseurile, articolele. Dacă urmezi opiniile (de obicei, banale și lipsite de orice umor) ale lui Alain de Botton, nu vei avea mare succes. Obiceiul de a folosi filosofi sau scriitori pentru a-i învăța pe oameni cum să se ajute singuri în viață și în amor este destul de recent. Pînă prin 1995, Dale Carnegie se dădea numai pe el însuși ca exemplu de reușită socială (și spirituală). Acum au venit la rînd filosofi ca Schopenhauer (vezi Soluția Schopenhauer, de pildă) și prozatori precum Proust. Ei sînt, mai nou, materialul didactic al autorilor de literatură self-help.

Bine, nici Schopenhauer, nici Proust n-au atins perfecțiunea și nu pot fi modele propriu-zise. Primul a fost un resentimentar, un izolat și un invidios acrit (și asta i-a urîțit viața), al doilea a fost un individ dependent (ce-i drept și-a recunoscut dependența de mama lui), un agorafobic notoriu (un plurifobic, mai corect) și un ins foarte susceptibil. Dar Alain de Botton nu ne trimite la viața de zi cu zi a lui Proust, ci la proza lui. El este sigur că un roman (de data asta cel al lui Marcel Proust) ne poate schimba viața radical. Cum citim Proust, cum ne luminăm! Eu nu cred în această ipoteză îmbietoare. Nu-i așa simplu...

Cuvîntul-cheie în marketing este, desigur, fericirea. Cine n-ar vrea să fie fericit? Pînă și un nefericit vrea asta. Așa se explică faptul (deloc surprinzător) că volumul lui de Botton s-a vîndut în (cel puțin) două milioane de exemplare. Cititorii vor o rețetă a fericirii de-a gata, e greu, probabil, să scoți una din capul propriu și, oricum, e un adevăr ferm, numai geniile și sfinții au priceput cum e cu fericirea. Semn că fericirea este o raritate în lumea sublunară (și un mare deziderat al umanității muritoare). Al doilea cuvînt-cheie este iubirea. Dacă dorești cu orice preț să ai mușterii, menționează negreșit aceste două cuvinte în cartea la care lucrezi, măcar o dată la două pagini, și făgăduiește o cale spre amorul definitiv, care coincide - nu-i așa?- cu fericirea definitivă. Așadar, dacă pretinzi că știi (și Alain de Botton asta pretinde sus și tare) cei zece pași care duc automat la Fericire și la împlinirea în amor, capeți rapid o notorietate de înțelept privat și ești urmat de mulțimi înfiorate.

Lucrarea lui Alain de Botton se compune, astfel, din așa-zise mărturisiri personale, din promisiuni generoase (dacă mă citiți, atingeți instantaneu beatitudinea) și amănunte biografice (cunoscute, altminteri, de orice om cultivat). Știați că Proust se temea de șoareci? Ei bine, se temea. Știați că Proust prefera chiloții strînși pe burtă? Ei bine, prefera cu încăpățînare acest articol de vestimentație intimă, în deosebire de regina Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii etc. etc. care îi voia mai lărguți. Cam așa:

Știați că Proust și Joyce s-au întîlnit prin 1922 la o cină? Ei bine, s-au întîlnit. Proust l-a întrebat pe irlandez dacă a auzit de cutare conte sau duce (Proust a fost un snob). Joyce a spus firesc ”nu”. Amfitrionul l-a interogat pe Proust dacă a citit Ulysses cu creionul în mînă. Proust a spus un ”nu” în chipul cel mai firesc cu putință (cam astea au fost dintotdeauna relațiile dintre scriitori: nu se prea citesc între ei). Știați că Proust suferea de astm? Cine nu știe asta...

Concluzia lui Alain de Botton este aceea că Proust a fost un ”suferind eficient”. Dacă ar fi numărat cuvintele din În căutarea timpului pierdut (toate cele șapte volume), n-ar fi avut nevoie de nici un silogism. Romanul are un milion cinci sute de mii de cuvinte și asta dovedește o superlativă eficiență din partea unui nevrotic.

În îmcheiere, eu nu vă îndemn să ignorați pur și simplu cartea, departe de mine acest gînd malefic și perfid. Remarc numai că lectura acestui volum superficial (ca toate celelalte semnate de Alain de Botton) nu vă va modifica simțitor viața. Pariem?


P. S. Imaginea care deschide această notă reprezintă o piesă de vestimentație foarte prețioasă. Ea a fost descoperită nu de mult într-un dulap secret din castelul Langberg din Austria. Piesa ar avea cel puțin șase secole. A doua imagine reprezintă un exemplar din garderoba reginei Victoria vîndut recent la o licitație.

9 comentarii:

K.J. Mecklenfeld spunea...

Haha, am ras bine cand am vazut titlul articolului. Primul gand a fost (si m-am scarpinat a nestiinta in varful capatanii mele de plush): oare ce vor gandi (viitorii tai) studenti citindu-l? Mi-s curios de reactiile pe care le vei primi. Complet de acord cu tine despre cartile lui Buton, pardon Bottom (rimeaza si Bonton dar nu i se potriveste) - omuletul vinde, cum zic olandezii, aer prajit/gatit :-)

Valeriu Gherghel spunea...

Banuiesc că viitorii mei studenți poartă chiloți pe sub blugi, deci nu cred că vor fi extrem de uimiți de acest subiect metafizic :)

Diana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Valeriu Gherghel spunea...

Ăla e un regin de la casa de licitație :)

Diana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Diana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Diana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Valeriu Gherghel spunea...

Vad că nu ai înțeles. Licitația chiar a avut loc. Iată știrea din ziare:


O pereche de chiloţi cu talie foarte înaltă ai reginei Victoria a fost vândută sâmbătă la o licitaţie pentru suma record de 12.390 de lire (17.200 de euro) de casa Chippenham Auction Rooms, din comitatul englez Wiltshire, informează EFE.

Lenjeria de corp din bumbac şi având circumferinţa de 114 de centimetri — ilustrând dimensiunile suveranei — a fost vedeta acestei licitaţii, la care au fost prezentate şi alte articole vestimentare care i-au aparţinut reginei Victoria.

Un cumpărător anonim a obţinut chiloţii până la genunchi la preţul de 17.200 de euro. Lenjeria albă este confecţionată din câţiva 'yarzi' de bumbac şi este brodată cu iniţialele VR, de la Victoria Regina.

În 2014, o altă pereche de chiloţi bufanţi ai suveranei engleze au fost vânduţi pentru suma de 6.200 de lire (8.600 de euro) de casa de licitaţii Kent, din sudul Marii Britanii.

Regina Victoria, care a deţinut coroana între 1837 şi 1901, este monarhul cu cea mai lungă domnie, deşi, potrivit calculelor oficiale, regina Elisabeta a II-a o va depăşi în luna septembrie cu peste 63 de ani de domnie.

Diana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.